Contrar credințelor populare, dictatorul Francisco Franco, care proclama iubirea pentru Spania, a căutat de fapt să anihileze o mare parte a populației țării. Acest aspect rece și nemilos al domniei sale, susține autorul, nu trebuie uitat, mai ales în contextul împlinirii a 50 de ani de la moartea sa și a renașterii îngrijorătoare a mișcărilor de extremă dreapta în Europa.

Articolul subliniază că așa-numita "iubire de patrie" în cazul lui Franco masca o ură profundă față de cei care nu-i împărtășeau viziunile. Faptele istorice, cum ar fi declarațiile sale către presa internațională despre disponibilitatea de a "ucide jumătate dintre spanioli" pentru victorie, sunt o dovadă clară în acest sens.

Respingerea ideilor fasciste de către poporul spaniol la alegerile din 1936, când Falanga nu a obținut niciun loc în parlament, l-a împins pe Franco spre o lovitură de stat și un lung război civil. Scopul acestui război a fost eliminarea fizică a adversarilor politici, de la anarhiști și comuniști la liberali și naționaliști, precum și masoni.

Autorul indică faptul că cruzimea și viclenia au fost principalele instrumente ale lui Franco, prin care a suprimat orice disidență, chiar dacă aceasta însemna distrugerea majorității concetățenilor săi. Această "ură" față de propriul popor a fost exersată încă din timpul reprimării revoltei din Asturia din 1934.

Astăzi, când noi curente fasciste capătă putere în diferite țări, inclusiv în Spania, este important să ne amintim aceste lecții ale istoriei. Renașterea ideologiilor care proclamă iubirea de națiune, dar în același timp caută să închidă societăți și să suprime disidența, duce la distrugerea democrației și a coexistenței pașnice. Autorul cere o reacție rapidă și decisivă la aceste amenințări, pentru a preveni repetarea evenimentelor tragice din trecut.