Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I, își expune în memoriile sale, intitulate „Reconciliere”, o analiză aprofundată a situației politice din Catalonia, de la demantelarea instituțiilor franchiste până în prezent. Monarhul își exprimă convingerea că guvernarea Cataloniei a fost întotdeauna mai dificilă decât cea a Țării Bascilor, o perspectivă confirmată, în opinia sa, de evenimentele ulterioare.

Juan Carlos I amintește cu amărăciune de octombrie 2017, când referendumul ilegal și proclamarea independenței Cataloniei l-au făcut să se simtă „trădat”. El a descris aceste acțiuni drept „o anumită lovitură de stat”, subliniind că separatiștii catalani au ignorat sprijinul masiv pentru Constituție, pe care acum o resping.

În memoriile sale, fostul rege detaliază decizia sa simbolică de a-l readuce în Catalonia pe Josep Tarradellas, exilat în Franța de la începutul războiului, pentru a prelua conducerea unei „Generalitat restaurate”. Acest gest a avut ca scop recunoașterea legitimității Coroanei și unității țării, fiind considerat un „gest puternic de reconciliere”.

Capitolul dedicat „calvarului terorismului ETA” revelează modul în care Juan Carlos I a gestionat revendicările independentiste. El compară mișcările naționaliste basce și catalane:

„Cei basci erau zgomotoși și violenți, dar am avertizat întotdeauna guvernele: separatiștii catalani sunt mai puțin zgomotoși, dar mai persistenți.”

Se vorbește și despre figura lui Jordi Pujol, liderul CiU, care a prezidat Generalitat timp de 23 de ani. Juan Carlos I critică „reconstrucția națională a Cataloniei” promovată de Pujol, bazată pe „exaltarea istoriei” și o „catalanizare” a vieții administrative. Aceasta a condus, conform fostului rege, la o situație absurdă în care schimburile cu restul Spaniei erau considerate comerț exterior.

Monarhul evocă și Legea Organică din 1983 (LOAPA), care a egalizat competențele tuturor comunităților autonome, și noul statut al Cataloniei din 2006, declarat neconstituțional în 2010. Aceste evenimente, alături de revendicările fiscale și judiciare, au culminat cu referendumul din 2017. El și-a exprimat sprijinul pentru discursul ferm al fiului său, regele Felipe al VI-lea, în acea perioadă.

Personal, Juan Carlos I s-a simțit profund dezamăgit, văzând cum „Catalonia, un pământ dinamic și primitor, s-a transformat într-un spațiu de intoleranță”. El subliniază că Spania nu poate ceda discriminării identitare sau șantajului politic, dar nici nu trebuie să întrerupă dialogul. „Concordia națională ne obligă”, scrie el, „Dacă Spania este plurală, Catalonia este și ea. Doar respectând această bogăție vom putea avansa.”

Chiar și din Abu Dhabi, fostul rege urmărește cu atenție situația din comunitatea autonomă, simțind „frustrare și îngrijorare”, dar și mândrie pentru momente precum Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, eveniment la care a jucat un rol esențial.