Alegerile prezidențiale și parlamentare din Chile au marcat o reconfigurare semnificativă a forțelor politice, odată cu performanța istorică a extremei drepte și ascensiunea neașteptată a Partidului Poporului (PDG).

Republicanul José Antonio Kast și libertarul Johannes Kaiser au acumulat împreună 37,8% din voturi, demonstrând o deplasare a electoratului către opțiuni mai radicale de dreapta, un fenomen mai accentuat decât previziunile inițiale ale analiștilor. Gravă criză de securitate a contribuit la această tendință, însă impactul populismului a fost subestimat.

Franco Parisi, liderul PDG, a surprins prin obținerea a 19% din sufragii, clasându-se pe locul trei, și a reușit să-și dubleze numărul de deputați de la 6 la 14, transformând partidul într-un actor cheie în viitorul Congres. Campania lui Parisi a fost caracterizată de un discurs antipolitic, promovând ideea că "Chile nu este nici fascist, nici comunist" și vizând un electorat apolitic, mai puțin ideologizat. Acesta a desfășurat o campanie intensă pe rețelele sociale, prezentându-se ca un antreprenor de piață liberă, cu promisiuni concrete privind securitatea socială și controlul ordinii publice.

Politologul David Altman de la Pontificia Universitatea Catolică din Chile sugerează că mulți alegători "nemulțumiți și obosiți" de politică s-au îndreptat către Parisi datorită propunerilor sale punctuale, cum ar fi utilizarea fondurilor de pensii pentru plata datoriilor sau rambursarea TVA-ului pentru medicamente. Un alt analist, Cristóbal Rovira, îl compară pe Parisi cu o mișcare "ciudată" similară cu Mișcarea 5 Stele din Italia, articulând logică "elită versus popor" dar fiind ambiguu din punct de vedere programatic.

Ascensiunea extremei drepte, condusă de Kast, care a preluat hegemonia de la dreapta moderată, a fost interpretată de Altman nu ca un triumf al lui Kast, ci ca un "eșec al lui Boric", având în vedere că majoritatea voturilor au fost împotriva candidatei administrației actuale. Alianța condusă de republicani a crescut semnificativ numărul de mandate în ambele camere ale Parlamentului, consolidând poziția extremei drepte.

Urmează negocieri complexe pentru Kast, care va trebui să colaboreze cu forțe de dreapta și mai radicale, dar și cu dreapta tradițională, având provocarea de a-și impune agenda liberală fără a-și pierde identitatea în fața hegemoniei extremei drepte.