La începutul anilor '70, în contextul incert al Spaniei, Partidul Comunist Spaniol (PCE) a organizat o adunare masivă în iunie 1971, în Parcul Montreau din Paris. Obiectivul central a fost promovarea unei viziuni pentru viitorul democratic al țării după moartea lui Francisco Franco.

Discursul președintei partidului, Dolores Ibárruri, cunoscută sub numele de La Pasionaria, a fost publicat în „Mundo Obrero”, ziarul Comitetului Central al PCE. Ea a subliniat că politica partidului nu viza o „curățare totală și un nou început”, ci mai degrabă o renunțare la „răscolirea rănilor abia cicatrizate”. Mesajul ei a îndemnat la uitarea resentimentelor acumulate în urma „represiunii criminale” care a devastat Spania sub dictatura lui Franco.

La Pasionaria a salutat sprijinul Franței pentru Republica Spaniolă în 1936 și a articulat clar că „nu o soluție comunistă se coace în Spania, ci o schimbare democratică”, pe care partidul său era hotărât să o susțină. Cu toate acestea, articolul evidențiază o contradicție: Ibárruri pleda pentru democrația în Spania, în timp ce celebra dictatura Uniunii Sovietice, afirmând că partidul rămâne fidel principiilor sale socialiste.

În ciuda acestei ambivalențe, PCE s-a angajat în lupta pentru democrație, punând accent pe necesitatea ca politicile sale să derive din „realitatea vie și actuală a Spaniei”, nu din „formulări dogmatice abstracte”. Articolul încheie cu o reflecție critică asupra celor care, și astăzi, contestă democrația fragilă construită după Franco, comparând-o cu „democrații imaginare”.