Justiția turcă a acceptat acuzațiile Parchetului, conform cărora primarul Istanbulului și liderul de facto al opoziției, Ekrem Imamoglu, ar fi fost șeful unei organizații criminale care ar fi comis, direct sau prin intermediul altora, peste o sută de infracțiuni.

Acesta nu este singurul caz deschis împotriva lui Imamoglu, care este suspendat din funcție din 2022 și se află în arest preventiv din martie. Până la 11 dosare sunt în curs de soluționare împotriva sa, pentru infracțiuni variind de la spionaj și terorism până la numirea unui procuror "prost". Nu este nici singurul primar al Partidului Republican al Poporului (CHP), social-democrat, urmărit penal. În ultimele luni, orașe precum Izmir, Antalya și Adana și-au văzut, de asemenea, primarii arestați din diverse motive.

Din închisoare, Imamoglu a declarat că acuzațiile împotriva sa provin din dorința președintelui Republicii, Recep Tayyip Erdogan, de a distruge sau, cel puțin, de a decapita opoziția. Aceasta nu este o acuzație nefondată: când a fost ales pentru prima dată primar al Istanbulului, în 2019, Comisia Electorală, controlată de Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan, a forțat o repetare a alegerilor. CHP a câștigat din nou. Arestarea lui Imamoglu a avut loc în aceeași zi cu alegerile primare ale partidului său, în care 15 milioane de oameni au votat pentru el ca și candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, programate pentru 2028.

Această ofensivă judiciară împotriva politicienilor din opoziție are loc în contextul în care CHP conduce în sondaje, rezultat al nemulțumirii crescânde a unei generații care nu a cunoscut decât AKP la putere și o modernizare în mesajele și formele politicii, al cărei vârf de lance a fost Imamoglu.

Erdogan, mai întâi ca prim-ministru și apoi ca președinte, se află la conducerea Turciei de 22 de ani. De când a preluat puterea în 2003, el a îndepărtat țara sa de standardele democratice europene până la punctul în care aderarea la UE, care odinioară era un obiectiv declarat al președintelui, astăzi este de neconceput. În acest timp, el a manevrat pentru a poziționa Turcia ca un intermediar geopolitic între Orient și Occident, așa cum s-a reflectat în crizele migratorii succesive și în războaiele din Siria, Ucraina și Gaza.

Democrația turcă, întotdeauna fragilă în cel mai bun caz, are nevoie de tot sprijinul pe care îl poate obține, mai ales în aceste vremuri iliberale. Nu se poate privi în altă parte în fața aroganței cu care Erdogan își conduce țara pe calea autoritarismului. Relațiile Spaniei și ale UE cu Turcia ar trebui să fie contă de acest lucru.