Victimele "războiului murdar" al statului împotriva ETA sunt adesea cele mai neglijate, chiar mai mult decât victimele terorismului ETA sau ale regimului franchist. Chiar și mai uitate sunt victimele franceze, neafiliate ETA, care au fost asasinate pe teritoriul francez între 1983 și 1987 de Grupurile Antiterroriste de Eliberare (GAL) – o treime din cele 27 de crime ale acestora. Instituțiile franceze continuă să le ignore. Prin urmare, organizații spaniole pentru victime, precum Fundația Fernando Buesa, Memorialul Victimelor Terorismului și Covite, principala asociație bască de victime, au început să le acorde vizibilitate, cu scopul ca Franța să le onoreze memoria. O expoziție recentă la Memorialul Guvernului Basc, axată pe cel mai grav masacru al GAL din 1985, la Hotelul Monbar din Bayonne, a contribuit la aducerea în atenție a celor 27 de asasinate.

Proliferarea asasinatelor GAL împotriva cetățenilor francezi neafiliați ETA a sugerat inițial că ar fi fost gafe ale mercenarilor angajați de o parte a aparatului de stat, cum ar fi polițistul José Amedo, care a beneficiat de sprijinul ministrului de Interne, José Barrionuevo, reamintește profesorul Jerónimo Ríos de la Universitatea Complutense din Madrid, coautor al cărții "Terorismul de stat în fața victimelor sale". Amedo avea să recunoască ulterior că crimele au fost intenționate pentru a intensifica presiunea asupra Franței și a o determina să colaboreze cu Spania în lupta antiteroristă. Ríos amintește că primul comunicat al GAL, emis în decembrie 1983, sublinia deja acest aspect: „Ne exprimăm intenția de a ataca interesele franceze în Europa, deoarece guvernul său este responsabil pentru permiterea teroriștilor să acționeze pe teritoriul său impun".

În consecință, o treime din cei 27 de asasinați de GAL au fost cetățeni francezi neafiliați ETA, însă instituțiile franceze au ignorat aceste victime. „Nimeni nu ne-a ajutat și nimeni nu a vrut să vorbească cu noi. Nimeni nu ne-a întrebat măcar pentru a afla despre durerea și istoria noastră. În Franța, nimeni nu a vrut să vorbească despre GAL. ETA era considerată un subiect important, dar când vrei să vorbești despre GAL, există o tăcere absolută”, a declarat recent Veronique Caplanne, fiica lui Robert, ucis de GAL în Biarritz în octombrie 1986.

De ce statul francez a ignorat victimele franceze ale GAL? Profesorul Ríos atribuie acest lucru faptului că Franța a instituit ca doctrină oficială că ETA era o problemă spaniolă și în aceste coordonate a plasat asasinatele GAL, chiar dacă victimele erau cetățeni francezi neafiliați ETA atacați pe teritoriul francez și existau indicii că poliția franceză colabora cu organizația teroristă apărută din aparatul de stat spaniol. Chiar și după ce Franța și-a intensificat colaborarea cu Spania împotriva ETA din cauza presiunii diplomatice și a efectelor GAL asupra cetățenilor francezi alarmați din Pirineii Atlantici, victimele au continuat să fie uitate, subliniază Ríos.

Ríos povestește cazul lui Sylvie Olascuaga, al cărei frate Christian a fost asasinat de GAL în Biriatou în 1984. „Din cauza tăcerii mari, a apelat la primar și acesta i-a refuzat sprijinul. A insinuat că fratele meu ar fi putut avea o viață dublă. Partidele politice franceze nu erau interesate. Totul rămâne la fel în Franța. Nu a existat justiție pentru aceste victime”, notează Ríos.

În fața golului lăsat de instituțiile franceze, victimele franceze ale GAL au luat legătura cu instituții spaniole precum Fundația Fernando Buesa, Memorialul Victimelor Terorismului și Covite. Începând cu 2023, au organizat la Biarritz (Franța) trei evenimente de recunoaștere a victimelor uitate, împreună cu Véronique Caplanne, victimă GAL.

Recent, Caplanne a declarat lui Ríos: „În Spania, victimele sunt recunoscute mult mai mult decât aici. Ceea ce au făcut pentru mine Memorialul Victimelor sau Fundația Buesa pentru a vorbi despre experiența noastră este imposibil în Franța. Oamenii implicați în GAL nu vor să vorbească despre asta. În Spania a existat un proces judiciar cu puține, dar unele condamnări. Aici, în Franța, nimic. Rămân la aceeași idee, că poliția franceză nu a participat și totul a venit din Spania.”

Dar nici Spania, deși mai bine decât Franța, nu a respectat standardele minime dorite în materie de justiție, memorie și demnitate, subliniază Ríos. El amintește că majoritatea celor 27 de asasinate GAL au fost cu greu investigate și mult mai puțin soluționate; majoritatea sentințelor au responsabilizat un număr redus de mercenari.

Cu toate acestea, în timp ce în Franța nu a existat nicio inițiativă de investigare, în Spania au existat două sentințe excepționale: cea pentru răpirea lui Segundo Marey și cea pentru torturile și asasinatele presupușilor membri ETA José Antonio Lasa și José Ignacio Zabala, care au condamnat, după cum se știe, pe ministrul José Barrionuevo și secretarul de stat Rafael Vera, într-un caz, și pe guvernatorul civil din Gipuzkoa, Julen Elgorriaga, și pe decedatul general al Gărzii Civile Enrique Rodríguez Galindo, în celălalt. „Ambele sentințe responsabilizează înalți oficiali de poliție și politici în legătură cu GAL. Nimic similar nu găsim în ceea ce privește victimele franceze și coresponsabilitatea politică a autorităților franceze implicate în GAL”, conchide Ríos. Cu toate acestea, Barrionuevo și Vera au petrecut foarte puțin timp în închisoare, după ce au fost grațiați de președintele José María Aznar.

La patruzeci de ani de la asasinatele GAL, victimele aspiră să fie demne prin cunoașterea adevărului, afirmă Ríos, care este foarte critic față de banalizarea terorismului de stat pe care o fac prin declarațiile lor unii dintre autorii GAL – Barrionuevo, Vera și Amedo – și daunele morale pe care le aduc victimelor. Acestea doresc să se recunoască faptul că acele asasinate au fost nedrepte și să se spună adevărul, declară Alberto Alonso, directorul Gogora.

Familiile victimelor franceze ale GAL, precum Véronique Caplanne, cu sprijinul Memorialului Victimelor Terorismului, Fundației Buesa și Covite, pregătesc inițiative pentru a angaja Franța în recunoașterea victimelor sale uitate, o treime din cei asasinați de GAL. Expoziția recentă Gogora din San Sebastián despre principalul masacru – cei patru asasinați menționați la hotelul Monbar din Bayonne – a servit pentru a denunța, din partea Consiliului socialist basc pentru Drepturile Omului, terorismul de stat și a aduce în atenție cele 27 de asasinate GAL, inclusiv cele ale membrilor ETA rezidenți în Franța. Alonso menționează „recepția normală” a acesteia. El intenționează să abordeze în 2026 recunoașterea celor 35 de victime abandonate ale „războiului murdar” la sfârșitul franchismului și în timpul Tranziției, acestea fiind pe teritoriul spaniol.