Grevele desfășurate săptămâna trecută în universitățile publice din Madrid au scos în evidență situația financiară critică cu care se confruntă campusurile dependente de Comunitatea Madrid. Obiectivul principal al protestelor a fost să exercite presiune asupra guvernului regional pentru a revizui bugetele autonome, a crește finanțarea centrelor de învățământ superior și a compensa astfel anii de reduceri care le-au adus într-o situație financiară precară.

Universitățile, inclusiv Complutense, se confruntă cu dificultăți semnificative. În iulie anul trecut, a fost anunțată o reducere de 30% a bugetului doar pentru a supraviețui pe parcursul a 12 luni. Până în 2025, Universitatea Complutense s-a îndatorat la Comunitatea Madrid cu 34,5 milioane de euro, echivalentul a 5% din bugetul său, pentru a acoperi salariile. Acest împrumut a impus, ceea ce rectorul Joaquín Goyache a numit „bugete de război” pentru următorii trei ani.

Consecințele acestor reduceri sunt variate, de la reduceri salariale la săli de clasă fără încălzire, și studenți de la Arte Frumoase care sunt nevoiți să-și procure materialele de practică pe cont propriu. Luna trecută, universitățile au semnalat situația printr-o scrisoare comună, în care au subliniat că sistemul de finanțare actual „ridică dificultăți semnificative pentru sustenabilitatea și calitatea sistemului universitar”.

Studenții au protestat, de asemenea, împotriva noii legi a învățământului superior, în curs de adoptare în Adunarea din Madrid, elaborată fără consultarea rectorilor și care, în ciuda unei prime rectificări din partea Executivului regional, conține obstacole precum ingerința în procesele de alegere a rectorilor și în gestionarea campusurilor.

Confruntarea dintre universitățile publice și Comunitatea Madrid este una de fond. Pe de o parte, se opune modelul de universitate apărut în democrație, ca un ascensor social împotriva inegalității, formare meritocratică și instrument de promovare și diseminare a cunoștințelor. Pe de altă parte, există un refuz al prestării serviciilor de către stat (Madrid fiind comunitatea care cheltuiește cel mai puțin pe cap de locuitor pentru servicii publice de bază), ceea ce în învățământul superior se reflectă într-o paradigmă deschis elitistă, în care profitul și nevoile imediate ale pieței ghidează majoritatea deciziilor.

Isabel Díaz Ayuso a descalificat în repetate rânduri protestele ca fiind partizane. Cu toate acestea, gesturi precum scrisoarea celor 26 de decani de la Complutense – din toate pozițiile ideologice – demonstrează că nu este așa. Și deși rectorii s-au abținut să-și exprime sprijinul explicit pentru greve, respingerea lor activă a reformei legii indică faptul că nu împărtășesc pozițiile guvernului regional. Guvernul ar trebui să acționeze instituțional, să asculte cu bună-credință comunitatea universitară și să negocieze o soluție care să rezolve cererile rezonabile ale campusurilor. Universitățile din Madrid, unele dintre ele cu secole de istorie, merită mai mult de la guvernul lor.