Cu exact un an în urmă, Catalonia a intrat într-o nouă etapă politică. Alegerile regionale au marcat pierderea, pentru prima dată de la începutul „procesului”, a majorității absolute în Parlament de către partidele pro-independență. Un nou guvern, condus de socialistul Salvador Illa, a putut fi format grație sprijinului primit din partea partidelor Stânga Republicană a Cataloniei (ERC) și Comuns. Schimbarea liniștită promisă de Illa s-a extins dincolo de sfera guvernamentală.

Probabil, cele mai clare semne distinctive ale noului guvern catalan sunt predictibilitatea și respectul pentru instituționalitate, două condiții absente adesea în politica catalană din deceniul precedent. Predictibilitatea a fost atinsă prin practicarea unui stil de guvernare care respectă o bună parte din moștenirea primită și evită schimbările bruște ce însoțesc adesea schimbările de partid la conducerea administrațiilor. Președintele socialist a beneficiat în acest punct de moștenirea lăsată de Pere Aragonès, care începuse să pună ordine instituțională în Generalitat după ani de derapaje în etapa finală a lui Artur Mas și în legislaturile convulse ale lui Carles Puigdemont și Quim Torra.

În cele nouă luni de mandat, Illa a făcut diverse gesturi către centralismul politic care i-au permis să se împace cu Casa Regală, să se sincronizeze cu guvernul central al Spaniei, să creeze alianțe cu sindicatele și să obțină respectul patronatului. Pe foaia sa de parcurs se remarcă angajamentul de a aborda criza locuințelor cu un plan de construire a 50.000 de locuințe sociale de închiriat până în 2030 și un program de relansare a leadership-ului economic al Cataloniei, dotat cu 18 miliarde de euro.

În ciuda acestui prim bilanț pozitiv, multe incertitudini planează asupra unui guvern care se bazează pe o majoritate fragilă de 42 de deputați dintr-un total de 135 și care, în primul său an, nu a reușit să aprobe bugetul. Partenerii de investitură, Comuns și ERC, sunt de luni de zile într-o competiție – atât între ei, cât și cu principalul partid de opoziție, Junts – ceea ce îngreunează avansarea chestiunilor importante. De asemenea, situația este complicată de faptul că aplicarea legii amnistiei, care ar trebui să reseteze contorul politicii catalane, rămâne blocată de Tribunalul Suprem și împiedică revenirea celui pe care urnele l-au situat drept șef al opoziției, Carles Puigdemont, precum și împiedică viața politică normală a altor lideri, cum ar fi Oriol Junqueras.

În plus, guvernul are în față două provocări majore care vor marca legislatura. Prima este soluționarea problemei cronice a trenurilor suburbane catalane (Cercanías), gestionată parțial de Generalitat, dar care așteaptă un transfer complet. A doua provocare depășește limitele Cataloniei și este acordul privind finanțarea autonomă „singulară” prin care Generalitat ar urma să colecteze toate taxele. Această exigență a ERC, asumată de PSC pentru a obține investitura, ar trebui concretizată cu guvernul central înainte de sfârșitul acestui semestru conform pactului semnat cu republicanii, lucru care se anunță extrem de dificil. De rezolvarea acestor două probleme, astăzi cronicizate, va depinde în mare măsură dacă Salvador Illa își va putea completa legislatura și, odată cu aceasta, va putea finaliza normalizarea vieții publice catalane.