În câteva cuvinte
Recentele coborâri pe schiuri de pe Everest, realizate de Andrzej Bargiel și Jim Morrison, au stârnit critici severe, deoarece sponsorii au minimalizat sau omis detalii cruciale despre utilizarea oxigenului, a șerpașilor și a corzilor fixe, punând succesul comercial înaintea eticii montane.
Deși toamna aceasta a adus două realizări aparent strălucitoare în istoria schi-alpinismului, mulți specialiști pun la îndoială faptele, considerând că este vorba de o regresie. Criticile vizează lipsa de transparență a sponsorilor, care au preferat să ascundă detalii esențiale legate de etica alpinismului, în favoarea intereselor comerciale.
Pe 23 septembrie, Red Bull a anunțat cu mare fast că polonezul Andrzej Bargiel a efectuat prima coborâre integrală a Everestului fără oxigen artificial. Totuși, titlurile au omis să menționeze că schiorul a ajuns în vârf urmând un pluton de șerpași care au fixat corzi și au deschis traseul. Acest detaliu a fost retrogradat în subsolul comunicatului oficial.
La scurt timp, pe 15 octombrie, National Geographic a promovat coborârea americanului Jim Morrison pe fața nordică a Everestului ca fiind „cea mai importantă coborâre pe schiuri din istorie”. Niciun comunicat și nicio postare a lui Morrison nu a menționat utilizarea oxigenului îmbuteliat, atât la ascensiune, cât și la coborâre. În alpinism, lipsa de transparență echivalează cu minciuna, deoarece subminează etica bazată pe onestitate absolută.
Morrison a petrecut puțin peste patru ore alunecând până la baza muntelui. Întrebarea etică este: cât timp i-ar fi luat fără oxigen și dacă ar fi fost posibilă o astfel de performanță? Echipa National Geographic, condusă de regizorul premiat cu Oscar, Jimmy Chin, a folosit șerpași, ghizi, corzi fixe, două tabere de altitudine și oxigen pentru a asigura succesul coborârii.
Un alpinist de elită, sub protecția anonimatului, a numit performanța lui Morrison „cea mai strălucită ascensiune ghidată din istorie”, reamintind că valoarea unei ascensiuni se măsoară prin stilul folosit, nu prin punctul atins. Metodele folosite de National Geographic sunt considerate de mulți ca aparținând unui trecut depășit de alpinismul modern.
Veteranul Hans Kammerlander, care deține recordul pentru cea mai rapidă ascensiune fără oxigen (16 ore și 45 de minute în 1996), s-a declarat uimit de relevanța acordată coborârii lui Bargiel, numind-o „show-ul Red Bull care amenință să distrugă alpinismul” și „un carnaval”. El recunoaște calitățile de schior ale lui Bargiel, dar critică strategiile de comunicare ale sponsorilor, care pun logistica extinsă și succesul comercial deasupra purității etice. Deși documentarul National Geographic va fi, probabil, un succes de box-office, el nu va câștiga niciodată un Piolet d'Or, cel mai înalt premiu acordat pentru etica alpină.
