În câteva cuvinte
Articolul de opinie îl critică pe premierul spaniol Pedro Sánchez, descriindu-l ca pe un „ticălos de primă clasă” care își menține puterea prin cinism și loialitatea celor care sunt plătiți constant.
În ciuda tuturor scandalurilor și acuzațiilor, încă există credincioși care speră că ceva se va schimba, și foarte curând, în rândul celor care conduc țara. Autorul se îndoiește de acest lucru, indicând un motiv pragmatic: salariile celor care susțin puterea actuală nu sunt niciodată întârziate.
Se spunea la un moment dat că premierul Pedro Sánchez era epuizat și demacrat, că „furtuna” îl lăsase vlăguit și că erau vremuri sumbre pentru „stăpânul marii afaceri”. Cu toate acestea, armata sa de propagandă considera că această imagine de dezolare era convenabilă. Dar pericolul real era minim, chiar dacă plângerile partenerilor săi de coaliție păreau a fi pur teatru.
Sánchez respinge cu ușurință acuzațiile și întrebările, folosind argumente uzate, dar suprarealiste: „Acesta este un circ”, „Nu am cunoștință”, „Relația mea cu Koldo a fost anecdotică” și nenumărate alte minciuni strategice. El se comportă ca un profesionist foarte încrezător în fața unor adversari pasionați, dar ineficienți. El este un ticălos de primă clasă.
El deține o cheie pentru loialitatea tuturor partenerilor săi, care poate fi exprimată printr-o frază dintr-un film mediocru: „Arată-mi banii”. Tocmai acest principiu cinic și pragmatic stă la baza existenței umane. El se traduce în universalul „ce am eu de câștigat?”. Pentru oamenii de rând nu a existat aproape niciodată nimic, decât dacă este nevoie de votul lor în invenția necesară numită democrație.
Dar democrația, ca aproape totul în această lume, este mereu amenințată de putreziciune, de care se bucură un număr considerabil de oameni. Acest proces este guvernat de politică – acea castă care pretinde că se gândește doar la a-i servi pe ceilalți, este „o umbrelă pentru cei slabi” și „un iubit insomniac al bunăstării colective”.
Autorul își exprimă dezgustul atât față de actualii deținători ai puterii, cât și față de cei care aspiră să-i înlocuiască cu sloganuri precum „Spania Una Grande y Libre” (Spania Una Mare și Liberă). În încheiere, el îl citează pe utopicul Borges: „Cu timpul, oamenii ar merita să nu aibă guverne”.
