La data de 10 noiembrie, la vârsta de 89 de ani, s-a stins din viață Antonio García-Bellido, un influent om de știință spaniol, lăsând în urmă o întrebare fundamentală: cum reușesc "conversațiile" dintre celule să controleze spațiul și forma organismelor vii. Profunda înțelegere a biologiei organismelor vii de astăzi își are rădăcinile într-o serie de descoperiri realizate între anii șaizeci și șaptezeci ai secolului trecut. Acestea au inclus mecanismul eredității caracterelor de la părinți la urmași și au deschis calea spre înțelegerea acțiunii genelor, precum și clonarea amfibienilor, care a demonstrat că informația genetică, scrisă în ADN, nu se pierde în transformarea primei celule în complexul organism viu.

Majoritatea acestor studii au fost realizate în instituții academice de renume mondial, precum Oxford, Cambridge, Boston și New York. Cu toate acestea, una dintre cele mai semnificative, axată pe înțelegerea regulilor de bază prin care genele contribuie la transformarea celulară, a avut epicentrul în Madridul anilor șaptezeci, fiind rezultatul muncii lui Antonio García-Bellido cu modesta muscă de oțet (Drosophila).

În ciuda recunoașterii sale internaționale, inclusiv a premiului Prințesa de Asturia, numele lui García-Bellido a rămas în mare parte anonim pentru publicul larg din Spania, o situație comună pentru mulți oameni de știință spanioli. Moartea sa a adus lumina reflectoarelor asupra contribuțiilor sale, reamintind că Spania este un leagăn de oameni de știință influenți care, adesea, nu sunt profeți în propria lor țară.

Antonio, așa cum era cunoscut de colegi și studenți, era o figură intensă și pasionată de știință. Cei care l-au cunoscut își amintesc de răgetele sale prin care își exprima gândurile, îndoielile și întrebările. Obiectivul său era să dezlege logica construirii ființelor vii, un interes apărut devreme și ghidat de biblioteca tatălui său. El considera știința ca parte a unui vast ansamblu cultural, având rădăcini în curiozitatea individuală.

În anii cincizeci, biologia era preocupată de mecanismele eredității, dar problema dezvoltării unui organism dintr-un ovul fertilizat era lăsată deoparte. García-Bellido a abordat această provocare, intuind că secretul se ascunde în genetică. El a descris genetica drept "firul Ariadnei care ne ajută în labirintul întrebărilor noastre biologice", o aluzie la mitul grecesc.

În 1968, după doctorat, ajunge la Caltech, California, unde are o revelație. Prin experimente ingenioase cu celule marcate în aripa muștei de oțet, el a observat că celulele ocupă teritorii după reguli spațiale de colonizare, nu întâmplător. Colaborând cu un viitor laureat Nobel, a înțeles că genele permit celulelor să "citească" aceste reguli și a numit aceste gene "selectoare".

Revenind la Madrid, a înființat un laborator la CSIC, unde, împreună cu soția și colaboratoarea sa, María Paz Capdevila, și studenții săi talentați, a publicat o serie de articole care au luminat relația dintre gene, celule și construcția organismelor. Aceste lucrări au pus bazele abordării genetice a problemei dezvoltării, iar laboratorul său a devenit o mecca a disciplinei.

Moștenirea lui García-Bellido este profundă și transcendentă. El a lăsat în urmă ideea că domeniul de acțiune al genelor este celula și că, prin intermediul celulei, acestea construiesc structura. De asemenea, a propus că genele se organizează în "rețele" pentru a sculpta țesuturile unui organism, abordând ideea în termeni lingvistici, vorbind despre "sintagme genetice" și insistând că genetica este "gramatica, nu fonetica celulelor".

Măsura unui om de știință nu este dată doar de opera sa, ci și de amprenta pe care o lasă. Antonio García-Bellido a format generații de oameni de știință, care acum sunt răspândiți în întreaga lume, dezvoltând idei și judecăți critice învățate la Madrid. El rămâne legat de "firul Ariadnei", vehiculul său pentru înțelegerea problemelor biologice.