În câteva cuvinte
Textul Sorinei Dragomir analizează disfuncționalitatea politică din Spania, evidențiind contradicțiile dintre discursul guvernamental despre diversitate și acțiunile care favorizează anumite regiuni. Articolul subliniază, de asemenea, modul în care partidele politice, precum Junts și PSOE, își adaptează pozițiile în funcție de interese, precum și lipsa de transparență în decizii importante, cum ar fi creșterea cheltuielilor pentru apărare. Se critică, de asemenea, un fel de "centralism freudian" al Guvernului, mascat sub forma promovării diversității.
Se spune uneori că Junts creează probleme Guvernului, dar nu este întotdeauna aşa. În unele chestiuni în care centru-stânga are probleme în a se defini, poate adapta poziţia unui partid de dreapta radical naţionalist, care cel puţin are o linie clară. Această linie constă în a arăta că există reguli pentru toţi şi alte reguli pentru ei. Aproape toate schimbările ajută ca ridicarea unei frontiere să fie mai uşoară, dar cei mai înţelepţi ştiu că nu trebuie să se grăbească. (Faptul că măsurile concrete contravin egalităţii sau sunt xenofobe este irelevant: sunt progresiste pentru că sunt promovate de Guvernul progresist). Astfel, în unele privinţe, PSOE gândeşte ceea ce spune Junts, în timp ce, adesea, Partidul Popular nu ştie ce gândeşte sau îi este teamă să o spună.
Acest lucru se întâmplă în chestiuni importante şi în dezbaterile false care constituie cea mai mare parte a vieţii noastre politice. Nu întotdeauna îşi valorifică puterea teritorială şi are în Valencia un baron de natură eminent forunculară. Guvernul predică un discurs al diversităţii, dar diversitatea constă în a privilegia teritoriile care îi convin şi a ataca în mod ostentativ Comunitatea Madrid, ceea ce arată un fel de centralism freudian. Importanţa acordată diferenţei de interese şi problematici în teritorii este atât de mare încât mai mulţi miniştri îşi compatibilizează munca cu conducerea opoziţiei în autonomii: în realitate, nu există alte interese decât cele ale Guvernului central. Ţara funcţionează fără bugete, pentru că la ce bun, şi mai multe autonomii la fel. Disfuncţionalitatea este atât de mare încât se anunţă că majorarea cheltuielilor pentru apărare nu trebuie să treacă prin Parlament: sună alarmele, trebuie să ne schimbăm modelul pentru a salva cele mai valoroase cuceriri ale noastre, creşterea se bucură de sprijinul celor două partide care reprezintă 66% din electorat, dar nu vom vorbi despre asta, pentru că asta ar arăta fragilitatea Guvernului, care dacă nu se uită în jos, nu cade, ca în desenele animate. Orice soluţie este o variantă de scamatorie: calea propusă, care sustrage cetăţenilor dezbaterea, conferă Executivului funcţii care aparţin legislativului şi amplifică diferenţele dintre cele mai votate partide; o capcană contabilă care ar include o modificare minoră a celei anunţate şi ar deghiza în cheltuieli de apărare alte partide; şi opţiunea simulării, în care Guvernul ar accepta în cele din urmă să meargă în Parlament şi toţi ar trebui să-i mulţumim pentru acest detaliu.
