În câteva cuvinte
Articolul analizează implicarea lui Artur Mas în negocierile pentru Statutul Cataloniei și acuzațiile de corupție care planează asupra Convergenței, partidul său. Se discută despre rolul lui Pasqual Maragall și despre profeția acestuia referitoare la «3%».
Fostul președinte al Generalitat-ului, Pasqual Maragall, și Artur Mas, în septembrie 2005, în Parlament. Marcel.li Saenz
Era sâmbătă, 21 ianuarie 2006, și cu puțin înainte de ora 22, Real Madrid a intrat pe gazon, care în acea noapte avea să învingă Cádiz cu 3-1. Artur Mas, pe atunci lider al opoziției, juca la acea oră un alt meci la La Moncloa: să-și negocieze acordul pentru Statut în spatele lui Pasqual Maragall; să obțină garanții că președintele de atunci nu va mai candida la președinția Generalitat-ului și să încerce să împiedice un alt tripartit să-i scurtcircuiteze ambițiile. În ciuda secretului, la mai puțin de cinci kilometri – în celebra lojă de pe Bernabéu – știau perfect despre întâlnirea celor doi „culés”: președintele José Luis Rodríguez Zapatero și liderul opoziției din Catalonia, Artur Mas. Între timp, Maragall „dormea”, după cum a declarat odată propriul delfin al lui Pujol lui Pilar Rahola în «La màscara del Rei Artur». Dar nu era singurul. Partenerul său de coaliție naționalistă, Josep Antoni Duran Lleida, făcea același lucru în Vall d’Aran și a aflat despre întâlnirea respectivă printr-un apel telefonic de la această publicație, în jurul miezului nopții. Istetimea este un dar care l-a împodobit întotdeauna pe Artur Mas.
Când s-a produs această manevră, nu trecuse un an de când, pe 24 februarie 2005, Maragall a lansat anatema corupției asupra Convergenței: «Aveți o problemă care se numește 3%». Deși fostul președinte și-a făcut publică boala Alzheimer în octombrie 2007, Artur Mas bănuia deja că «ceva nu era în regulă», după cum a arătat în urmă cu câteva zile în programul «Col·lapse» de la TV3. Cine ar fi îndrăznit în mințile sale să menționeze 3% în comisioane de la Convergență? Până atunci, însuși Pujol se ocupase ca nicio comisie parlamentară să nu fie creată nici cu privire la afacerile copiilor săi, nici cu privire la procentele de finanțare pentru CDC. Deja în iulie 2005, Zapatero îi dăduse o bucurie lui Mas: «Ține cont de faptul că Pasqual nu va mai fi candidatul nostru». «Cum garantezi asta?», a întrebat delfinul lui Pujol. «Ține tu cont de asta», a răspuns locatarul de la La Moncloa. Și însuși Maragall a explicat, în mai 2006, că Mas i-a cerut retragerea în schimbul acordului CiU pentru Statut. Este curios că istețul Mas își amintește acum într-un interviu cât de «ciudat» era Maragall și trece cu vederea interesul său de a-l îngropa politic. Deși, desigur, nici intervievatorul nu l-a întrebat.
Aparițiile recente și repetate ale lui Mas în mass-media par să aibă ca scop să arate cât de bună persoană este un om care nu a vrut niciodată să aplice – așa cum a făcut-o – reduceri de aproape 3.000 de milioane de euro la cheltuielile pentru servicii publice, inclusiv 50 de milioane de ajustare fină pentru cei care încasau venitul minim de inserție. Interviul de la TV3 a trecut, de asemenea, cu vederea modul în care a pus capăt impozitului «injust și discriminatoriu» pe succesiuni, lucru pe care Mas l-a sărbătorit cu ocazia primelor sale 100 de zile de guvernare. Delfinul lui Pujol era atunci adeptul «formulelor riscante» precum «necreșterea impozitelor și forțarea reducerii cheltuielilor» (Cercul Economiei din Sitges, 2011). În mai 2012, Guvernul CiU nu a ezitat să avanseze cu doi ani obiectivul de deficit impus de însăși legea Stabilității Bugetare a PP. Dar apoi a venit «procés». Mas a uitat de încarnarea sa anterioară, iar versiunea sa neoliberală a făcut loc celei filo-colectiviste. Operațiunea Catalonia și irupția poliției patriotice au încurcat un caz de corupție de manual. Convergența a fost lichidată de Mas și condamnată să returneze 6,6 milioane de euro în comisioane de la Ferrovial pentru cazul Palau, iar procesul pentru cazul 3% va avea loc înainte de sfârșitul anului. Profeția lui Maragall se împlinește, în timp ce decența istețului Mas se poticnește cu triste etalări de amnezie sau de memorie selectivă.
