Șase luni de tăcere ale lui Mazón cu privire la tragedia de pe 29 octombrie

Au trecut șase luni de la cea mai distructivă catastrofă naturală din Spania în acest secol, iar președintele regiunii Valencia, Carlos Mazón, încă nu explică unde se afla și ce făcea pe 29 octombrie, în timpul orelor în care s-a produs tragedia la câțiva kilometri de orașul Valencia. Șase luni. Este de neconceput ca un oficial public să refuze în continuare cetățenilor informații de bază legate de inundațiile în care au murit 228 de persoane, dar aceasta este realitatea patetică în care s-a închis Mazón. Șase luni de ascundere permit concluzia că Mazón însuși consideră atât de grav ceea ce ascunde încât îl compensează să trăiască transformat într-o fantomă politică, incapabilă chiar să fie gazda unui eveniment precum congresul Partidului Popular European, desfășurat săptămâna aceasta în orașul său.

Despre acea zi știm, pentru că declarațiile sale publice sunt înregistrate, că Mazón a minimalizat riscul, a plecat să mănânce și a ajuns la centrul de coordonare a urgenței (Cecopi) după ora opt seara, când majoritatea victimelor muriseră deja sau încercau să scape dintr-o capcană mortală. Doar acest detaliu era suficient pentru a-i cere demisia. Scuza că el nu făcea parte din Cecopi și adaptarea progresivă a poveștii sale la instrucțiunile judecătoarei din Catarroja care investighează responsabilitatea penală în decese nu fac decât să agraveze zi de zi iresponsabilitatea sa politică. Despre zilele de după tragedie știm că președintele a refuzat să solicite declararea stării de urgență națională care ar fi transferat gestionarea Guvernului central, lucru pe care, totuși, nu a ezitat să-l facă săptămâna aceasta pentru pana majoră de curent, urmând strategia politică a partidului său.

Abia când magistrata Nuria Ruiz Tobarra a focalizat investigația pe trimiterea „tardivă” și conținutul „eronat” al alarmei pe telefoane mobile la 20:11 în acea după-amiază, Mazón a dezvăluit la ce oră a ajuns la Cecopi (cu 17 minute mai târziu) și s-a dezis complet de mesaj. În timp ce încearcă să se protejeze de o posibilă punere sub acuzare, își menține povestea pe două premise: că nu s-a acționat mai devreme din cauza lipsei de informații de la Confederația Hidrografică a Júcarului cu privire la pericolul râului Poyo (unde s-a produs revărsarea mortală); și că comanda urgenței era împărțită cu Guvernul, pe care încearcă să devieze responsabilitatea. Statutul de Autonomie și propriile sale acțiuni din acele zile îl contrazic. Ordonanțele judecătoarei demontează povestea unui lider încolțit.

Mazón a decis să supraviețuiască predându-se Vox pentru a adopta bugetele Generalitati. Un acord care a obținut sprijinul temporar al șefului său de partid, Alberto Núñez Feijóo, care se laudă cu acest pact în fața prelungirii bugetelor în Guvernul central. Transformarea oricărei nenorociri într-un element de dispută partizană nu face decât să umbrească efortul investițional și provoacă dezamăgirea unei cetățenii săturate de dezbateri partizane.

În această perioadă, Generalitat a avut deja la dispoziție aproape 1.000 de milioane de euro, iar Guvernul central 5.000 în diferite ajutoare și în compensarea asigurărilor. Recuperarea continuă, dar într-un mod asimetric și într-un ritm inferior celui dorit. Sectorul industrial și cel al micilor comercianți sunt cei mai lenți în a renaște. Nu trebuie uitată amploarea și complexitatea provocării, iar resursele alocate sunt multe. Dar, atâta timp cât există sute de persoane care pur și simplu nu pot coborî pe stradă pentru că încă există aproape 2.500 de ascensoare defecte, nu se va putea vorbi de o anumită normalitate. O normalitate care nu va mai fi niciodată aceeași pentru rudele celor 228 de persoane decedate, pentru miile de persoane care au pierdut totul și pentru toți cei care retrăiesc trauma din 29 octombrie doar auzind sunetul ploii. Adăugarea cinismului politic al încă președintelui Comunității Valenciene la nenorocire este o cruzime inutilă.