La exact o jumătate de secol de la dispariția sa, opera și figura Hannei Arendt (1906-1975), influenta gânditoare politică de origine germană, cunosc o renaștere remarcabilă în librării și în dezbaterea intelectuală. Arendt a încetat din viață pe 4 decembrie 1975, la vârsta de 69 de ani, în urma unui atac de cord fatal în apartamentul său din Manhattan. Recunoscută pentru abordarea sa strălucită, eterodoxă și radical independentă, autoarea unor lucrări fundamentale precum "Originile totalitarismului", "Condiția umană" și controversata "Eichmann la Ierusalim" continuă să inspire noi generații de cititori și cercetători.

În 2025, nouă titluri de și despre Arendt au fost publicate deja, adăugându-se multor altora apărute anul trecut. Edituri precum Página Indómita au republicat "Despre natura totalitarismului", "Despre nesupunerea civilă" și "Ce este autoritatea?", alături de textul lui Raymond Aron, "Esența totalitarismului: despre Hannah Arendt". Altamarea a publicat "Ce este libertatea?" și "Noi, refugiații", în timp ce Herder a scos "Hannah Arendt, scrisoare de amintire pentru prieteni" de Olga Amarís și "O moștenire fără testament, Hannah Arendt" de Fina Birulés. De asemenea, au apărut biografia scrisă de Samantha Rose Hill (Báltica), eseul lui Máriam Martínez-Bascuñán (Taurus) și textul lui Arendt despre Walter Benjamin, publicat de Flaneur.

Thomas Meyer, autorul recent apărutei biografii intelectuale "Hannah Arendt. O biografie intelectuală" (Anagrama) și editor al volumului "Despre Palestina" (Taurus), subliniază că "Arendt pare să fie, în prezent, un ghid pentru mulți". El adaugă că, în fața crizelor contemporane precum războiul din Ucraina, catastrofa din Gaza și manipularea sferei publice de către "technobros", opera lui Arendt ne provoacă să ne întrebăm dacă ne îndeplinim datoria ca intelectuali publici. Arendt a rămas fermă la granița dintre activismul politic și angajamentul pentru independența intelectuală, căutând soluții și refuzând resemnarea, fapt demonstrat prin implicarea sa în lucrările despre refugiați.

Meyer remarcă distanța pe care gânditoarea a menținut-o față de "universul steril al intelectualilor" care semnau scrisori deschise sau se izolau în sălile de curs. Arendt a abordat cu curaj provocările timpului său, atât în viața personală, cât și în opera sa. Meyer insistă că gândirea sa complexă și atentă la diverse chestiuni împiedică încadrarea ei într-un "întreg coerent" sau monolitic, iar "aspectele mai dure și mai aspre ale lui Arendt sunt adesea trecute cu vederea în prezent". El o preferă pe gânditoarea feroce independentă care a scris "Condiția umană", o figură care "își asumă riscuri și se lansează în lume".

Arendt nu credea în repetarea trecutului, considerând că, deși unele fragmente puteau ilumina situații noi, același șablon nu servea la elucidarea problemelor diferite. Ea pleda pentru o gândire indisolubil legată de experiență, având înțelegerea vieții drept cheie fundamentală a analizelor sale, nu dorința de a acumula cunoștințe. "Întrebarea este cum să evităm, cu orice preț, să fim duși de val", a scris ea în jurnalul său.

Referitor la înțelegerea operei lui Arendt, Meyer reflectează că "ea a scris pentru o clasă de mijloc intelectuală, a renunțat la ceea ce era pur academic, și, în plus, erau puține femei și a avut puține modele de urmat. Și-a croit propriul drum, incapabilă să fie de acord cu sionismul. Arendt a apărat obiectivizarea propriei experiențe pentru a atinge o poziție morală". El menționează, de asemenea, criticile feministe la adresa ei, expuse în cartea sa, afirmând că Arendt este "o fiică a timpului său și, prin urmare, are și limitări".

Máriam Martínez-Bascuñán, în eseul său, subliniază că "abilitatea sa de a privi dincolo de convențiile epocii sale și de a da formă unei gândiri complet noi este ceea ce o face un ghid de neînlocuit pentru înțelegerea noastră a prezentului". La rândul său, autorul "Focul libertății. Refugiul filosofiei în vremuri întunecate 1933-1943", o carte în care Arendt apare alături de Simone de Beauvoir, Simone Weil și Ayn Rand, consideră că gânditoarea germană a întruchipat în propria viață filosofia și vicisitudinile secolului al XX-lea. Eilenberger o descrie ca pe o scriitoare excelentă, care a abordat teme precum munca, răul, iubirea și identitatea într-un mod iluminator și contemporan. "Poate unul dintre cele mai importante lucruri pentru ca opera unui gânditor să supraviețuiască este să nu poată fi încadrată politic, iar acest lucru, în cazul lui Arendt, se respectă. A fost incredibil de curajoasă și asta este un lucru mare în filosofie", conchide Eilenberger, celebrând recunoașterea tardivă a lui Arendt în mediul academic german, după mulți ani în care nu fusese luată în serios. "Este o mare gânditoare care a apărat pluralitatea cu curaj."