Proiectul faraonic al podului dintre Sicilia și peninsulă, relansat de Guvernul Meloni după o pauză de zece ani, a stârnit o polemică aprinsă în sudul Italiei. Aici, neîncrederea este profund înrădăcinată din cauza promisiunilor neonorate timp de decenii.

Strâmtoarea Messina, din zona rezidențială Torre Faro, unde va fi instalat unul dintre pilonii podului care va uni Sicilia cu Italia peninsulară, a devenit un simbol al acestei diviziuni. Cettina Lupoi, o profesoară pensionară, a cumpărat o casă în această zonă acum 23 de ani, crezând că și-a împlinit un vis. Bucuria ei a fost de scurtă durată, aflând că întreaga zonă intra în planurile de expropriere pentru construcția podului.

Locuința ei se află nu departe de locul unde ar urma să se ridice unul dintre cei doi piloni ai podului suspendat, cel mai lung din lume, o lucrare colosală care a devenit cea mai controversată și divizivă din Italia. Proiectul a fost discutat de decenii, abandonat de un guvern și recuperat de următorul, o dinamică ce nu a făcut decât să amplifice neîncrederea față de o infrastructură a cărei sustenabilitate — financiară, structurală și de mediu — este încă în dezbatere.

Reactivarea lucrării, anulată de Guvernul tehnocrat al fostului comisar european Mario Monti în 2012, a fost în martie 2023 una dintre măsurile cheie ale primelor șase luni ale executivului Meloni. Un decret-lege a resuscitat societatea publică Stretto di Messina, creată în 1981 și aflată până atunci în lichidare. De asemenea, a recuperat proiectul elaborat în 2011 de consorțiul Eurolink, condus de compania italiană Webuild și la care participa cu 22,4% și compania spaniolă Sacyr.

Daniele Ialacqua, profesor de liceu și fost consilier de mediu al Primăriei Messina, este un activist anti-pod de 40 de ani. El subliniază că zona este o rezervație naturală protejată, cu lagune salmastre și restricții stricte privind construcțiile. Pilonii de aproape 400 de metri înălțime ar altera dramatic peisajul. Lupoi și alți proprietari de case vizate de exproprieri, peste 450 la număr, se confruntă cu o anxietate considerabilă.

Pe de altă parte, susținătorii proiectului, precum Giovanni Sottilaro, proprietarul unui bar în Cannitello, văd podul ca o oportunitate pentru locuri de muncă și dezvoltarea regiunii, care se confruntă cu o emigrație masivă. Cu toate acestea, teama că proiectul ar putea rămâne neterminat, la fel ca alte "ecomonștri" din trecut, este larg răspândită.

Daniele Cartisano, președintele secțiunii locale a Legambiente, critică proiectul din punct de vedere social și al utilității. El menționează că 2 miliarde de euro din Fondurile europene de coeziune, destinate inițial drumurilor, școlilor și spitalelor, au fost alocate podului. Primarul din Villa San Giovanni, Giusy Caminiti, a depus o plângere privind impactul ambiental al unui proiect "vechi", bazat pe studii din 2004 și 2011, fără actualizări semnificative.

Dezbaterea reflectă neîncrederea profundă a populației din sudul Italiei față de promisiunile statului. Așa cum a parafrazat Cettina Lupoi pe Hannah Arendt: "Când puterea îți spune o mulțime de minciuni, nu este pentru a te face să crezi că un anumit lucru este adevărat. O fac pentru a nu mai crede în nimic."