Psihologul și neurocercetătorul Giuliana Mazzoni explica acum câțiva ani în acest ziar unele dintre secretele fabricării unei minciuni.

“Pentru a minți”, spunea ea, “trebuie să ții cont de ceea ce celălalt este capabil să creadă, dar, mai ales, a minți necesită să-ți amintești de înșelătorie, să prevezi un întreg parcurs cronologic: un înainte, un în timpul și un după”. Adică, adevărul are mai multe șanse cu cât se agață mai bine de memorie.

Patru luni și jumătate, timpul care a trecut de la devastatorul DANA din 29 octombrie, nu pare o perioadă suficientă pentru uitare, dar în fuga sa înainte pentru a continua să ocupe un spațiu privilegiat, cel al puterii (de care depinde imunitatea sa), președintele valencian a decis să sfideze timpul și să meargă mai repede decât viteza luminii cu scopul de a schimba punctul de vedere. Pentru pasagerul care merge cu trenul, stâlpii se mișcă, dar pentru vecinul care stă lângă stâlp, trenul se mișcă. Pentru politicianul care a dispărut într-o bună după-amiază din cea mai grea zi a comunității pe care o prezidează, a-ți aminti ce s-a întâmplat este „o campanie de defăimare” rezultată din „dorința exagerată de a controla narațiunea”; „clamarea dezamăgirii în rândul cetățenilor” se datorează „răspunsului indolent al Guvernului central” și nu digestiei sale lente în El Ventorro; și ceea ce a avut „consecințe teribile pentru protecția persoanelor” au fost „politicile sectare ale stângii”, printre care a menționat „politica migratorie”, „agenda ecologistă” și „postulatele climatice extremiste”.

Pentru ca neglijența sa să pară relativă, iar responsabilitatea rivalilor săi politici, absolută, Mazón a căutat doi complici: extrema dreaptă și uitarea, sincronizând cuvintele sale cu discursul xenofob și negarea schimbărilor climatice ale Vox. Așa îi mulțumea liderul său, Santiago Abascal, pe X: “Salut cuvintele președintelui Comunității Valencia. Aceasta este direcția corectă: să ne confruntăm fără complexe cu Pactul Verde și cu politicile care favorizează imigrația ilegală. Ambele chestiuni au avut legătură cu tragedia DANA în cauzele sale și în amplificarea consecințelor prin jaf. Îl felicit pe domnul Mazón pentru curajul de a o denunța public”.

La patru luni și jumătate după DANA, într-o apariție fără întrebări, închise și comentariile pe canalul YouTube care a transmis declarația sa — pentru ca nimic și nimeni să nu interfereze cu narațiunea — președintele Generalitat a legat imigrația de criminalitate și a cerut lista, pe naționalitate, a celor care au participat la actele de jaf după DANA, o chestiune prioritară, în opinia sa, pentru „reconstrucție”. Dar rețeaua socială, care adesea joacă în favoarea minciunii, are și ea memorie.

Când scrii în motorul de căutare cuvintele DANA și imigranți, apar videoclipuri cu “manteros” — așa se definesc ei înșiși — ajutând la curățarea unui cartier al Gărzii Civile din Alfafar, distribuind mâncare persoanelor afectate de inundații sau fiind intervievați după ce au salvat un vecin de la moarte prin înec, precum Enrique, care se emoționează când îl îmbrățișează pe Mehdi, marocan fără acte, și cere, în fața camerelor, regularizarea sa: “Mi-a salvat viața”.

Înainte de a fi o țară primitoare de imigranți, am fost, nu cu mult timp în urmă, un popor emițător de spanioli și spaniole care abandonau locul unde se născuseră pentru a oferi celor dragi ceva mai bun. În timpul DANA, mulți dintre acești noi vecini au pierdut și au salvat vieți pentru că inundațiile au măturat tot ce le-a ieșit în cale fără a cere liste pe naționalitate. După fiecare dezastru se dezlănțuie, de obicei, o cursă pentru a prinde vinovatul. Aleargă Mazón pentru a se salva, dar trenul se mișcă, nu stâlpul. Și în locul cel mai neașteptat, X, rămâne, pentru cine vrea să-și amintească, “parcursul cronologic” despre care vorbea Mazzoni, antidotul împotriva celei mai ieftine forme de minciună: demagogia.