Virajul protecționist, unilateral și arbitrar al Statelor Unite necesită un răspuns politic ferm și coordonat. Pentru Spania, impactul acestei veritabile schimbări de paradigmă în relațiile internaționale poate fi semnificativ, mai ales dacă se răspunde într-o manieră necoordonată sau reactivă.

Replica a început să se articuleze în cadrul UE, care trebuie să fie primul scut. Planul de răspuns trebuie să ofere garanții sectoarelor naționale afectate, sprijin pentru industrie, protecția locurilor de muncă, instrumente financiare și măsuri fiscale, dacă este necesar. De asemenea, trebuie să fie aliniat cu principiile și prioritățile europene: tranziția ecologică, coeziunea teritorială și justiția socială. Acest design plural, pe termen lung, va fi cel mai bun scut împotriva protecționismului.

Comisia menține negocieri deschise cu Washingtonul, dar, așa cum a semnalat ministrul Economiei, Carlos Cuerpo, Spania trebuie să fie pregătită să acționeze «de îndată ce se deschide o fereastră de oportunitate».

Cel mai bun mod de a ne consolida poziția în negocierea europeană este asigurarea unității interne, ascultarea reciprocă și, mai presus de toate, un simț al responsabilității naționale din partea tuturor actorilor politici. Consensul nu este o opțiune retorică: este o necesitate strategică. Pe lângă activarea unui scut protector pentru sectoarele afectate, Spania trebuie să proiecteze forță și stabilitate. Această forță începe prin eliminarea deciziilor unilaterale și a calculelor partizane: necesită un răspuns național pe care Guvernul trebuie să îl conducă, dar care merge dincolo de el.

Cuerpo a indicat că planul național de replică la tarifele vamale s-ar face prin dialog social, teritorial și parlamentar. Antreprenorii și lucrătorii cunosc direct impactul real asupra sectoarelor cheie; iar contribuția comunităților autonome este indispensabilă, deoarece efectele vor fi inegale în funcție de țesutul productiv al fiecărui teritoriu.

Dialogul cu grupurile parlamentare nu se poate limita la o consultare formală sau la o punere în scenă instituțională. Polarizarea care caracterizează realitatea noastră politică nu trebuie să împiedice construirea unui răspuns eficient. Din păcate, situația noastră politică este departe de unitatea pe care o cere acest moment. PP și-a văzut până acum poziția condiționată de interesele extremei drepte Vox. Alberto Núñez Feijóo are provocarea de a evita ca această alianță să îi limiteze capacitatea în termeni de autonomie și coerență cerute de familia politică europeană pe care o reprezintă.

Și PSOE se confruntă cu propriile provocări ca principal partid de guvernământ. Aliați de stânga precum Podemos, EH Bildu, ERC sau Sumar nu coincid întotdeauna când vine vorba de apărarea consensului european, care astăzi se învârte în jurul unei chestiuni esențiale: apărarea Europei în fața atacurilor lui Trump și Putin. Iar europenismul spaniol este o realitate sociologică transversală de care scapă doar lumea Vox.

Partidele trebuie să ia o poziție clară, așa cum o fac deja agenții sociali. Cei care își prioritizează interesele partizane în detrimentul apărării acestui consens vor fi condamnați să rămână prinși în aceeași polarizare care în SUA a fracturat țara și a alimentat un extremism în afara sistemului de reguli comune. Amenințarea care afectează întreaga economie spaniolă este, mai presus de toate, o probă de maturitate democratică.

Spania are provocarea de a acționa unitar. Interesele economice naționale, protecția industriilor noastre și bunăstarea cetățenilor necesită o acțiune comună, decisivă și susținută de cel mai mare sprijin posibil. De data aceasta, Guvernul a făcut un prim pas diferențiat către principalul partid de opoziție, care, în plus, se arată dispus să asculte. Dar toate forțele care pot fi adunate sunt necesare. Ceea ce este în joc nu este doar comerțul internațional, ci soliditatea democrației noastre și credibilitatea noastră ca partener comunitar în apărarea modului de viață european din care Spania, din fericire, face parte.