Cineasta María Bestar refuză să cedeze "dezamăgirii" și să-și piardă "speranța". Ea și-a dedicat ultimul an intervievării a peste 50 de victime ale violenței vicare, precum și a juriștilor, polițiștilor, pediatrilor și asistenților sociali specializați în acest domeniu. La 46 de ani, Bestar, originară din Madrid, reunește aceste mărturii în primul său lungmetraj, „Nu ești nebună: adevărul despre violența vicariă”, care va avea premiera pe 13 noiembrie. Documentarul analizează agresiunile pe care bărbații le comit împotriva copiilor pentru a-și răni mamele și încearcă să scoată la iveală fisurile unui sistem judiciar despre care ea afirmă că nu protejează întotdeauna victimele și permite perpetuarea violenței.

Înainte de a ajunge aici, Bestar, de asemenea cântăreață, s-a mutat în Statele Unite în pre-adolescență pentru a-și dedica 20 de ani muzicii. A lansat trei albume și mai târziu s-a format ca scenaristă și actriță. A început cu un scurtmetraj în care a povestit violența suferită în primă persoană, intitulat aproape identic, „Nu ești nebună”, lansat în 2023.

În ciuda impactului emoțional, a continuat. Ea caută indicii de violență vicariă nu doar în rândul copiilor, ci și în toate semnele anterioare. Între timp, cifrele din documentar au devenit deja depășite înainte de lansare: până în prezent, 36 de femei au fost ucise de partenerii sau foștii lor parteneri, iar trei minori au fost uciși în acte de violență de gen, conform statisticilor Ministerului Egalității.

Întrebare: Cum ați contactat toate femeile care depun mărturie?

Răspuns: Eram în turneu, prezentam scurtmetrajul, și oamenii se apropiau de mine să-mi povestească. Și spuneam: „Asta nu se poate spune într-un scurtmetraj”. Dar dacă o fac ficțiune, nu vor crede, iar realitatea depășește ficțiunea. Atunci am decis să fac un documentar. Și am început să caut profesioniști care să confirme aceste mărturii, pentru că altfel nu se crede; de aceea există judecători, procurori, poliție, pentru a arăta că aceasta este o realitate pură și dură.

Bestar subliniază că, deși există mult material despre violența de gen, copiii sunt adesea „uitați”. Ea descrie copiii ca fiind un instrument prin care agresorii își continuă violența după divorț, folosindu-i pentru a provoca durere mamelor.

Ea identifică „fisurile” sistemului în justiție, unde legile învechite sunt încă aplicate. De exemplu, un copil victimă a violenței de gen este obligat să aibă contact cu agresorul, iar custodia comună este acordată unor bărbați cu antecedente penale. Bestar menționează cazuri în care femeile aproape ucise de parteneri trebuie să-și ducă copiii la vizite la închisoare, ridicând întrebarea: „De ce o fată care a văzut cum tatăl ei aproape și-a ucis mama este obligată să-l viziteze în centrul penitenciar?”

Documentarul include mărturii emoționante, precum cea a Laurei, căreia o judecătoare i-a spus: „Nu, doamnă, dumneavoastră sunteți în pericol, copilul nu.” Bestar subliniază incoerența acestei afirmații și cum aplicarea bunului simț ar putea preveni multe tragedii. „Adevărul despre violența vicariă” pe care îl explorează documentarul depășește simpla idee de crimă, incluzând amenințări precum „Dacă mă părăsești, nu-ți vei mai vedea copiii”, care ar trebui să fie suficiente pentru a retrage custodia agresorului.

Filmul o include și pe actori spanioli cunoscuți, precum Eduardo Fernández și Luis Tosar, care citesc drepturile copiilor. Bestar explică că a inclus conceptul de „smulgere forțată” a copiilor de la mame, precum și sindromul alienării parentale, pentru a educa publicul despre diversele forme de violență masculină.

Experiența de a asculta aceste mărturii a fost „foarte grea”, ducând la coșmaruri aproape zilnice pentru Bestar, dar motivația de a face acest documentar i-a dat puterea să continue. Cea mai mare provocare a fost selectarea materialului, o sarcină în care experiența ei de compozitoare de cântece a ajutat-o să mențină ritmul narativ.

Nu există un „profil” specific al femeilor intervievate; acestea includ medici, jurnaliști, avocați, gospodine din toată Spania. Ele rămân blocate în situații abuzive, mai ales când copiii sunt implicați și există amenințări. În fața temerilor legate de denunțurile false, Bestar argumentează că ar trebui să se acorde prioritate protecției și investigației, deoarece „mai bine să protejăm prea mult, decât să regretăm mai târziu.”

Numărul de telefon 016 oferă asistență victimelor violenței de gen, familiilor și anturajului acestora, 24 de ore pe zi, în 53 de limbi. Numărul nu este înregistrat în factura telefonică, dar apelul trebuie șters din istoricul dispozitivului. De asemenea, se poate contacta prin e-mail și WhatsApp la numărul 600 000 016. Minorii pot apela la telefonul Fundației ANAR 900 20 20 10. În situații de urgență, se poate apela 112 sau numerele Poliției Naționale (091) și Gărzii Civile (062). În caz de imposibilitate de a apela, se poate folosi aplicația ALERTCOPS, care trimite un semnal de alertă Poliției cu geolocalizare.