Europa se confruntă cu o decizie strategică crucială: fie își asumă o abordare prudentă pentru a câștiga timp în construirea autonomiei, menținând în același timp legături esențiale cu Washingtonul, fie adoptă o poziție mai fermă, accelerând procesul de independență față de Statele Unite. Până acum, puțini europeni mai consideră SUA un aliat necondiționat. Washingtonul a acționat într-un mod care a spulberat orice îndoială, provocând o reevaluare profundă a relațiilor transatlantice. Întrebarea centrală este cum ar trebui să navigheze Europa într-o lume în care Statele Unite nu mai sunt percepute doar ca un partener, ci, în anumite privințe, ca o amenințare.

Această chestiune este de o complexitate considerabilă. Premisa fundamentală este că Europa depinde de Statele Unite în domenii vitale precum cel militar și tehnologic. Această dependență modelează, la rândul său, direcțiile europene în alte sfere, inclusiv comerțul și reglementările. Pentru a simplifica această complexitate, se pot identifica două abordări principale.

Pe de o parte, există o strategie de construire prudentă a autonomiei. Aceasta ar implica evitarea unei rupturi abrupte cu SUA, câștigarea de timp pentru dezvoltare internă, menținerea aspectelor esențiale ale relației cu Washingtonul, în special în ceea ce privește securitatea, care continuă să funcționeze într-o anumită măsură prin inerție, în ciuda schimbării dinamicii.

Europa duce lipsă de capacități militare critice, inclusiv rețele de sateliți și alte sisteme de sprijin fundamentale. Situația Ucrainei este una extrem de fragilă, caracterizată de epuizare, ceea ce face dificilă renunțarea la sprijinul pe care Statele Unite îl oferă încă, chiar și cu anumite condiții. O astfel de strategie ar căuta să echilibreze necesitatea autonomiei cu realitățile dependențelor actuale.

Pe de altă parte, există o strategie mult mai asertivă, care ar confrunta Statele Unite, percepute acum ca o amenințare prin acțiuni precum încercările de subordonare digitală, ofensiva tarifară sau înțelegerile cu Kremlinul. Această abordare ar presupune un avans fără concesii către independență, de exemplu prin direcționarea majorității investițiilor în apărare către industria europeană sau prin reglementarea riguroasă a platformelor digitale pentru a favoriza apariția unui ecosistem digital european.

Analiștii au sugerat că o acțiune europeană decisivă ar provoca turbulențe serioase din cauza reacției Statelor Unite, dar ar genera și un sentiment de necesitate în Europa, indispensabil pentru un adevărat salt spre integrare și autonomie. Argumentul este că ar putea fi mai avantajos să se plătească prețul unei turbulențe severe pe termen scurt, care să ducă la independență pe termen mediu și lung, decât să se opteze pentru o temporizare care nu ar garanta o independență reală în viitor.

Problema este că interconectarea factorilor este explozivă, iar slăbiciunea în sectorul apărării amplifică riscul de turbulențe. Ucraina se află într-o poziție de extremă fragilitate, atât pe câmpul de luptă, cât și pe frontul politic intern, evidențiată de investigațiile de corupție recente. Liderii europeni conștientizează pericolul momentului, riscul unei rupturi abrupte cu SUA și posibilitatea prăbușirii Ucrainei, ceea ce ar genera o situație profund tulburătoare pentru continent. Există îndoieli serioase cu privire la capacitatea de a susține Kievul fără ajutor extern. Decizia recentă a Belgiei privind activele rusești înghețate a reprezentat o lovitură semnificativă pentru perspectiva utilizării acestora în sprijinul Ucrainei.

Această teamă explică temporizarea. Din acest motiv, deși inițial au fost hotărâți să se opună unor planuri percepute ca abuzive, comunicatul emis după o reuniune de urgență în G-20 a "salutat" un document diplomatic considerat o provocare din partea Statelor Unite. Aceasta este și rațiunea pentru care se renunță la implementarea completă a reglementărilor în materie digitală sau de inteligență artificială.

Necesitatea unui sentiment de urgență este vitală pentru a face pașii esențiali, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei cu eurobondurile. Soluția ideală ar fi obținerea acestei urgențe prin conștientizarea publică, mai degrabă decât printr-o ruptură dramatică cu Statele Unite. Rămâne de văzut dacă Europa este capabilă de o astfel de mobilizare.

Există semne în această direcție. Oficiali militari și de informații europeni, precum și numeroși politicieni, vorbesc tot mai des și mai deschis despre această realitate. Franța și Germania par să încerce să își asume un rol mai proactiv, iar Italia studiază inițiative similare. Cu toate acestea, Spania pare să aibă o abordare diferită.

Realitatea este, în acest moment, clară: Statele Unite nu mai sunt nici un aliat, nici un prieten. Au devenit o amenințare și un adversar. Europa trebuie să se descurce singură într-o lume brutală, marcată de amenințarea militară rusă și de ostilitatea comercială și tehnologică americană și chineză. Acțiunea decisivă și rapidă este imperativă. Dacă nu prin activele rusești înghețate, atunci prin eurobonduri; dacă nu prin unitatea celor Douăzeci și șapte, atunci prin cooperări consolidate; și așa mai departe.

Cei care cred că această situație se poate rezolva prin reforme limitate și investiții minore, fie nu înțeleg gravitatea contextului, fie își subordonează interesele subiective interesului general al europenilor.