În câteva cuvinte
Partidele catalane Junts și ERC, deținătoarele cheii majorității parlamentare în Spania, sunt tot mai îngrijorate că acordurile lor cu Guvernul Sánchez nu vor fi îndeplinite. Principalele obstacole sunt Curtea Supremă, care boicotează amnistia, și refuzul partenerilor UE de a recunoaște catalana. Lipsa majorității necesare pentru reformele fiscale și transferul de competențe pe imigrație adâncesc criza politică, lăsând separatiștii fără alternative pentru autoguvernare.
Epuforia inițială, generată de deținerea „cheii de aur” a majorității în Congresul Deputaților, a fost înlocuită de o profundă neliniște în rândul partidelor catalane Junts și ERC. Susținerea lor a fost esențială pentru ca președintele Guvernului spaniol, Pedro Sánchez (PSOE), să poată guverna, dar acum se confruntă cu perspectiva ca acordurile semnate să nu-și atingă scopul. Negociatorii catalani, îmbătați de influență în urmă cu doi ani, au crezut că, în schimbul asigurării majorității parlamentare pentru PSOE, pot cere tot ce le interesează. Ei erau convinși că socialiștii vor face tot posibilul pentru a-și onora promisiunile. Totuși, realitatea a arătat că nu toate angajamentele depindeau exclusiv de voința politică a lui Sánchez.
Privind retrospectiv, este ușor de observat că ambele părți au acționat cu o anumită naivitate și lipsă de prevedere. Poate ar fi trebuit să ia în considerare mai serios faptul că forțele care i-au încarcerat pe liderii independenței — Partidul Popular (PP) și Curtea Supremă spaniolă — se vor revolta cu vehemență, din pozițiile lor solide de putere, împotriva inversării politicilor și deciziilor luate cu doar câțiva ani în urmă. Pentru dreapta spaniolă, eșecul strategiei lui Sánchez de „dezamorsare” a conflictului catalan aduce, pe lângă satisfacția politică, și premiul de a distruge majoritatea parlamentară care susține coaliția PSOE-Sumar.
În consecință, trei subiecte majore din negocierile din 2023 dintre Junts și PSOE, menite să stabilizeze legislatura, au eșuat lamentabil. Punerea în aplicare a acestor pacte depinde, în mare măsură, de părți terțe care nu au luat parte la înțelegere:
- **Amnistia:** Legea amnistiei pentru fostul președinte Carles Puigdemont și alți lideri separatiști necesită participarea Curții Supreme, care se opune radical și boicotează aplicarea sa.
- **Limba catalană în UE:** Includerea catalanei ca limbă de lucru în anumite instituții ale Uniunii Europene întâmpină refuzul deschis al partenerilor Partidului Popular, printre care se numără guvernul conservator crucial al Germaniei.
- **Delegarea competențelor pe imigrație:** Transferul competențelor centrale în materie de imigrație către Generalitat trebuie aprobat de Congres, însă nu există majoritate parlamentară pentru acest demers.
Situația nu este diferită în cazul reformei finanțării Generalitat-ului, promisă la începutul legislaturii. Esquerra Republicana și PSOE au convenit asupra unei noi formule care ar permite Cataloniei să colecteze toate taxele plătite pe teritoriul său. Aplicarea acestui acord se lovește de numeroase dificultăți, inclusiv opoziția funcționarilor tehnici din administrația fiscală spaniolă și refuzul categoric al multor guverne autonome conduse de PP. De asemenea, acest subiect necesită modificări legislative pentru care, cel mai probabil, nu există nici majoritatea necesară.
Depășind jumătatea mandatului, în conducerile Junts și ERC s-a instalat neliniștea, văzând că pactele inițiale nu aduc roadele așteptate. Cel mai grav aspect este că nu pare să existe o formulă alternativă. Dacă nici măcar acest guvern, al cărui interes de a respecta angajamentele nu este contestat, nu poate obține progrese în direcția autoguvernării prin negociere și pact, ce altă cale le rămâne partidelor catalane?