Pe 8 martie, un plic cu șapte gloanțe a fost lăsat de o persoană cu glugă la ușa școlii San Vicente, în districtul Comas, la nord de Lima. Plicul conținea o scrisoare adresată directorului: "Ți-am aruncat deja școala în aer o dată și tot nu-mi dai nicio soluție. Aștepți să omor un paznic, un părinte sau un profesor?".
Acum doar cinci ani, când a fost declarată starea de urgență care ne-a ținut închiși o sută de zile, un autor a contactat-o pe editora sa pentru a-i propune un scurt roman de dragoste cu fundalul a ceea ce trăiam. Răspunsul prin e-mail a fost că părea riscant să scrii despre pandemia de Covid-19 până nu trec câțiva ani și am avea o perspectivă asupra celor întâmplate. Interesant este că, deși nu s-au împlinit încă doi ani de la sfârșitul oficial al crizei sanitare, în prezent este rar să citești povești care menționează această experiență colectivă cu accente distopice.