O recentă scurgere de informații privind disponibilitatea liderului laburist Keir Starmer de a se lupta cu rivalii săi interni a accentuat vulnerabilitatea poziției sale, la doar 16 luni după victoria în alegeri. Această acțiune, menită să înăbușe o presupusă contestare a autorității sale, a avut efectul contrar, erodând și mai mult leadership-ul deja afectat al lui Starmer, a cărui popularitate se află la minime istorice.

Criza a izbucnit odată cu zvonuri anonime că Starmer ar fi pregătit să se confrunte cu colegii săi dacă aceștia ar încerca să-l înlăture. Această strategie preventivă a vizat, în special, ambițiile ministrului Sănătății, Wes Streeting, un nume în ascensiune în Partidul Laburist, care nu și-a ascuns niciodată aspirațiile de a conduce formațiunea.

Problema a fost că, în afara acestor zvonuri, nu existau indicii concrete ale unei revolte imediate sau ale unor manevre din partea lui Streeting. Reacția abilă a ministrului Sănătății, după ce a fost desemnat drept promotor al unei presupuse tentative de puci, i-a consolidat profilul, accentuând în același timp fragilitatea lui Starmer.

Joi, în timpul unei vizite în Țara Galilor, premierul a încercat să preia inițiativa, asigurând că echipa sa a garantat că acuzațiile împotriva lui Streeting nu au provenit de la Downing Street. Cu toate acestea, el a subliniat că „consideră absolut inacceptabilă” această situație. Atât Streeting, cât și alți membri importanți ai guvernului, precum ministrul Mediului și fostul lider laburist Ed Miliband, au cerut demisia responsabilului pentru mesajul care a declanșat scandalul.

În centrul acestui „cutremur” se află practic mâna dreaptă a lui Starmer, actualul șef de cabinet din Downing Street, căruia i se atribuie planificarea meticuloasă a campaniei care a adus victoria în alegerile generale din iulie anul trecut. Destinul său este intrinsec legat de cel al lui Starmer, care i-a reafirmat încrederea.

Climatul de aprehensiune reflectă panica ce domină Downing Street, la puțin peste 16 luni de la victoria zdrobitoare care a readus stânga la putere în Regatul Unit, după 15 ani în opoziție. Euforia inițială a fost rapid înlocuită de dezamăgirea cauzată de o serie de măsuri controversate, care au afectat popularitatea guvernului. La nemulțumirea cetățenilor, confirmată de sondaje, și a propriului grup parlamentar laburist, se adaugă nervozitatea legată de impactul potențial al bugetului ce va fi prezentat pe 26 noiembrie. Se anticipează o creștere a presiunii fiscale, o decizie care ar putea submina credibilitatea politică și economică a laburiștilor.

Această neliniște a alimentat temerile privind continuitatea lui Starmer. Conform unei teorii vehiculate de cercul premierului, bugetul ar putea deveni un catalizator pentru o provocare la adresa leadership-ului, deși parlamentarii laburiști au negat ulterior existența unor astfel de manevre înainte de Crăciun.

În istoria recentă, provocările la adresa liderilor au fost mai degrabă apanajul conservatorilor. Laburiștii, în schimb, nu au finalizat niciodată o manevră similară împotriva unui prim-ministru, chiar și în cazul impopularității interne a unor lideri precum Tony Blair sau Gordon Brown.

Data de 7 mai este marcată ca un potențial „termen de expirare” pentru Starmer, când vor avea loc alegeri locale parțiale în Anglia și alegeri în Țara Galilor și Scoția. Sondajele prevăd un eșec masiv pentru formațiune, cu pierderea a mii de locuri la nivel municipal și un risc major de a deveni a treia forță în Scoția. Strategia preventivă a cercului premierului, menită să descurajeze orice manevră succesorală, a degenerat într-o criză creată chiar de anturajul acestuia, un autogol care a amplificat vulnerabilitatea lui Starmer și a sporit frustrarea în rândurile partidului său.