Discuțiile despre schimbările climatice necesită o reorientare a atenției de la simpla reducere a emisiilor la capacitatea de a proteja vieți, de a diminua sărăcia și de a preveni suferința inutilă. Provocarea nu este doar una ecologică, ci una profund umană.

Recent, Bill Gates a prezentat o abordare diferită. Într-un text, a afirmat că, deși criza ambientală este "o problemă foarte importantă", ea "nu va duce la sfârșitul civilizației", deoarece "proiecțiile emisiilor au scăzut, iar cu politicile și investițiile corecte, inovația ne va permite să reducem emisiile mult mai mult". Mesajul său, mai degrabă decât o renunțare, a fost o invitație de a schimba focalizarea: de a nu mai gândi acțiunea climatică doar în termeni de temperatură și emisii, ci de a se concentra pe ceva mai imediat și mai uman, cum ar fi reducerea suferinței și îmbunătățirea vieții persoanelor deja afectate.

Acest comentariu a generat o serie de interpretări oportuniste. Dreapta negacionistă l-a sărbătorit ca pe o victorie ideologică. Donald Trump, fidel stilului său, a reiterat că schimbările climatice sunt o "înșelătorie". Însă această interpretare este, ca de atâtea ori, o manipulare. Gates nu neagă existența problemei sau necesitatea de a acționa. Ceea ce propune, de fapt, este o ajustare morală: dacă nu mai putem evita toate impacturile, trebuie să ne orientăm eforturile spre protejarea celor care suferă cel mai mult.

Această distincție este crucială. Ani la rând, discuția climatică s-a centrat pe obiective precum atingerea emisiilor nete zero sau neutralitatea carbonului. Dar în timp ce cifrele erau dezbătute la conferințe internaționale, efectele încălzirii erau deja resimțite în locuri unde deciziile globale abia ajung: comunități strămutate, boli agravate, alimente mai scumpe. Criza climatică a încetat să mai fie o amenințare viitoare și s-a transformat într-o experiență cotidiană.

În acest context, sugestia că obiectivul nu se poate limita la controlul termometrului nu este doar rezonabilă, ci este foarte în concordanță cu discursul majorității organizațiilor sociale și de mediu din Sudul Global. Acțiunea climatică trebuie să includă adaptarea, cooperarea și justiția. Nu este suficient să măsori succesul prin reducerea gazelor cu efect de seră, ci prin capacitatea de a proteja vieți, de a reduce sărăcia și de a evita suferințe inutile. Cu alte cuvinte, provocarea nu este doar una ecologică, ci profund umană.

Trump, în schimb, reprezintă negarea activă a acestei idei. Discursul său rămâne ancorat în suspiciunea față de orice formă de acțiune colectivă. El apără o lume în care fiecare se salvează pe cont propriu, unde reglementarea este un dușman, iar solidaritatea, o slăbiciune. În această logică, schimbările climatice nu există, sau, dacă există, nu merită atenție deoarece costurile vor cădea asupra altora. Este politica "salvează-te singur", ridicată la rang de program de guvernare. O politică care dăunează nu doar americanilor, ci lumii întregi.

O parte din daunele provocate de regimurile de extremă dreaptă și alte guverne autoritare este că, prin subminarea acțiunii colective în favoarea afacerilor cu combustibili fosili, ele fac imposibilă controlul creșterii temperaturii. Reducerea încălzirii globale este cea mai simplă și mai puțin costisitoare modalitate de a evita daunele crizei climatice. Dar, pe măsură ce acest lucru devine mai puțin probabil, devine necesar să se caute alte căi pentru a-i atenua consecințele, iar aici o strategie dominantă este de a-i consolida pe cei aflați în poziții mai vulnerabile.

Astfel, eroarea în celebrarea extremei drepte este dublă. Nu numai că Gates reafirmă urgența crizei climatice, dar, în plus, încearcă să reorienteze acțiunea spre solidaritate și cooperare internațională, ceva deschis contrar ideilor individualiste pe care această ideologie le promovează.

Guvernanța globală a crizei climatice eșuează în primul său obiectiv, oprirea creșterii temperaturilor pentru a reduce gravitatea problemei. Dar problema este departe de a dispărea. Promisiunile de finanțare climatică sunt încălcate, ajutorul internațional se estompează, iar tranziția ecologică avansează la viteze diferite, reproducând aceleași asimetrii care au produs criza. În fața acestui fapt, noțiunea de justiție climatică apare nu ca o simplă lozincă, ci ca o busolă: reducerea suferinței acolo unde doare cel mai mult, împărțirea resurselor, protejarea celor mai vulnerabili.

Poate de aceea cuvintele lui Gates, dincolo de limitele și contradicțiile lor, rezonează în acest moment. Pentru că ele admit ceea ce mulți preferă să nege: că dezastrul a început deja și că răspunsul nu poate fi o sumă de angajamente neîndeplinite. Că planeta va continua să existe, dar lumea pe care o cunoaștem ar putea să nu. Și că adevărata dilemă nu este dacă vom putea evita schimbările climatice, ci cum vom decide să trăim și cine va putea face acest lucru, în cadrul lor.

S-ar putea aștepta ca negacionistii să-și schimbe poziția, ca dovezile să-i convingă, dar această speranță este naivă. Negationismul lor nu este o lipsă de informație, ci o formă de putere. De aceea, sensul cuvințelor lui Gates nu este de a liniști, ci de a schimba jocul. În fața atacului extremei drepte împotriva vieții, lupta a schimbat frontul și trebuie să ne concentrăm pe a ne salva unii pe alții.