E săptămâna pauzei din campionat, dar ploaia nu înăbuşă în Centrul Sportiv al Gironei strigătele antrenorului Miguel Ángel Sánchez, Míchel (Madrid; 49 de ani), care cere ritm şi goluri în diverse exerciţii de finalizare. Este exigenţa pentru a îmbunătăţi, deoarece au fotbal, dar nu şi gol, un neajuns care în 2025 a făcut ca echipa să treacă de la lupta pentru a intra în Europa la a se uita cu coada ochiului la groapă. Cu toate acestea, acest lucru nu pare să-l îngrijoreze pe antrenor, neatent la ceas în timpul interviului, departe de locurile comune cu discursul său magnetic şi fotbalistic, deoarece pune ideea înaintea restului, chiar dacă ştie că depinde de rezultate. Primul va fi duminică (16.15, Dazn) în vizita la Barcelona.

Întrebare: Se pare că s-a trecut de la dimensiunea Míchel, care a dus echipa în Liga Campionilor anul trecut, la dimensiunea Girona, unde contextul este diferit şi se urmăreşte menţinerea în categorie, este aşa?

Răspuns: Facem aceeaşi muncă, sau chiar mai multă acum. Dar rezultatele marcheaz&abrave; puţin opinia mediului şi, deoarece nu sunt bune, se pare că s-a spart balonul. Ceea ce s-a întâmplat anul trecut a fost o excepţie care ne-a depăşit pe toţi. Apreciez şi îmi asum atât criticile, cât şi laudele, dar nu este ceva care să mă scoată de pe drumul meu; Girona lucrează foarte bine la nivel de club şi creştem.

Î: Obişnuiţi să mâncaţi la Celler de Can Roca, este complicat să vă obişnuiţi cu meniul de zi cu zi?

R: Înţeleg că oamenii cer şi îmi place pentru că sunt dintre cei care cred că a fi orientat spre rezultate nu este cel mai important lucru în fotbal, ştiind că eu trăiesc din rezultate. Când păşesc într-o casă nouă ca antrenor, mă gândesc foarte mult la cum voi face oamenii fericiţi, cum voi face să se simtă bine reprezentaţi. Şi dacă cer un fotbal bun, atunci au dreptate pentru că au trăit lucruri foarte bune în ultimul an şi vor să încercăm din nou să jucăm pe acolo, să avem sufletul lor pentru a concura.

Î: Dar nu era extraordinar ceea ce s-a întâmplat anul trecut?

R: Da, dar a juca bine nu trebuie să fie extraordinar. Deşi au existat schimbări de jucători, am senzaţia că nu am atins acel punct de creştere în acest an. Am început prost pre-sezonul şi este ceva ce trag după mine, deoarece există jucători care au început să creadă că ideea noastră era posesia balonului şi nu este aşa. Ideea noastră este atacul, acea pasă înainte, acea verticalitate, acea senzaţie că echipa este agresivă, intensă, cu energie bună. Şi uneori nu am găsit-o. Cu asta, oamenii ar fi fericiţi văzând echipa. Şi se poate realiza chiar dacă nu mai sunt Savinho, Dobvyk, Coutinho…

Î: Poate că această echipă nu era pregătită să sufere?

R: Nu cred. Sunt foarte natural cu jucătorii şi le-am vorbit despre posibilitatea ca putem ajunge să ne uităm în jos. Şi oamenii care au mai multă greutate în vestiar au aceeaşi idee ca mine. Poate că sunt unul sau doi care au crezut că ajung într-o echipă de Liga Campionilor şi nu sunt pregătiţi să lupte pentru retrogradare, dar au 15 colegi care ştiu despre ce este vorba.

Î: Aţi detectat ce se întâmplă cu echipa?

R: Da şi caut soluţia. Suntem al treilea în posesie în Ligă şi al paisprezecelea în finalizare. Ne-am uitat mai mult la pasa de siguranţă decât la cea de intenţie. Adică, nu este acelaşi lucru să joci o pasă înapoi cu intenţia de a progresa cu mingea. Şi, în plus, am pierdut mingi în zona de început şi de construcţie, care sunt foarte dificil de apărat împotriva tranziţiei rivale, deoarece rămâi cu foarte puţini oameni în spatele mingii şi cu mult spaţiu de ap&abrave;rat. Permitem adversarului să aibă opţiunea de a trage în şase secunde. Anul trecut, Aleix García dădea o pasă de 50 de metri şi curăţam faza. Anul acesta nu avem un jucător ca acesta şi, în loc de o pasă, trebuie să ajungem în trei şi asta este mai dificil, deoarece oferi timp adversarului să basculeze. Este vorba despre a combina doi sau trei jucători care îmi oferă acea verticalitate cu eficacitate.

Î: Şi tu te distrezi sau suferi?

R: Sufăr mai mult, dar în acelaşi timp cred că devin un antrenor mai bun. Pentru că anul trecut nu era nevoie să facem toate aceste lucruri pentru că ieşeau de la sine. Aşa că mi-am dat seama că în competiţia de elită antrenorul are multe de-a face cu modelul de joc, cu ideea. Şi asta mă enervează şi sufăr, pentru că mă simt foarte responsabil până găsesc cheia.

Î: A convinge echipa când nu vin rezultatele este cel mai complicat lucru pentru un antrenor?

R: Ei sunt foarte convinşi. Jur, foarte convinşi. Ceea ce trebuie să fac este să le iau acea piatră de moară de pe inimă, astfel încât să se simtă foarte presaţi sau încordaţi. La antrenament facem 20.000 de ieşiri ale mingii care se vor întâmpla în competiţie. Şi când se întâmplă asta şi o execută aşa cum am antrenat-o, prind încredere. De aceea le spun că fluiditatea nu merge cu rezultatul, să nu fie mincinoşi. Nu, nu. Nu te simţi rău pentru că pierdem, te simţi rău pentru că nu ştii să o faci. Înţeleg că apoi există scenariul, momentul competiţiei, unde tu vezi trei metri de linie de pasă, ei văd unul pentru că dacă bagă mingea acolo şi o pierd… De aceea pun mai multă dificultate la antrenament decât în competiţie; de aceea nu-mi plac antrenamentele cu superiorităţi numerice.

Î: Cu un marcator, acest Girona ar fi fost ca cel de anul trecut?

R: Ar avea nuanţe pentru că sunt interpreţi diferiţi. Dar fotbalul nu este atât de diferit. Îmi lipseşte puţin mai multă verticalitate. Dar este responsabilitatea mea şi ar fi trebuit să scot versiuni mai bune ale fotbaliştilor. Mi-a mâncat mult timp cele trei competiţii, sunt foarte înfuriat din cauza asta. M-am gândit mai mult la competiţie decât la rezolvarea problemelor de la bază. Un alt lucru este că rezultatele nu îmi vor schimba ideea de a gândi. Acum, că jucăm împotriva Barcelonei, mă uit la cum voi încerca să progresez şi să le iau mingea. Şi ştiu că va fi imposibil sau foarte dificil, dar nu ştiu să mă apăr cu toată lumea în spate. Va trebui să apăr spaţiile, profunzimea lui Raphinha, unu la unu al lui Lamine… Da, toate acestea se ştiu deja. Dar cum pot face rău acestei echipe?

Î: Cu viteză?

R: Este fotbalul de acum pentru că rivalii îţi iau din ce în ce mai mult timp şi spaţiu. Te uiţi la Liverpool şi PSG şi sunt o odă a verticalităţii, a juca înainte, a lua timp rivalului. Spre acolo ne îndreptăm. Dar atâta grabă îi face pe jucători să ia decizii proaste. Deşi apoi apare Pedri, un tip care pune pauză şi, datorită vitezei sale mentale, câştigă timp şi spaţiu. Se pare că nu este niciodată presat. Eu le spun jucătorilor mei în rondos sau în jocurile de poziţie, nu te simţi presat. Dar, desigur, nu suntem toţi Pedri. Sau Lamine, care pentru mine va fi viitorul Balon de Aur pentru că este capabil să combine viteză, talent şi luarea deciziilor. Nu am văzut niciodată un jucător de 17 ani care să greşească mai puţin.

Î: Este vorba, aşadar, şi despre a-i face să gândească?

R: Desigur. Vorbesc mult cu Oriol Romeu, care este un tip cu un creier genial. Şi, deşi îl lucrez de două sute de mii de ori, nu se va profila niciodată ca Pedri. Dar îl poţi face să vadă că acel timp şi spaţiu le poate genera cu mediul. Nu-i voi spune să facă ca Pedri pentru că el îmi poate răspunde să fac ca Guardiola… Aşa că trebuie să-i dau soluţii. Ca să se uite la pasa următoare înainte de a primi. Poate că nu se profilează bine, dar poate vedea dacă vârful sare să preseze sau că îl are pe celălalt rival la doi metri şi pe acolo are mai mult timp… Nu-i voi îmbunătăţi din punct de vedere tehnic, deşi poate da în inteligenţă tactică.

Î: Cât de pasional şi de greu eşti?

R: Cu cât petrec mai mult timp cu un jucător, cu atât sunt mai apropiat şi cu atât avem mai puţină uzură. Mulţi antrenori spun contrariul. Dar dacă modelul meu este să încerc să fac jucătorul mai bun, îi dau totul pentru ca el să continue să se îmbunătăţească şi cred că asta nu generează uzură. Deşi anul acesta, repet, am greşit încă din pre-sezon.

Î: În ce sens?

R: Am pus opt meciuri. M-am gândit să ajung la competiţie cu mult rodaj şi am uitat de bază, de idee. Am fi putut ajunge mai rău din punct de vedere fizic, dar cu o idee mai bine înrădăcinată în jucător.

Î: Adevăratul lider în vestiar trebuie să fie antrenorul?

R: Doar în idee. Dar apoi, la nivel de structură de club, cred foarte mult în cultura sportivă a jucătorilor. Nu cred nici în companiile piramidale şi nici nu cred că sunt în vârf. Aceasta este o structură circulară unde suntem cu toţii integraţi. Şi în singurul lucru pe care îl comand eu este că, dacă ieşi din cerc, am capacitatea ca tu să nu te mai întorci. Un lucru este să-l umfli, pe care îl putem reorienta. Dar dacă l-ai rupt, este complicat, pentru că mi-ai rupt încrederea. Cartea mea de căpătâi, prin modul în care se transmite tradiţia, este cea a All Blacks (Legado) şi de aceea sunt atât de mari şi câştigători. Mi-ar plăcea ca Girona să aibă şi el propria filozofie, precum Més que un club al Barcelonei, sau cea victorioasă a Real Madrid, sau cea a suferinţei a lui Atlético.

Î: Vreo idee?

R: Orgoliu gironí. Le dau fraze într-un document şi le pun pe locurile lor în vestiar, cu concepte la nivel de respect, angajament, solidaritate, ajutor. Şi aceste porunci nu trebuie pierdute niciodată. Dar trebuie să le simtă. Nu intru în vestiar şi pun amenzi sau stabilesc ore în sala de sport, de exemplu. Ei sunt cei care guvernează. Dar am noroc cu Stuani, Juanpe, Juan Carlos, Portu… Sunt jucători care reprezintă foarte bine orgoliul gironí şi cultura sportivă.

Î: Vorbeaţi despre Barça, rivalul vostru, vă convinge echipa lui Flick?

R: Îmi place foarte mult, mă uimeşte. A reuşit să transmită o idee într-un timp foarte scurt şi să o pună în aplicare cu rezultate. Cel mai greu urmează acum, care este lupta pentru titluri, dar am senzaţia că este o echipă super bine lucrată. A reuşit ca jucătorul să facă ceea ce vrea el. Şi asta este foarte dificil. Dacă vezi presiunea înainte şi cum trag linia, cum joacă pe verticală în afara ADN-ului Barça… Şi asta că încă mai au mai multă posesie decât oricine, deşi nu este de la o parte la alta, ci vertical şi de a agresa. Chapeau.

Î: Este favorit să câştige Liga?

R: Nu ştiu, presupun că în meciul Barça-Madrid va fi punctul de inflexiune pentru amândoi. În Liga Campionilor, cel care m-a surprins este PSG. De la primul meci european, pe care l-am jucat împotriva lor, până acum, a evoluat mult de mână cu Luis Enrique.

Clasificare

Clasificare