Europa cere loialitate

Europa nu acceptă glume partinice. Le cere celor care cred în ea loialitate față de ceea ce întruchipează. Asta înseamnă multe sacrificii dacă vrem să ne păstrăm modul de viață. Primul, și poate cel mai important, este alinierea politicii spaniole cu apărarea democrației liberale pe care se bazează Europa. Prin urmare, partidele angajate trebuie să convină asupra unei politici de apărare care să sporească efortul de securitate și să ne standardizeze cu ceilalți parteneri europeni. A fi în Europa înseamnă a fi la bine și la greu. Așa că nu putem să ne uităm în altă parte. A merge la coada efortului de securitate, invocând faptul că avem alte priorități, este imoral atunci când Ucraina este victima agresiunii ruse. Oare ceilalți nu au și ei alte priorități naționale? Crede cineva că germanilor le-ar plăcea să cheltuie mai mult pe apărare cu trecutul lor militarist? Sau olandezilor cu angajamentul lor climatic? Sau suedezilor cu istoria lor pacifistă? Nimeni nu crede în Europa că apărarea este mai importantă decât educația sau sănătatea. Dar sunt momente, și acesta este unul, în care modul nostru de viață european și, prin urmare, credința că educația, sănătatea sau cultura nu au preț, cere să-l apărăm de cei care îl pun la îndoială.

Trecerea de la 1,2% din cheltuielile militare în Spania la 3% depășește capacitățile guvernului de coaliție și majoritatea complexă de sensibilități care îl susțin. Ar fi foarte iresponsabil să se recurgă la neexecutarea bugetului pentru a repara o datorie de solidaritate cu Europa. De aici necesitatea de a reduce orgoliile polarizării și de a recunoaște că nu este cazul. Nici ego-urile. Nici superficialitatea tacticistă și revanșismul, de oriunde ar veni. Dacă vrem să facem ceea ce fac partenerii europeni și să câștigăm credibilitate, trebuie să contribuim cu toții la apărarea continentului. Ceea ce necesită o viziune strategică de stat. În principalul partid de guvernare și în principalul partid de opoziție, care, în plus, are un plus de responsabilitate, deoarece este majoritar. O privire care mutualizează responsabilitățile între PP și PSOE. Care stabilește priorități pe termen lung. Care face prospectivă și negociază proiectarea echilibrelor care să dureze în timp, definind echilibrul dintre finanțe și politicile sociale care să facă posibilă realizarea unei politici de securitate durabile.

Spania nu poate fi o anomalie europeană. Trebuie să sprijinim apărarea regiunii. Nici mai mult decât alții, dar nici mai puțin. Cine crede că geografia ajută, se înșală. A fi departe de Rusia nu reduce riscul unui război hibrid care nu distinge distanțele fizice atunci când este amenințată securitatea. Nici invocarea păcii nu reduce pericolul în jungla globală pe care o suferim. În practică, denotă o ingenuitate înfrântă care, apropo, este cea mai mare motivație pentru ca potențialii agresori să-și mărească testosteronul belicist și să treacă la acțiune. Spania trebuie să dea un exemplu de seriozitate geopolitică. Asta înseamnă să se convină asupra politicilor publice care fac posibilă securitatea noastră. A nu face acest lucru ar fi nesăbuit. Mai ales pentru că ar slăbi creditul nostru în cadrul Uniunii Europene, asumându-și ca țară o imagine egoistă sau utilitaristă în raport cu aceasta. Ca și cum am vrea doar lucrurile bune, dar nu și cele rele de a fi europeni. Mai ales dacă se cer eforturi colective. În primul rând, pentru politicieni, care trebuie să le conducă dând exemplu prin renunțările lor particulare. Apoi, pentru partide, care trebuie să iasă în față și să explice de ce trebuie făcut acest lucru. Și, în cele din urmă, pentru societăți, care trebuie să le ia pe umeri și să-și prioritizeze eforturile. O sumă complexă care cere mult de la toți. Cel puțin dacă vrem ca Europa să supraviețuiască. De asemenea, ca un ideal.

De aceea, trebuie să aliniem ceea ce gândim ca o democrație liberală angajată față de Europa, cu ceea ce spunem și facem atunci când vine vorba de prezervarea ei. O cerință de autenticitate pe care trebuie să o exemplifice cei care guvernează și cei care aspiră să o facă. Și asta înseamnă să le spunem adevărul spaniolilor și să recunoaștem că Bătrânul Continent a rămas singur în lume. Că suntem singurii dispuși să păstrăm moștenirea a ceea ce este mai bun din civilizația umanistă și liberală pe care s-a bazat Occidentul de la Războiul Rece. Că acesta este motivul pentru care vor să o invalideze ca exemplu. Pentru că, în ciuda imperfecțiunilor, contradicțiilor și problemelor noastre, suntem singura speranță pentru restul umanității. Demonstrăm că este încă posibil în lume să trăiești în libertate, cu drepturi, egalitate și toleranță între diferiți și sub instituții care sunt în slujba binelui comun și în cadrul unor societăți angajate în conservarea climei și a păcii. Un exemplu supărător pentru cei care împiedică aceste valori europene prin materializarea ideilor lor populiste și autoritare.

Ne confruntăm cu o întâlnire solitară cu istoria din cauza menghinei geopolitice a Statelor Unite ale lui Trump și a Rusiei lui Putin, care doresc capitularea Ucrainei și dispariția Europei ca actor global. Niciodată de la blocada sovietică a Berlinului din 1947 nu am mai trăit o astfel de încercare. Pentru prima dată de atunci, europenii se confruntă cu consumarea faptelor care ne compromit ceea ce este mai profund din ființa noastră și ne interpelează să apărăm ceea ce este esența noastră, căci «când oamenii răi se adună, cei buni trebuie să se asocieze; altfel vor cădea, unul câte unul, ca o jertfă implacabilă și purtați de o luptă disprețuibilă». O avertizare a lui Burke pe care trebuie să o facem a noastră și care cere unitatea celor care sunt clari cu privire la ceea ce înseamnă Europa ca civilizație.

Brutalitatea lui Trump și Putin ne plasează în fața unui conflict moral pe care trebuie să-l rezolvăm sau vom cădea unul după altul, victime ale lașității morale de a nu ne simți vizați atunci când Ucraina este obligată să accepte pacea cu orice preț. Ceea ce s-a întâmplat în anii '30 nu se poate repeta. Atunci Europa s-a dovedit divizată și lașă, tolerând o succesiune de infamii care, mai târziu, ne-au dus la prăpastia celui de-al Doilea Război Mondial. Divizată, pentru că au existat cei care au crezut că cea mai bună politică este să-l imite pe Hitler sau Mussolini și să se alieze cu ei, iar alții, pentru că au vrut să ajungă la acorduri cu dictatori pentru a-i calma. Și lașă, pentru că tacticismul partizan care a prioritizat răul mai mic și o politică democratică fără suflet care a plasat interesul particular înaintea celui general, au fost ușor învinse în fața forței irezistibile a răului pe care Hitler și Mussolini l-au dezlănțuit când au intervenit în Războiul Civil spaniol, au invadat Etiopia și au anexat cu forța Austria, Cehoslovacia și Albania.

Pentru a nu cădea în aceleași greșeli din trecut, noi, europenii, nu ne putem arăta nici divizați, nici lași. Am rămas singuri, dar putem învinge adversitatea dacă ne arătăm uniți și întoarcem spatele și repudiem împreună colaboratorii lui Trump sau Putin care lucrează pentru a face ca Europa să dispară. Prin urmare, este esențial să solicităm simțul responsabilității față de istoria Europei. Un angajament al tuturor democraților față de ea care trebuie să fie generos, loial, sincer, frățesc și reciproc și care trebuie să fie protagonistul politicienilor care sunt la înălțimea acestor cerințe morale. Dacă vrem unitate în fața amenințării externe, nu ne putem uita cu suspiciune unii la alții. Pentru aceasta, avem nevoie de politicieni care să urmeze exemplul lui Churchill, care nu și-a plecat capul în fața fricii și a spus oamenilor că nimeni nu poate regreta curajul de a apăra ceea ce crede.

José María Lassalle a fost secretar de stat pentru Cultură și Agenda Digitală între 2016 și 2018, în guvernele lui Mariano Rajoy. Ultima sa carte este Civilizație artificială (Arpa).