În Spania se desfășoară o dezbatere intensă după pana de curent din 28 aprilie

În Spania se desfășoară o dezbatere intensă după pana de curent din 28 aprilie. Ce s-a întâmplat? De ce? Ce ar trebui să facem? Departe de a propune o analiză calmă și constructivă, ceea ce are loc este o luptă grăbită pentru a trage spuza pe turta fiecăruia. Nu vedem soluții colective, ci mai degrabă propuneri simple, individuale, așa cum Manolo «cu toba», trist decedat la trei zile după pană de curent, acompania meciurile echipei naționale spaniole. În aceste momente nu pare foarte potrivit să bați, cu mai mult sau mai puțin succes, într-o tobă foarte mare care scoate o singură notă, ci să cânți într-o orchestră cu zeci de instrumente în care fiecare are partea sa.

Uităm contextul în care au loc pana de curent și dezbaterile. Ne aflăm într-unul dintre cele mai grave scenarii climatice pe care știința le-a propus, ridicând temperaturile dincolo de așteptări, făcând imposibilă cultivarea pe suprafețe mari ale planetei, aducând cu sine evenimente meteorologice din ce în ce mai extreme și periculoase și limitând supraviețuirea și bunăstarea a milioane de oameni. 2024 a fost cel mai călduros an de când există înregistrări meteorologice, depășind pentru prima dată limita de 1,5ºC de medie atmosferică față de era preindustrială și intrând, prin urmare, în condiții de mare insecuritate climatică. Europa este, de asemenea, continentul care se încălzește cel mai rapid, iar Spania este țara cu cele mai mari impacturi fizice, de mediu, sanitare și economice prevăzute pentru zonă. Principala cauză a acestei încălziri, este bine să nu uităm, este arderea combustibililor fosili: cărbune, petrol și metan, sau «gaz natural».

Provocarea, prin urmare, are două fețe, trebuie să asigurăm accesul prezent la o energie sigură, dar, în același timp, trebuie să decarbonizăm economia pentru a asigura viitorul. Apelul de atenție pe care îl reprezintă pana de curent de săptămâna trecută ar trebui să ne oblige pe toți să ne oprim și să ne gândim. Reflecția inevitabilă va fi utilă doar dacă se face liber de ideologii, dintr-o abordare pur tehnică și științifică, și propunând schimbările care sunt necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite simultan obiectivele de securitate energetică și de decarbonizare a economiei.

Soluții pentru problema energetică

Principalul avantaj al furorii talibane în domeniul energetic din ultima săptămână este că toate soluțiile au fost deja puse pe masă. Dezavantajul este că au fost puse ignorându-se unele pe altele. Să facem o trecere în revistă argumentată a principalelor soluții luate în considerare în aceste zile:

• Continuarea impulsului energiilor regenerabile, atât solare, cât și eoliene, dar creșterea și îmbunătățirea stabilizării rețelei.
• Menținerea celor 7 reactoare nucleare actuale ca bază și armonizarea mixului energetic urmând modelele Consiliului de Securitate Nucleară. Nu are logică economică, temporală, de mediu și practică să ne gândim la noi centrale nucleare. Menținând durata de viață prevăzută a centralelor existente pentru a ajuta la stabilizarea sistemului energetic intermitent intrinsec energiilor eoliene și solare, este posibilă consolidarea sistemului cu tehnologii inerțiale și de stocare care, în cele din urmă, nu fac necesară menținerea unei energii atât de costisitoare, poluante și periculoase precum este cea nucleară de fisiune.
• Revizuirea cadrului fiscal actual al energiei și a noilor taxe pentru centralele nucleare.
• Creșterea interconexiunii cu Europa prin Franța cu cel puțin 15GW și nu cu cei doar 3GW pe care îi avem acum. De mai bine de 15 ani, țările europene nu facilitează această interconexiune, căutând să împiedice energia spaniolă să concureze cu a lor. Acest lucru atentează grav la libera concurență într-o piață unică și la impulsul obiectivelor europene de decarbonizare și suveranitate energetică.
• Impulsionarea stocării energiei în toate formele sale, fie cu baterii, căderi de apă reversibile sau hidrogen verde.
• Implementarea reformelor legii securității naționale care au fost propuse în 2021 pentru a face față pandemiilor și crizelor, asigurând rezerva strategică prevăzută.
• Asigurarea comunicațiilor cu un suport de încărcare pentru antene, un sistem radio de undă scurtă și o rețea de bază prin satelit.
• Favorizarea transportului public și a vehiculelor electrice autonome.
• Aplicarea modelului Zero Trust, adică un model care nu admite că ceva are probabilitate zero, oricât de improbabil ar fi, și planificarea cu anticipație a modului în care sunt minimizate riscurile și impacturile, optimizând și accelerând răspunsul și recuperarea.
• Impulsionarea utilizării bateriilor de a doua viață ca baterii de rezervă pentru industrii și locuințe, odată ce primul lor ciclu de viață s-a epuizat.
• Revizuirea pieței energetice actuale pentru a evita situațiile în care beneficiile economice ale companiilor sunt puse înaintea securității furnizării serviciului. Este bine să revedem situațiile în care beneficiul economic a dus la epuizarea apei din lacurile de acumulare în plină secetă, sau la deconectarea centralelor nucleare sau la răcirea centralelor cu ciclu combinat atunci când prețul energiei este foarte scăzut. Situații care nu ar trebui să se mai repete.
• Abandonarea treptată, dar rapidă, a subvențiilor pentru combustibilii fosili.

Ne jucăm cu prea multe lucruri pentru a menține eterna luptă politico-socială a celor două Spanii. Impulsionarea unui sistem electric cu adevărat decarbonizat, interconectat, stabilizat și competitiv pare un obiectiv unificator și stimulant pentru toți. Nu avem nici combustibili fosili, nici uraniu, două lucruri pe care, de altfel, este bine să le aruncăm în lada trecutului din multe motive. Dar soare, vânt și noi tehnologii avem din abundență și este momentul să le valorificăm.

Álvaro Rodríguez este coordonator al Climate Reality Project, în Madrid; Fernando Valladares este profesor de cercetare al CSIC și profesor asociat al Universității Rey Juan Carlos