Istoric vorbind, bufoni aveau permisiunea de a rosti adevăruri incomode în fața puternicilor zilei, cu condiția să îi facă să râdă. Însă nu toți liderii politici, președinții și parlamentarii sunt confortabili cu acest rol, mulți cedând tentației de a reduce la tăcere sau de a impune limite umoriștilor. Chiar dacă o glumă nu poate schimba un vot, pentru mulți politicieni un comic este mai de temut decât un analist.

Un exemplu notabil este Donald Trump, care în primul său mandat a atacat emisiunea "Saturday Night Live", în special imitațiile lui Alec Baldwin. În al doilea mandat, el a salutat anularea programului lui Stephen Colbert, unul dintre cei mai acerbi critici ai săi, și suspendarea temporară a emisiunii lui Jimmy Kimmel, ca urmare a presiunilor Comisiei Federale de Comunicații. În Spania, organizații ultraconservatoare precum "Abogados Cristianos" și "Hazte Oír" au târât adesea umoriștii în fața justiției. Deși aceste procese sunt sortite eșecului, ele adaugă presiune asupra libertății de expresie și pot induce autocenzura în rândul comediantilor și scenariștilor, pentru a evita costurile litigiilor.

Carmen Aguilera, directoarea emisiunii satirice "El intermedio" de la La Sexta, menționează că, deși nu a trebuit să răspundă apelurilor politicienilor, programul a fost vizat de procese care nu au avut succes. Potrivit ei, umorul îi preocupă pe politicieni și pe puritani deoarece este un instrument de critică extrem de eficient, uneori "singurul disponibil". Ecoul lui George Orwell, Aguilera subliniază că umorul reprezintă "o mică răzbunare a oamenilor obișnuiți împotriva celor puternici", scoțând în evidență excesele, slăbiciunile și contradicțiile.

Un banc sau un meme, prin aparența lor de simplu divertisment, pot funcționa ca o pârghie pentru a extinde limitele libertății de expresie și ale dezbaterii publice, încurajând abordarea unor subiecte considerate nepotrivite în contexte mai serioase. Xavi Puig, autorul unui eseu pe această temă, afirmă că umorul poate demola munca unei echipe de comunicare și a consultanților unui politician: "Este dinamită pentru reputația lor". Mai mult, este ceva ce nu poate fi controlat.

În Statele Unite, comicii satirici au câștigat o prezență și o influență sporită începând cu mandatul lui George W. Bush. Mulți americani de stânga declarau că preferă să se informeze prin "The Daily Show" al lui Jon Stewart sau "The Colbert Report" al lui Stephen Colbert, în detrimentul știrilor tradiționale. Puig atribuie această tendință incapacității politicienilor și a presei de a "transmite informații constructive" într-un context de discreditare a instituțiilor, ceea ce a mutat o parte din această responsabilitate asupra comicilor.

Filozoful Steven Gimbel explică faptul că umorul ajută la formarea unei opinii atunci când există dubii sau, dimpotrivă, poate genera incertitudine față de o idee preconcepută, arătând nu doar cum este un lucru, ci și de ce nu ar trebui să fie așa. O problemă actuală este tendința de a accepta ideologiile ca blocuri monolitice, fără nuanțe. Aceasta influențează chiar și consumul de fast-food, unde preferințele politice pot dicta alegerile de restaurante.

Potrivit academicianului James E. Caron, satira contribuie la identificarea persoanelor cu idei similare, esențială pentru "satiractivism", un termen care descrie modul în care umorul poate motiva la o mai bună informare și o participare politică sporită. Carmen Aguilera exemplifică prin campania "El intermedio" care a încurajat distribuirea de fotografii pe rețelele sociale pentru a vizibiliza opoziția cetățenilor față de atacurile din Gaza.

Pe de altă parte, umorul poate fi contraproductiv. O chestiune des dezbătută este dacă expunerea unui politician prin satiră îi aduce beneficii, chiar și prin ridicol. Mulți politicieni, spre deosebire de Trump, caută comedianți. Vicepreședintele american J. D. Vance, de exemplu, s-a deghizat de Halloween într-un meme care îi distorsiona aspectul, încercând să se apropie de această critică. Totuși, încercările politicienilor de a folosi direct umorul eșuează adesea, așa cum demonstrează un anunț criticat pentru tonul său inadecuat.

Folosirea exagerată a umorului de către trumpismul american, care încearcă să normalizeze mesaje homofobe, sexiste și rasiste sub masca umorului, este problematică. Alison Dagnes și Xavi Puig consideră că astfel de mesaje sunt insulte deghizate în umor, lipsite de nuanțe și intenția de a arăta inconsecvențe.