Alegerile prezidențiale și parlamentare din Chile, programate duminică, sunt umbrite de fenomenul „pendulului chilian”, un ciclu politic în care, de 20 de ani, niciun președinte nu a predat puterea unui succesor din aceeași alianță politică. Această tendință subliniază o profundă neîncredere a cetățenilor față de partide și instituții, manifestată prin sancționarea constantă a guvernelor aflate la putere și preferința pentru schimbare.

Ultima dată când un președinte a fost succedat de un aliat politic a fost în 2006, când o președintă socialistă a predat mandatul unei colege socialiste. De atunci, Chile a fost condusă alternativ de guverne de stânga și de dreapta. În contextul actualelor alegeri, se anticipează o înclinare spre dreapta, în special spre extrema dreaptă, al cărei candidat este considerat favorit pentru președinția 2026-2030.

Actualul președinte progresist, Gabriel Boric, lider al unei noi generații de stânga, nu a reușit să obțină sprijinul majorității, menținând un nivel de susținere de aproximativ 30%, insuficient pentru a câștiga alegerile. Așteptările inițiale față de administrația sa au fost foarte mari, transformându-se într-un bumerang, cu o rată de respingere de 62%, conform ultimului sondaj.

Analiza ultimilor șase ani în Chile, începând cu 2019, relevă o aparentă inconsecvență în deciziile politice ale cetățenilor. După un guvern de dreapta, marcat de nemulțumiri sociale extinse, puterea a fost predată lui Boric.

Două încercări eșuate de Constituție

Protestele sociale masive din 2019, determinate de cereri pentru pensii, educație și sănătate mai bune, au generat o efervescență politică intensă și un val de violență. Clasa politică chiliană, cu excepția Partidului Comunist, a semnat un acord pentru a găsi o soluție politică la criză.

Acest acord a permis chilienilor să voteze în 2020 într-un plebiscit pentru înlocuirea Constituției moștenite de la dictatura lui Augusto Pinochet. Un procent covârșitor de 78% a votat în favoarea unei noi Constituții și pentru ca aceasta să fie redactată de o Convenție Constituțională formată din 155 de cetățeni.

Alegerile pentru Convenția Constituțională din mai 2021 au adus o majoritate de stânga. Ulterior, Boric a câștigat primarele și, în decembrie, a fost ales președinte cu 55% din voturi.

Administrația Boric a mizat mult pe aprobarea noii Constituții, însă procesul a eșuat lamentabil. În septembrie 2022, la șase luni de la preluarea mandatului, 62% dintre chilieni au respins propunerea de Constituție a stângii într-un plebiscit. A fost prima votare cu vot obligatoriu și înregistrare automată.

Decepția a fost profundă, dar s-a inițiat un nou proces constituțional. În mai 2023, „pendulul chilian” a mutat majoritatea dintr-o convenție de stânga către un Consiliu Constituțional de 55 de membri, unde partidul de extremă dreaptă a obținut 35% din voturi. Împreună cu dreapta tradițională, care a obținut 21%, au deținut majoritatea, iar guvernul lui Boric a pierdut puterea de veto.

Cu toate acestea, nici propunerea constituțională a dreptei, cu puternice influențe conservatoare, nu a fost aprobată în urne în 2023.

Astfel, Chile a stabilit un record, respingând în 15 luni două propuneri de Constituție – una de stânga și una de dreapta – rămânând cu aceeași Lege a Legilor, inițiată sub Pinochet, dar reformată de 70 de ori și validată din 2005.

Voturi infidele

Chile se pregătește pentru o nouă rundă de alegeri în care spectrul pendulului politic continuă să planeze. Sondajele o poziționează pe prima candidata blocului de stânga, o militantă comunistă și fostă ministră în cabinetul Boric. Cu toate acestea, majoritatea sondajelor indică faptul că aceasta va fi depășită în turul al doilea de un candidat al dreptei. După candidatul republican, a apărut și un alt lider de dreapta, libertarul, care ar putea ocupa locul al treilea.

Conform unui academic chilian, dacă stânga lui Boric va trece în opoziție după aceste alegeri, "va trebui să se gândească ce a trebuit să se întâmple în guvernul său, câte așteptări a trebuit să fi frustrat, pentru ca marea sa moștenire să fie că între Kast și Kaiser vor aduna 40 de puncte, sau cel puțin 35. Guvernul și partidul vor avea un anumit grad de responsabilitate în acest fenomen, și este ceva de care nu se pot dezice."

Alegerile actuale beneficiază de reinstaurarea votului obligatoriu în 2022 pentru procesele constituționale. Aceasta înseamnă că, în timp ce mandatele anterioare au fost obținute cu aproximativ opt milioane de voturi, de data aceasta vor vota 15,7 milioane de persoane. Comportamentul lor este incert, deși alegerile locale din octombrie 2024 au oferit unele indicii: opoziția și-a mărit numărul de consilieri de la 746 la 1.068, reprezentând 47% din totalul național.

O cercetătoare socială a observat că „votul obligatoriu maschează detașarea de politică”. Și că face să pară că „toți sunt interesați de alegeri”, dar este „un miraj”. Ea a menționat că mulți oameni i-au spus că provin din familii socialiste, dar că „le-ar plăcea să voteze pentru un candidat de dreapta sau de centru pur și simplu pentru că le place de el”. O mare parte a societății are o aderență ideologică redusă, fiind „voturi infidele”.

O fostă ministră a remarcat, de asemenea, această dezamăgire, declarând recent că „oamenii din politică, din toate sectoarele, trebuie să facă o autocritică. Principala provocare, în opinia mea, nu este dacă pendulul se află într-o parte sau alta, ci numărul mare de oameni detașați de politică. Și asta este grav într-o societate care caută coeziune socială și progres.”