Rareori zâmbeşte, doar schiţează un zâmbet. Pare chiar morocănos. Poate fi vorba de melancolie, insomnie sau de sentimentul de a fi copleşit sau chiar neînţeles printre laude şi felicitări. Uneori, este văzut purtând un pardesiu, o şapcă postbelică şi ochelari demni de un funcţionar, adaptat unei existenţe gri.

În pardesiu apare adesea într-o postură clasică: lângă celebrul pod otoman peste râul Drina, locul unde se desfăşoară acţiunea celui mai faimos roman al său, „Un pod peste Drina”.