Nimeni nu știe cu siguranță când începe Barca să joace meciurile de când Hansi Flick a aterizat la Barcelona cu un ceas deșteptător în mână și o biblie olandeză în cealaltă: a contesta componenta cruyffistă a operei sale este ca și cum ai apăra existența cercurilor pătrate sau a pătratelor circulare. Unii fani suspectează, și motivele lor vor avea, că echipa catalană se întâlnește în acest sezon cu următorul adversar mult mai devreme decât marchează calendarul, atât de concentrați să atingă succesul încât încep să concureze deja în aeroporturi, în hoteluri, în drum spre stadion, poate șoptindu-și formula magică iar și iar pentru a se asigura că nimeni nu o uită.

Este modul corect de a călători la Dortmund, de a înfrunta un rival și un stadion capabile să semene panică în conștiința celui slab, așa cum un fulger umple de lumină orice cameră prin fereastră: apoi vine tunetul. Totul pe acel teren miroase a ceremonie, a tradiție, de aceea nu există un galben mai galben decât cel al tricourilor lor, nici un verde mai verde decât cel al gazonului lor. Catedralele au ceva care impresionează vizitatorul și Flick, care cunoaște Signal Iduna Park ca pe buzunarul său, le-a repetat de mii de ori oamenilor săi că nu trebuie să se roage pe la colțuri și nici să planifice bătălii pe cont propriu: intrăm împreună, ieșim împreună. În acest tip de meciuri, a supraviețui este și o modalitate de a câștiga.

Mai multe informații

Niko Kovac și Hansi Flick, reîntâlnirea dintre maestru și discipol în sferturile Ligii Campionilor

Echipa lui Kovac a ieșit cu mândria rănită atârnată de piept, să muște din armură și să demonstreze, în fața marelui zid galben (acum vopsit în negru din cauza rigorilor modei ultra), că fiecare dispută este o declarație de dragoste, dacă nu de principii: nici măcar cauzele improbabile nu sunt negociabile în fața ai tăi. Impreciziile Barcelonei (mai întâi Araujo, apoi De Jong, de mai multe ori Lamine) au dat aripi unui Dortmund care dădea ciupituri ca niște corbi care își dispută teritoriul. Așa a venit penalty-ul, cu apărarea aplecată spre prăpastie și Koundé condamnându-și coechipierii pentru lipsă de atenție, poate de tensiune: gol Guirassy, uriașul guineean. Doar Gavi a părut să se revolte în minutele următoare, fără ca nimeni să fie pe deplin clar dacă soluțiile treceau prin activarea, în acele minute de neliniște, a modului rebeliune.

Golul i-a adormit pe localnici, în mod curios, iar Barca a putut să scoată notițele și să înceapă să repete: posesii mai lungi, câteva demarcări interesante, mai puține mingi pierdute... Mai multă anestezie decât otravă, o poziție recomandabilă într-o asemenea situație de eliminare, dar care ni se pare deja nenaturală în această echipă de piranha. Cea mai bună oportunitate pentru catalani a avut-o Koundé la o pasă de la Frenkie de Jong, dar din nou i-a lipsit un pas, sau un efort, noului rege francez al prêt-à-porter. Nimeni nu a disprețuit pauza, toți păreau mulțumiți.

A doua repriză a început mai rău decât prima pentru blaugrana: două parade ale lui Szczesny și gol al lui Dortmund la ieșirea dintr-un corner cu prea multă lume uitându-se la picioare. Atunci da, în sfârșit, Barca a erupt în meci. Koundé a scos liniarul, Fermín a atacat spatele fundașilor, iar pasa sa tensionată a fost introdusă în propria poartă de Bensebaini pentru a reduce focul eliminatoriei. Odată cu apariția lui Pedri în sala mașinilor, echipa și-a recăpătat tonusul, pulsul și chiar culoarea, dar aceasta este o echipă cu o anumită tendință spre jumătatea drumului atunci când nu trebuie să câștige meciurile: așa a venit al treilea gol al lui Guirassy, cu fotbaliștii împotmoliți în monologuri. Neliniștea din ultimele minute era deja inevitabilă.

Barca juca pentru a confirma lumii că s-a întors și pentru a-și reaminti că a concura pentru marile titluri este o rutină care cere întotdeauna sacrificii. Nu toate răspunsurile se găsesc întotdeauna pe tabelă, dar nici sferturile de finală ale Ligii Campionilor nu sunt cel mai bun moment pentru a-și pune prea multe întrebări: semifinalele, preambulul cumbiei, încep să se joace mâine.