Selecționata Argentinei și-a sărbătorit calificarea la următoarea Cupă Mondială cu o demonstrație de forță în fața echipei Braziliei. A învins categoric cu 4-1 și ar fi putut marca de mai multe ori, atât de clară a fost dominația sa, în special în repriza secundă. Fără Lionel Messi, decarul și cea mai mare vedetă a sa, echipa „albiceleste” condusă de Lionel Scaloni a fost strălucitoare și eficientă. A făcut totul în meci, inclusiv, aproape, golul adversarilor.

Campioana mondială și-a confirmat valoarea și motivul titlului obținut în Qatar 2022, precum și aspirațiile pentru competiția ce se va disputa anul viitor în Statele Unite, Mexic și Canada. În contrast, o Brazilie timidă și stinsă a rămas pe locul patru în clasament, la egalitate de puncte cu Paraguay și fără a semăna semințe de speranță.

Argentina nu mai învinsese rivala sa clasică pe teren propriu în preliminariile mondiale de 20 de ani. Absent Messi din cauza unei accidentări, la fel ca Lautaro Martínez, golgheterii săi în competiție, în noaptea de marți a dispus de o echipă susținută de linia de mijloc, un eufemism pentru a desemna toți jucătorii care nu ocupau ultima linie și care au schimbat funcții de atac și apărare spre deruta adversarului, marca identitară a echipei lui Scaloni. Când a pășit pe gazonul stadionului Monumental din Buenos Aires, echipa gazdă era deja calificată la următoarea Cupă Mondială, datorită egalului prealabil dintre Bolivia și Uruguay.

Și Brazilia s-a prezentat fără cea mai bună figură a sa, Neymar Jr., și cu mai multe absențe relevante. Antrenorul său, Dorival Jr., a optat pentru acumularea de jucători ofensivi: Vinicius, Rodrygo, Raphinha și Matheus Cunha. Obiectivul său de a-i deranja pe „albicelestes” a fost una dintre iluziile spulberate în prima repriză.

Meciul a început cu Argentina având grijă de minge și Brazilia așteptând pentru a contraataca, într-un fel de echilibru fără daune, promisiunea unui meci tipic tensionat, blocat și plictisitor. Dar a fost un miraj care nu a durat patru minute: atât i-a trebuit lui Julián Álvarez să transforme scorul în 1-0. Golul a fost corolarul unei mari pase de la Thiago Almada din stânga spre centrul careului. Atacantul lui Atlético Madrid a controlat mingea spre poartă, a profitat de un ricoșeu favorabil – într-un atac ce a amintit de primul său gol împotriva Croației în semifinala ultimului Mondial – și a împins mingea aproape cu talpa ghetei drepte, printre picioarele portarului Bento.

Reacția aparentă a Braziliei a fost un alt miraj, de data aceasta de opt minute: la minutul 12, Enzo Fernández marca deja 2-0. Cu pase scurte și rapide la mijlocul terenului, într-o posesie lungă pe care Brazilia doar a privit-o, Argentina s-a plimbat pe tot frontul de atac pentru ca Nahuel Molina să centreze pe jos din dreapta. Lansat în spațiul liber, jucătorul lui Chelsea a intrat din spatele apărării dezorientate și a marcat fără rezistență.

Tricourile galbene au intrat într-o perioadă de neliniște până când cel mai bun fundaș argentinian, Cristian Romero, a ales să echilibreze lucrurile în minutul 26. A riscat inutil și i-a oferit mingea lui Matheus Cunha pentru a marca din afara careului, puternic, în diagonală și pe jos, făcând inutilă încercarea lui Dibu Martínez. Și acolo, la 2-1, s-a născut ultima speranță spulberată a Braziliei. Argentinienii au pierdut puțin din încredere, iar rivalii lor au câștigat-o. A fost exact o decadă de minute. În minutul 36, „albiceleste” a executat un corner fără a centra în careu, a dus mingea de la stânga la dreapta. Fernández a pasat, peste adversarii săi expectanți, către apariția surprinzătoare a altui... mijlocaș? Era Alexis Mac Allister. A finalizat din prima, cu o atingere peste corpul portarului.

În repriza secundă, toate promisiunile Argentinei s-au concretizat în dominarea jocului și ocazii de gol. Încercarea lui Dorival Jr. de a schimba cursul cu trei modificări a fost infructuoasă. Cei ai lui Scaloni au monopolizat posesia mingii, cu pase de proximitate și lansări lungi abrupte de aceeași precizie. Ar fi putut marca Álvarez, cu stângul, prin lob. Ar fi putut-o face Nicolás Tagliafico, cu o lovitură de cap din careul mic, puțin pe lângă. Ar fi putut marca și Leandro Paredes și Rodrigo De Paul. Dar cel care a făcut-o a fost Giuliano Simeone, în minutul 72, la scurt timp după intrare. Tagliafico a depășit pe stânga și a centrat pentru Mac Allister, care nu a putut conecta. Din extrema cealaltă și din alergare, aproape fără unghi, jucătorul lui Atlético Madrid a trimis un șut fulgerător la primul stâlp al portarului. Stadionul, plin cu peste 85.000 de spectatori, era deja o mare sărbătoare.

Rezultatul și desfășurarea meciului au părut o simplă confirmare a traiectoriilor care au adus ambele selecționate la întâlnirea de marți. Brazilia ajunsese pe locuri de calificare la Mondial, cu o serie de cinci meciuri neînvinsă, dar cu mari semne de întrebare. Deși nu și-a pierdut niciodată statutul de mare putere a fotbalului, ultimii săi ani, posibil de la înfrângerea răsunătoare suferită la Cupa Mondială din 2014, pe propriul teren, au arătat o selecționată neregulată și oscilantă, capabilă de orice și de nimic. Nu a fost diferit nici în Buenos Aires.

Argentina, în schimb, traversează poate cel mai bun moment din istoria sa fotbalistică, rezultatele fac foarte dificilă infirmarea acestui fapt. Campioană mondială en-titre, dublă campioană en-titre a Copei América, prima în clasamentul preliminariilor (și deja calificată) și prima, de asemenea, în clasamentul global FIFA. Și cu o prestație în joc pe măsura acestor realizări: soliditate defensivă și creativitate ofensivă, spectacol și competiție cu sportivi care se potențează reciproc și care – cu excepția vreunei excepții – se remarcă mai mult la echipa națională decât la cluburile lor. Monumental a fost un martor fericit.