Să ne imaginăm în 1941

Să ne imaginăm în 1941, în inima celui de-Al Doilea Război Mondial, când sfârșitul nu se întrevedea. Ne aflăm în momentul cel mai întunecat al fascismului, când Italia a intrat în conflict. Suntem într-o închisoare a regimului lui Mussolini, celule unde disidenți de toate ideologiile au petrecut până la 20 de ani după gratii. Suntem, mai mult, într-o închisoare pe o insulă minusculă, insula Ventotene, unde au ajuns să fie 800 de deținuți. Suntem cu un grup de prizonieri politici, intelectuali, care își petrec timpul vorbind între ei, gândindu-se cum este posibil să construiască un viitor, cum să lase în urmă catastrofa umană, politică, existențială care devastează Europa. Ce să facă după aceea, cum să trăiască în pace între oameni care în acel moment se ucid unii pe alții. Vedeți că, deși sunt închiși, datorită imaginației lor, spiritului lor, inteligenței lor, umanității lor, se ridică și ies din acei pereți, gândind dincolo, de la înălțime.

Și ce le vine în minte? Au scris-o, legenda spune că pe foiță de țigară, pe care apoi au ascuns-o într-un pui, pe care una dintre soțiile lor a reușit să-l ducă pe continent. Apoi a început să circule clandestin. Acest manifest, care a fost numit al lui Ventotene, este considerat unul dintre primele documente fondatoare ale Uniunii Europene. Spunea așa într-unul din paragrafele sale:

“Linia de demarcație între partidele progresiste și reacționare nu se mai află, așadar, pe linia formală de mai multă sau mai puțină democrație, de mai mult sau mai puțin socialism de stabilit, ci pe linia substanțială, complet nouă, care separă pe cei care concep vechiul ca scop esențial al luptei, și anume, cucerirea puterii politice naționale (...) și pe cei care vor vedea ca sarcină centrală crearea unui stat internațional solid”. Continua afirmând că este necesar “să se constituie un stat federal echilibrat, care să aibă o forță armată europeană în locul armatelor naționale; să se rupă decisiv autarchiile economice, coloana vertebrală a regimurilor totalitare”.

Textul a fost opera lui Altiero Spinelli, Ernesto Rossi și Eugenio Colorni. Acesta din urmă a organizat apoi rezistența la Roma sub ocupația nazistă. În 1944 a tipărit primele 500 de exemplare ale manifestului într-o tipografie clandestină, înainte ca un grup de bătăuși fasciști să-l omoare pe stradă. Spinelli și Rossi au făcut apoi carieră politică, iar primul a fost unul dintre părinții Uniunii Europene.

Cu mult timp înainte, pe o altă insulă micuță, cea din Guernsey, în Canalul Mânecii, și tot în exil forțat timp de 15 ani, scriitorul Victor Hugo a plantat sămânța unui copac în 1870 spunând că în ziua în care va crește vor exista Statele Unite ale Europei. Prima dată când a vorbit despre această idee a fost la o conferință internațională de pace în 1849. Copacul acela încă mai este acolo. În cele mai grele momente, de fiecare dată când lucrurile merg prost, totul devine clar și reapare acest vis atât de vechi. Apoi, odată cu normalitatea, ne pierdem în lucrurile noastre mărunte. Ca în 1941, aici nu mai este vorba atât de stânga sau de dreapta, ci de ceva mult mai mare. De aceea, de la distanță, deoarece locuiesc în străinătate, îmi cade sufletul când văd nivelul dezbaterilor noastre naționale, titlurile bătăliilor singulare și microscopice cărora ne dedicăm energiile. În același timp, mă uit îngrozit la telefon când mă trezesc să văd care este ultima nebunie a lui Trump, și este întotdeauna mai rea decât cea cu care te-ai culcat. “Aici se face Italia sau se moare”, a spus Garibaldi într-una din bătăliile pentru unitatea Italiei. Aici, ori facem Europa, ori știți deja.