Fără exagerări, vă rog

„Fără exagerări, vă rog”, îi cere judecătorul unui martor, „realitatea pur și simplu, ceea ce a văzut, fără exagerări”. Așa se prezintă forma și forța sa, realitatea sa la 12 martie: Jonas Vingegaard poartă tricoul galben în Paris-Nisa. Se întoarce la Corpul de Gardă (Loge des Gardes), stațiunea de schi din muntele Bourbon, la care se urcă printre pădurile de stejari Allier, atât de drepți, atât de înalți, lemn atât de excepțional, încât regii de atunci și-au însușit-o pentru a se aproviziona cu catarge pentru fregatele lor. Însă Tadej Pogacar a redat-o imaginației populare, fanteziei sale, cu o victorie în Paris-Nisa din 2023. În acea zi, Vingegaard a suferit și a pierdut 43 de secunde.

Doi ani mai târziu, atacă din necesitate, pentru a se desprinde de coechipierul său Matteo Jorgenson, lider în galben și ambițios, și pentru a transforma amintirea locului, de la durere la bucurie. Atacă după ce a lucrat ca stopper pentru oricine ar fi vrut să se miște - de Pablo Castrillo, care se simte mai mare simțind suflul unuia ca Vingegaard preocupat de mișcările sale; de Lenny Martínez, micuțul provensal nepot de campion care profită de faptul că în Bahrain el este singurul lider după abandonul din cauza căderii celui mai temut Santiago Buitrago; de Florian Lipowitz, germanul de la Red Bull zgomotos… - și suferă, și nu uimește forța sa, ci face să te gândești la slăbiciunea sa. Nu atinge niciodată mai mult de 10 secunde de avantaj față de un grup în care măsoară, calculează și controlează Joao Almeida, agrimensor din Caldas da Rainha, care se mișcă la momentul potrivit, la 400 de metri de vârf, pentru a-l depăși pe danez pe linia de sosire și a câștiga etapa.

Datorită bonificației, Vingegaard fură tricoul galben de la coechipierul său cu 5 secunde. Castrillo, cel mai bun spaniol, este al 10-lea, la 1 minut și 22 de secunde. Romeo, al 15-lea, la 2 minute și 1 secundă. Ambii tineri își continuă învățarea accelerată în mijlocul celor mai buni din pluton.

Ciclistul italian Andrea Vendrame (c) câștigă a treia etapă în Tirreno-Adriatico. ROBERTO BETTINI (EFE)

În Tirreno-Adriatico, etapă veche și dură prin ținuturile umbre, 235 de kilometri, ploaie tot timpul pe câmpurile întunecate și în orașele medievale până la Colfiorito, un cuib în Apenini, graniță cu Marche, prin valico (pas montan) lung și foarte întins. Aproape șase ore și jumătate pe bicicletă, îmbibați, la puțin peste 36 de medie. Puțini cicliști din plutonul de acum au experimentat etape ca aceasta, dar pe Ayuso, unul dintre tineri, un alt ciclism nu-l sperie și nici nu-l obosește. Atacă la final, în falsurile plane spre linia de sosire, așa cum atacă și Richard Carapaz, incredibilul Ben Healy și chiar Mathieu van der Poel, unul care, când se simțea motivat, acum patru ani, și voia să le dea motive să mediteze dușmanilor săi intimi, Pogacar și Van Aert, a folosit un traseu similar pentru un raid de 63 de kilometri până la epuizare și o victorie pe ultima sută de metri.

Și atacă și Pippo Ganna, liderul în albastru și barbă de lemnar, 90 de kilograme la viteză maximă după ce a urcat un munte, ce frumusețe. Niciunul nu reușește să scape. Un grup dispută sprintul, iar Tom Pidcock este frustrat de victorie de un veteran italian, un specialist în acest tip de etape, pe nume Andrea Vendrame, care toată viața a alergat în Franța. De pe locul al doilea în clasamentul general cade sprinterul Jonathan Milan, iar Juan Ayuso îi ocupă locul, la 22 de secunde. Și Mikel Landa, ascuns, dar cu cei buni.