Condiționată de eliminarea lui Fall — după două faulturi tehnice în care adrenalina l-a copleșit — și de lipsa de încredere a antrenorului în Hernangómez, precum și de absența unui pivot de referință (din cauza accidentării interminabile a lui Vesely), Real Madrid și-a impus forța și, mai ales, înălțimea prin Tavares, dar și finețea stilistică prin Llull. Suficient pentru a câștiga un «clásico» din care nu a lipsit nimic: nici baschet, nici emoție, nici tensiune.

Dar acest Madrid, deși departe de versiunea de la începutul sezonului, domină din nou parchetul și pare să fi găsit antidotul pentru eternul rival; opt victorii consecutive în confruntările directe.

Asaltată de probleme, cu accidentări grave recidivante (Núñez, Laprovittola și Metu) și marcată recent de huiduieli pentru lipsa de ierarhie în echipă, fuga nepermisă a lui Sarr pentru a-și etala forța la Nike Hoops Summit și a cere bilet spre liga universitară americană (NCAA) a fost extrem de indigestă pentru Barça. O trădare, un «dacă te-am văzut, nu te mai cunosc», un adio, pentru că este greu de crezut că va mai îmbrăca tricoul blaugrana. Dar nici așa Barça nu s-a predat, jucând cu mândrie și caracter, fiind învinsă la limită de un Madrid care este lider în ACB după 14 victorii consecutive.

Deși Barça a început în forță, cu un slam dunk al lui Satoransky și cu Fall luptându-se sub panou cu Tavares — care de obicei are probleme în fața duelurilor fizice —, Llull a arătat că are puncte de rezervă, două triple ale sale plus unul al lui Campazzo fiind suficiente pentru a calma spiritele. Dar Punter, care răspunde mai bine provocărilor mari, a cerut mingea pentru a readuce echilibrul și chiar mai mult (24-20 după primul sfert), deși Peñarroya a fost obligat să-l introducă pe tânărul Villar [o necesitate a rotațiilor, având doar nouă jucători din prima echipă], care s-a descurcat admirabil.

Și-a cerut rândul Parra, care în sfârșit a crescut în joc, arătând curaj, dar Madridul a contestat povestea cu Hezonja și Musa, obișnuiți cu lumina reflectoarelor, printr-un baschet solid în apărare și electric în atac. Verticalitatea și banca de rezerve bogată au pus probleme Barcelonei (39-42). Chiar dacă Parker a replicat cu un coș de trei puncte și Satoransky a ridicat publicul în picioare cu un slam dunk, Madridul a revenit la vechea formulă conducător-pivot, cu aruncări exterioare de la Llull și dominația lui Tavares în spațiul de trei secunde, capabil să-l scoată din sărite pe Fall, într-un conflict contagios între Punter și Campazzo. Un «clásico» complet, cu scântei și polemică — «așa, așa, așa câștigă Madridul!», s-a auzit cu putere în sală —, dar și suspans (61-68 înainte de ultimul sfert), deși Fall fusese eliminat.

Fără un pivot clasic, cu Parra sau Parker ca soluții improvizate, Ibaka și-a găsit locul pe teren, dominând sub panou, unde recuperările erau ale sale, iar orice minge în zona sa însemna coș sau fault personal. Barça nu s-a lăsat intimidată, imună la descurajare, revenind cu un coș de trei puncte al lui Parra, două pătrunderi finalizate de Punter, o aruncare din întoarcere reușită de Parker. Suficient pentru a reintra în joc. Dar Madridul găsise firimiturile de pâine ale lui Hansel (și Gretel), acum prin înaltul Tavares, bine completat de pătrunderile lui Feliz. Și deși Barça a încercat să șoptească o altă poveste, cea a supraviețuirii un sfert întreg fără pivot și împotriva «regelui» spațiului de trei secunde din ACB și Europa, Llull a avut din nou ultimul cuvânt de la distanță pentru a ridica Madridul și, de data aceasta definitiv, a demola o echipă făcută franjuri.