Articolul analizează dificultățile de a ajunge la un consens în America Latină, comparând situația cu celebra întrebare sarcastică a lui Henry Kissinger despre cine ar trebui contactat în Europa. Se subliniază absența unor lideri regionali cheie, cum ar fi Bukele, Milei sau Noboa, la summitul CELAC-UE, doar Lula și Petro fiind prezenți dintre numele menționate. Textul evidențiază fragmentarea regiunii, așa cum a descris-o Lula.

Declarația finală a summitului a evitat menționarea Statelor Unite, din cauza tensiunilor continue, inclusiv escaladarea tarifelor și atacurile cu rachete asupra ambarcațiunilor de narcotrafic, pentru a asigura o susținere mai largă. Dorința de apropiere transatlantică a fost stimulată de influența lui Trump, dar tensiunile interne din ambele regiuni persistă.

Discuțiile privind migrația, propuse de Ramón Jáuregui pentru un proces de imigrație ordonat, menit să răspundă nevoilor Europei, au fost formulate în termeni generici în declarația finală. Rezultatele summitului au inclus angajamente privind protecția mediului, multilateralismul și critici indirecte la adresa tendințelor autoritare din Nicaragua și Venezuela. Pe plan economic, deși s-a discutat despre semnarea acordului cu Mercosur și investiții majore, propuneri specifice privind mobilitatea lucrătorilor au lipsit în mod notabil.