Amintiri despre Bergoglio

Am început să aud vorbindu-se despre Bergoglio când eram novice la sfârșitul anilor '70. Și-a făcut ultima etapă de formare la Alcalá de Henares, a treia probațiune a iezuiților. Îmi amintesc că maestrul său din Alcalá urmărea cu mult interes viața sa din Argentina — la scurt timp l-au făcut maestru de novici și apoi l-au făcut provincial — și ne vorbea frecvent despre el ca despre o persoană specială, cu ceva extraordinar. El era cunoscut în America Latină. Un deceniu după ce am intrat în Companie, am fost trimis în Brazilia să studiez și acolo am auzit mult vorbindu-se despre el. Fără să-l fi întâlnit vreodată personal, aveam o imagine despre el care cuprindea faima sa în cadrul Companiei, ceea ce credeam noi, iezuiții, despre el. Când l-au făcut papă, a doua zi, au căutat un reprezentant al iezuiților și a trebuit să merg la RTVE să vorbesc despre el — răspunzând la întrebările mai multor jurnaliști. Mi-au pus multe întrebări despre ce se putea aștepta de la pontificatul său și am răspuns cu ceea ce știam despre el din ceea ce auzisem. Zilele acestea am revăzut acel program. Am greșit, de exemplu, spunând că nu mă aștept la schimbări în rolul femeii, și sunt două femei în cele mai înalte funcții de la Vatican și posibilitatea de a numi mai multe. Am nimerit-o, și asta a fost mai ușor, spunând că nu mă aștept să existe schimbări nici în hirotonirea femeilor, nici în celibatul preoților. Imaginea care îmi ajunsese despre el era cea a unui om cu simțul a ceea ce se întâmplă în lume, cu fler și mi se pare că a fost confirmată, de asemenea, am prezis că va fi un Papă care ia decizii și face pași. A fost liderul umanității care a abordat cele mai arzătoare probleme pe care le avem în față într-un mod realist și plin de speranță. Datorită itinerariului și sensibilității sale evanghelizatoare, mi s-a părut previzibil că ne va conduce spre o Biserică mai misionară și mai orientată spre exterior. Apoi ne-a vorbit despre «Biserica în ieșire». De asemenea, datorită sensibilității sale față de săraci și de persoanele vulnerabile, ar fi de așteptat și o Biserică mai orientată spre săraci, cu o mai mare sensibilitate socială. Nu încerc să spun «v-am spus eu», încerc să spun că Francisc a fost și Bergoglio și că amprenta sa, din ceea ce știam despre el, s-a observat. Pe de altă parte, deși am spus că este un om al deciziilor, atunci am tăcut — din respect pentru noul papă — că deciziile sale generează frecvent diviziuni și critici, așa cum se întâmplase în țara sa natală. De asemenea, deciziile sale au generat opoziție în timpul pontificatului său. Interesul său pentru sinodalitate, pentru recuperarea Vaticanului II, pentru promovarea rolului femeii în Biserică, pentru dialogul interreligios, pentru grija față de casa comună sau pentru prietenia civică și fraternitatea universală erau imprevizibile pentru mine atunci, nu păreau să facă parte din agenda lui Bergoglio și, cu toate acestea, au fost teme centrale ale pontificatului său.

Când aveam contact frecvent cu el, am citit splendida carte a lui Gerard O'Connell, The election of Pope Francis, unde, pe lângă faptul că relatează despre conclavul care l-a ales, surprinde foarte bine dialogurile și discuțiile din pre-conclav. Într-una din întâlnirile noastre, i-am spus Papei: «Am citit această carte și mi se pare că dumneavoastră urmați ca program de pontificat ceea ce a reieșit din acel pre-conclav». «Așa este», mi-a răspuns. Diagnosticul și propunerile care au fost puse în discuție acolo au servit drept program pentru pontificatul lui Francisc. Nu a fost papa Bergoglio. A fost papa Francisc, ducând mai departe un program marcat de diagnosticul și propunerile pe care cardinalii le-au făcut în întâlnirile premergătoare alegerii sale, da, așa cum nu putea fi altfel, cu amprenta personală a lui Bergoglio. A fost un bun iezuit care a încercat să îndeplinească misiunea pe care Biserica i-a încredințat-o. Juan Antonio Guerrero este prefect emerit al Secretariatului pentru Economia al Sfântului Scaun.