Un studiu recent a scos la iveală o statistică alarmantă: aproape 25% dintre tinerii spanioli cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani consideră că actualul sistem democratic este la fel de rău sau chiar mai rău decât dictatura franchistă. Această descoperire ridică semne de întrebare profunde despre percepția istoriei și a realității politice în rândul noii generații.

Autorul articolului, reflectând la aceste date, își amintește de o vizită la o fostă închisoare din Valdenoceda, unde bunicul său, un militant comunist, a fost deținut în timpul regimului Franco. Mărturia personală subliniază brutalitatea dictaturii, unde o fostă fabrică improvizată a servit drept închisoare pentru peste 5.800 de deținuți în doar cinci ani, fără condiții minime de trai. Această amintire contrastează puternic cu viziunea idealizată pe care unii tineri par să o aibă despre acea perioadă.

Sunt voci care susțin că Franco este doar un "meme" pentru tineri, o figură kitsch, o simplă formă de rebeliune împotriva normelor. Alții dau vina pe manualele de istorie sau pe natura ciclică a generațiilor. Totuși, astfel de explicații par simpliste și incomplete. Franchismul nu este prezent doar în cărțile de istorie, ci și în literatură, în știri, în muzee și, cel mai important, în memoria orală a multor familii.

Poate că, înainte de a oferi răspunsuri rapide, ar trebui să formulăm mai multe întrebări: Ce înseamnă "franchismul" pentru acești tineri? Se referă la anii '40, cu legislația profund nedreaptă față de femei, sau la anii '70? Ce anume li se pare de invidiat din acea perioadă? Poate că nu fascismul sau comunismul în sine sunt dorite, ci mai degrabă concepte precum suveranitatea, certitudinea sau posibilitatea de a trăi decent din munca proprie.

Același fenomen se observă și în țările din fosta orbită sovietică, nu doar în rândul tinerilor. Anul trecut, când fermierii europeni au protestat, au fost observate nu doar steaguri franchiste, ci și steaguri ale republicilor comuniste din Europa de Est. Aceste manifestări sugerează că nostalgia nu se leagă de ideologii politice extreme, ci de promisiunile nerealizate – materiale și antropologice – făcute de Europa progresului, globalizării și democrației liberale.

Deznădejdea și frustrarea tinerilor, care văd cum aceste promisiuni se destramă și li se răspunde doar cu "nu vă plângeți, ar putea fi mai rău", ar putea fi cheia pentru înțelegerea acestei nostalgii. Indiferent cât de adevărată ar fi această afirmație, ea nu oferă soluții și adâncește sentimentul de deziluzie.