Un articol de opinie analizează tacticile partidului spaniol Vox, care exploatează retorica fricii pentru a mobiliza electoratul din cartierele muncitorești ale Madridului. Se subliniază că frica este adesea un produs profitabil, mai ales atunci când este vândută unor clienți convinși că lumea i-a lăsat deoparte și nimeni nu-i înțelege.

Istoria a demonstrat că strategii similare, cum ar fi cea a Frontului Național din Franța, pot duce la o creștere semnificativă a sprijinului. Vox își propune să replice acest succes prin așa-numita sa abordare "muncitorească". Carlos Hernández Quero, noul purtător de cuvânt adjunct în Congres și istoric, își propune să aducă învățăturile tezei sale de doctorat despre cultura politică și conflictele din suburbiile Madridului (1880-1930) în prezent.

În timp ce partidele majore precum PP, PSOE și Sumar par să ignore nemulțumirile populare, reprezentanții Vox patrulează vechile cartiere muncitorești cu discursuri alarmiste despre "mauri violatori" și critică "casta burgheză" din centru, considerată insensibilă la probleme precum murdăria, pavelele sparte și autobuzele supraaglomerate și neplăcute.

Articolul evidențiază că niciun set de date nu poate distruge această narațiune pentru adepții săi. Nici ratele scăzute ale criminalității, nici rolul imigranților în menținerea vie a comerțului local și prevenirea transformării cartierelor în "centre geriatrice fără servicii", nici amintirea anilor grei ai reconversiei industriale nu le pot schimba convingerile. La fel ca un personaj dintr-o poveste, care preferă să țină ferestrele închise și să dea mai tare televizorul, ignorând realitatea, susținătorii Vox rămân fermi pe poziții.