Căpitanul echipei Spaniei de polo pe apă, înotătorul cu cele mai multe participări la Campionatele Mondiale (13), Felipe Perrone se pregătește pentru semifinala împotriva Greciei, știind că aceste meciuri sunt ultimele din cariera sa.

Cronometrul arăta 4:02 din ultimul sfert al meciului Spania-Ungaria, când căpitanul Felipe Perrone s-a strecurat pe sub brațul apărătorului Fekete Gergö, ca un pește care înoată la câțiva centimetri de suprafața unei mări agitate. Această fază a coincis cu o pasă de la Marc Larumbe, colegul său de echipă. Mingea a zburat o secundă, și, înainte de a ieși la suprafață, Perrone și-a scos mâna, ca și cum ar fi văzut jocul de sus. A prins proiectilul în zbor și l-a catapultat spre poarta apărată de Kristof Csoma: scorul a devenit 9-9, marcând un comeback epic care a calificat echipa în sferturi. A fost cel mai fericit moment pentru Spania la campionat.

„Ce revenire! – răspunde Perrone. – Nici nu știu cum am reușit! A fost un moment în care totul părea să se conecteze. Am început să apărăm ca posedați și am atacat cu o viteză posibilă doar cu o conexiune totală și un flow al echipei”.

La 39 de ani, Perrone este practic o relicvă a natației. El este un jucător complet, respectat de organizație, de rivali și de coechipieri. La Doha, anul trecut, a jucat la al 12-lea Campionat Mondial și a doborât recordul absolut de participări, depășind-o pe înotătoarea chiliană Kristel Köbrich. La Singapore participă la cel de-al 13-lea campionat, și a decis că acesta va fi ultimul.

„Am un sentiment mai puternic decât la cele 12 Campionate Mondiale anterioare, – spune el. – Trăiesc asta cu o intensitate brutală, dar în același timp încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru că m-aș emoționa prea tare”. Sentimentele se acumulează în fiecare moment petrecut cu camarazii săi, pe care i-a numit întotdeauna „familie”. Colegul său de cameră, prietenul său, este martorul încheierii unei epoci. O epocă care a început la Campionatul Mondial din 2001, la Fukuoka, când Granados avea doar un an.

„PRIMUL MEU MECI A FOST ITALIA-BRAZILIA”, își amintește Perrone. – Am pierdut cu 6:1. Eu am marcat singurul gol pentru Brazilia. Am vrut să mă testez. Să-mi cunosc nivelul. Am ieșit din bazin foarte mândru. Era extrem de cald. Bazinul din Fukuoka a fost construit pe terenuri de tenis”.

„Îmi amintesc de marele respect, de marea incertitudine pe care o aveam din cauza necunoscutului, – spune el. – Nu aveam acces la nimic. Nu exista internet sau rețele de socializare. În 2001 aveam 15 ani. Nu știam cum sunt sârbii de fapt. Mergeam pe lângă ei ca să vedem cât de inferiori eram. Primeam foarte puține informații la televizor. Ajungi în Japonia, o țară total necunoscută, și joci cu vedetele mondiale ale vremii”.

Ca și cum ar fi budist, sau chiar Buddha, omul practică renunțarea. El este atenție pură. Trăiește în momentul prezent. Nu-și numără statisticile, nu-și mitizează istoria, istoria lui. „Nu număr meciurile și nu păstrez medaliile, – spune el. – Am niște medalii pe care le păstrează fiul meu, îi plac. Dar nu am acest obicei. Unii fac arhive. E frumos și respect asta. Dar eu am avut mereu o provocare mare în față, ceva nou. O port în mine. Fie că e bine sau rău, încerc să întorc pagina. Evident, întotdeauna ai de învățat, dar eu merg mai departe. Așa că nu păstrez absolut nimic. Dau totul. Chiar și hainele mele!”

Perrone trăiește cu o asemenea intensitate încât chiar s-a dublat: pe lângă jucător, este și conducător. Ca membru al comisiei sportive a federației internaționale, a promovat modificarea regulamentului de polo pe apă pentru a reduce lungimea terenului de joc de la 30 la 25 de metri – la fel ca în categoria feminină – și pentru a reduce posesia de la 30 la 25 de secunde. Singapore inaugurează noul sistem. „Meciurile au devenit mai intense, – notează el. – Viteza este mai mare. Nu te poți abate nici o secundă. Îmi place, deoarece, pe lângă accelerarea jocului și făcându-l mai distractiv pentru spectatori, reducerea dimensiunii piscinei face mai ușoară practicarea polo-ului pe apă la un nivel înalt pentru toată lumea. Ajută la răspândirea sportului”.

Felipe Perrone, Felipão, se agață cu putere de apă, de fiecare secundă a Campionatului Mondial, ca și cum ar fi ultima.