În câteva cuvinte
Linguista mexicană Yásnara Elena A. Gil susține că dispariția limbilor este un proces politic, adesea violent, și critică eforturile superficiale de normalizare lingvistică. Ea subliniază că protejarea limbilor este indisolubil legată de combaterea inegalității sociale și rasismului. Articolul trage paralele cu situația din Catalonia.
Yásnara Elena A. Gil, scriitoare, lingvistă și cercetătoare mixe din Mexic, a prezentat o perspectivă critică asupra normalizării lingvistice și a rolului statelor-națiune în gestionarea diversității lingvistice, în timpul vizitei sale la CCCB.
Gil contestă ideea că moartea limbilor ar fi o „lege a vieții”, susținând că, în majoritatea cazurilor, dispariția unei limbi este strâns legată de o istorie de violență și de procesele de formare a statelor-națiune moderne. Aceste state s-au consolidat prin negarea diversității lingvistice și culturale și prin impunerea unei limbi comune, adesea prin exercitarea puterii. Metodele includ eliminarea fizică a vorbitorilor, migrații forțate, precum și presiuni juridice, economice, educaționale, simbolice și militare.
Linguista a exemplificat cum impunerea unei alte limbi a adus o nouă viziune asupra lumii, introducând concepte inexistente în limba mixe, cum ar fi "indigen" sau "latin". Ea a subliniat că nici măcar distincția dintre natură și cultură, comună în Occident, nu exista în conceptul mixe. Aceste aspecte ilustrează că prima verigă a colonizării este impunerea unei noi limbi și, implicit, a unei noi concepții despre lume, în timp ce ultima verigă a decolonizării este abandonarea limbii suprapuse, conform lui Ngugi wa Thiong'o.
Deși Legea Generală a Drepturilor Lingvistice ale Popoarelor Indigene din Mexic (2003) recunoaște toate limbile native ca naționale, cu aceeași valabilitate ca spaniola, Gil consideră această măsură insuficientă. Ea argumentează că statul mexican rămâne un „artefact etnocrațional” care susține privilegiile clasei dominante, metise și hispanofone, relegând populațiile native la un rol de subordonare și la un proces forțat de adaptare lingvistică, ce duce la omogenizare în loc de conservarea diversității. În viziunea sa, normalizarea lingvistică este o operațiune cosmetică, atâta timp cât nu se intervine pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale vorbitorilor, prin combaterea rasismului structural, a degradării mediului și a sărăciei.
Autorul articolului face o comparație cu situația din Catalonia, în special în Barcelona, unde problemele legate de accesul la locuințe, degradarea mediului, precaritatea muncii și abuzurile capitalismului global duc la o "denormalizare" și la o pierdere progresivă a drepturilor lingvistice. Limbile nu pot supraviețui fără vorbitorii lor.
