Partidul Popular (PP) din Spania, condus de Alberto Núñez Feijóo, este comparat cu Mr. Bean: are o capacitate inepuizabilă de a comite gafe. Diferența este că stângăcia PP nu stârnește râsul publicului și este puțin probabil ca această poveste politică să aibă un final fericit.

Niciun guvern din jurul Spaniei nu a oferit opoziției atâtea oportunități. Executivul condus de Pedro Sánchez nu reușește să adopte legi, cu excepția uneia (legea amnistiei), care este contrară opiniei publice și chiar poziției anterioare a Guvernului. În plus, scandalurile de corupție și acuzațiile grave, de la foști secretari de partid la cazuri de trafic de influență, apar din toate colțurile. În orice altă democrație, aceste probleme ar provoca un cutremur politic.

Cu toate acestea, Sánchez nu este doar rezilient, ci „antifragil”: se întărește în fața adversităților, asemenea unui sistem imunitar expus la agenți patogeni. Opoziția, în loc să-l distrugă politic, îl consolidează.

Problema PP este că percepe politica drept un sprint, nu un maraton, epuizându-se rapid. În loc să critice legea amnistiei pe baza unor motive solide (impopularitate, inconsecvență), PP a mers mai departe, susținând că PSOE și separatiștii au inițiat un proces ireversibil de dizolvare a ordinii constituționale. Când această amenințare nu s-a concretizat, PP și-a irosit cartușul politic.

De asemenea, PP risipește muniția anticorupție. În loc să exploateze îndoielile legitime și să pună întrebări factuale, partidul lansează direct acuzații concrete, folosind termeni precum „capo” și „mafia”. Problemele fundamentale ale Partidului Popular nu țin de asemănarea cu un inchizitor, ci cu Mr. Bean, din cauza lipsei sale de tact și a gafelor constante, care îi subminează credibilitatea.