Spania: O țară sfâșiată de criză

Acum că lumea este sfărâmată, destrămată de toate legăturile pe care le consideram solide, a vorbi despre Spania pare aproape ridicol. Suntem mici în acest ocean de catastrofe. Cu toate acestea, ideea că Spania se destramă a fost persistentă, poate pentru că unii nu au încredere în forța propriei țări, o eroare de apreciere pe care o comit uneori și dușmanii ei.

Dar se pare că, dacă Spania se va destrăma, nu se va întâmpla pe unde se așteptau ei, ci pe o altă parte, mult mai neprotejată. Ar fi suficient să observăm criza privind repartizarea minorilor emigranți primiți în Insulele Canare pentru a înțelege că țara noastră nu este bine sudată.

Insulele Canare, ca și Ceuta și Melilla, sunt stații de frontieră pentru fluxul migrator. Într-o lume în care marile puteri conduse de criminali au decis să distrugă țările sărace, emigrația nu va scădea, ci, dimpotrivă, va crește.

Oricâte garduri, deportări și crime împotriva umanității ar prezida politicile de control al migrației, dacă ruinăm țările de origine prin strangulare economică, extragerea bogățiilor și războaie invazive, este firesc ca cei mai tineri și mai îndrăzneți locuitori să pornească pe drumul către salvare. Dreptul de a supraviețui nu se teme de nimic.

Lipsa de solidaritate și naționalismul exacerbat

Tocmai aceste locuri de frontieră, Insulele Canare, Ceuta și Melilla, au primit din partea restului Spaniei doar un dispreț uriaș și o lipsă de solidaritate insultătoare.

Se întâmplă chiar și cu comunități autonome prezidate de aceeași orientare politică, în general conservatoare, deoarece orașele de frontieră tind să genereze un vot protecționist, nimeni nu le poate învinovăți pentru asta, atâta timp cât nu găsesc ceva mai bun decât această rețetă eșuată.

Această lipsă de solidaritate a fost încercată să fie corectată prin politici de stat oarecum șocante. Nu degeaba a fost cunoscută drept legea solidarității obligatorii prima încercare de a impune prin majoritate parlamentară repartizarea alocată a emigranților minori.

În această situație, s-au unit forțe alergice între ele în alte chestiuni, dar pentru aceasta coalizate într-o profundă prejudecată naționalistă. Pentru că da, naționalitățile exacerbate sunt o trăsătură existențială a țării noastre cu care suntem obligați să conviețuim.

Compromisuri și consecințe

În ultima întorsătură a intrigii, Guvernul a cedat baremelor de repartizare a minorilor imigranți impuse de naționalismul catalan. Un naționalism care a văzut apărând un grup ultra și xenofob care i-a șters zâmbetul și liniștea revendicativă pentru a deveni obraznic și amenințător cu cei mai defavorizați.

Ar fi lungă lista compromisurilor pe care aritmetica parlamentară a obligat Guvernul să le digere în această legislatură, dar poate că aceasta este cea mai puțin grotescă dintre înțelegeri. Cel ales este un barem ca oricare altul, dar a trezit imediat o cascadă de injurii printre cei care au tăcut în fața blocării oricărui ajutor către Insulele Canare.

Absența solidarității între regiunile spaniole are repere deja cunoscute, cum ar fi împărțirea apei, balanțele fiscale și impozitele patrimoniale. Acum a apărut acest nou episod, și mai regretabil.

Cinci mii de minori neprotejați, care vor fi în viitor cetățeni cu drepturi depline în țara în care, din accident și logică marină, i-a dus ambarcațiunea, sunt prost îngrijiți în centre supraaglomerate, cu personal precar și uneori nici măcar specializat. Țara nu se destramă, dar este la fel de penibil ca restul.