Luni, 13 mai 2024, a marcat una dintre cele mai amare zile din istoria mișcării independentiste catalane. După adrenalina unei nopți electorale extrem de dificile, în care s-a impus Salvador Illa (PSC), conducerile partidelor pro-independență au evaluat pagubele. Secesioniștii au rămas la șapte locuri distanță de majoritatea absolută de 68 de mandate. Partidul Junts per Catalunya, chiar și cu Carles Puigdemont drept candidat, nu a reușit să obțină victoria. Esquerra Republicana de Catalunya (ERC) a pierdut controlul asupra Generalitat, cedând 13 mandate. Partidul Candidatura Unității Populare (CUP) a evitat să ajungă în Grupul Mixt alături de ultrași de la Aliança Catalana (AC) – nou intrați în Parlament – doar grație cesiunii instrumentale a unui deputat republican. Situația era, în ansamblu, negativă.

Un an mai târziu, mișcarea politică pentru independența Cataloniei este încă profund implicată în căutarea unei modalități de a contracara noua realitate. Calmul instituțional de după anii tulburi pare să prindă rădăcini în rândul cetățenilor și să dezactiveze sentimentul secesionist.

Cel mai recent barometru al Centrului de Studii de Opinie (CEO), realizat în februarie, a arătat un minim istoric al sprijinului pentru secesiune: 37,6% în favoare și 54,1% împotrivă. Aceasta se întâmplă în ciuda eforturilor de a actualiza discursul și de a promova revenirea sediilor sociale ale unor companii importante.

Formulele pentru găsirea unui nou moment de confruntare cu statul spaniol, care de la eșecul din 2017 a devenit un fel de „sfânt graal” pentru independenți, sunt diverse. Lovită și amorțită, mișcarea încă rezistă. ERC, Junts și CUP au finalizat în acest an procesele interne de reînnoire, cu rețete diferite pentru a-și găsi locul în noua realitate sociologică și politică.

„Un an mai târziu se văd consecințele dezbinării independentismului”, spune purtătorul de cuvânt al Junts, Josep Rius, un partid care în octombrie anul trecut l-a ales pe Carles Puigdemont drept președinte. Primul grup de opoziție aspiră să fie alternativa la ceea ce consideră a fi o „deznaționalizare a Cataloniei”, întruchipată, susține el, de Salvador Illa la șefia Generalitat și de Jaume Collboni la primăria Barcelonei.

Rius afirmă că partidul său nu a încetat să lucreze pentru recuperarea majorității independentiste, dar nu numai atât. În weekend-ul recent, de exemplu, au organizat la Vic conferința lor municipală, cu obiectivul clar de a reideologiza un partid al cărui creștere s-a bazat anterior pe drapelul național. Nu este de mirare că acolo teme precum imigrația și securitatea au avut o greutate mare. În spatele unor idei precum înăsprirea regulilor de înregistrare a locuitorilor, adaugă Rius, există o încercare de a aplica „bunul simț” provocării imigrației, pentru a câștiga astfel această bătălie electorală în fața AC, pe care CEO îl indică drept o amenințare.

Revenirea fugitivă a lui Puigdemont, coincizând cu învestirea lui Illa, a fost un efect de scurtă durată. Dincolo de propunerea politică, Junts suferă de lipsa unei personalități care să întruchipeze o opoziție eficientă față de Illa. Fostul președinte al Generalitat își folosește statutul de arbitru în legislatura lui Pedro Sánchez, dar rămânând cu tot mai puține pârghii de presiune care să nu implice o ruptură.

În Congresul spaniol, confruntarea dintre Junts și ERC este o constantă a fiecărei sesiuni. Între timp, în Parlamentul catalan, relația este mai rece și distantă, deși strategia ERC de a folosi tactica „bățul și morcovul” cu Illa nu este criticată. Această cale a fost binecuvântată în raportul politic al republicanilor, aprobat după realegerea lui Oriol Junqueras în decembrie.

Republicanii sunt, de fapt, prinși în procesul de alegere a conducerilor regionale. Precis, alegerile catalane de anul trecut au fost detonatorul schismei dintre Junqueras și anturajul celei care a fost secretarul său general, Marta Rovira. Junqueras, cu o mână, încearcă să refacă unitatea partidului și cu cealaltă desface petalele margaretei cu privire la propriul viitor politic.

ERC dorește să își consolideze poziția atât în instituții, cât și în stradă. Așteptând succesul la alegerile municipale, care depinde și de reușita în negocierea unui nou model de finanțare autonomă și a transferului gestiunii trenurilor de navetiști (Rodalies), republicanii așteaptă ca Illa să facă o mișcare în privința unuia dintre angajamentele sale de învestire: crearea Convenției Naționale pentru soluționarea conflictului politic.

În cele din urmă, CUP se mândrește că este singurul partid din acest bloc care a făcut o introspecție profundă. „Este evident că am pierdut majoritatea parlamentară, dar ca CUP și ca stângă independentistă credem că, drept mișcare, nu putem miza totul pe asta”, afirmă Blai Taberner, membru al secretariatului național al formațiunii. CUP consideră că acum este momentul pentru introspecție, construind de jos o propunere pentru o țară justă, articulându-se cu revendicările teritoriale pentru a crește „independentismul popular”.