Creierul uman adăpostește nenumărate mistere, dar oferă și răspunsuri uimitoare. Cele mai recente cercetări demonstrează că structura materiei noastre cenușii nu este o entitate fixă după adolescență, așa cum se credea în mod obișnuit. Deși în imaginarul colectiv există ideea unui creier extraordinar de maleabil la copii, a unuia mai reflexiv la adulți și, poate, a unuia mai fragil la sfârșitul vieții, odată cu apariția demențelor, o nouă lucrare realizată de oameni de știință de la Universitatea Cambridge dezvăluie o imagine diferită.

Potrivit acestor studii, creierul uman suferă modificări semnificative în jurul vârstelor de 9, 32, 66 și 83 de ani. La aceste vârste cheie, rețeaua neuronală se restructurează pentru a răspunde cel mai bine nevoilor ființei umane pe care o găzduiește. Mai întâi, conexiunile se consolidează; apoi, câștigă eficiență; mai târziu, se maturizează; apoi, unele conexiuni se reduc pentru a face față noilor vulnerabilități; și, în cele din urmă, creierul concentrează strategii și rutine.

Aceste vârste specifice trebuie interpretate ca repere importante, care întăresc ideea că creierul nu se dezvoltă doar în copilărie și nu rămâne fixat după perioada volatilă a adolescenței.

Creierul uman este, probabil, cel mai puternic procesor din natură, capabil să-și reajusteze consumul pentru a realiza cu doar scântei de energie ceea ce cele mai puternice computere realizează devorând cantități imense de wați. Aceste vârste despre care vorbește studiul britanic sunt puncte de sprijin pentru a înțelege că topologia encefalului se transformă de-a lungul vieții pentru a îmbunătăți acea eficacitate care l-a făcut pe Homo sapiens să triumfe, ceea ce ajută la privirea etapelor vitale ale oamenilor cu alți ochi.

Așa cum am învățat că viața progresează de la simplu la sofisticat, călătoria aparatului mental nu este o arcadă narativă atât de evidentă pe cât credeam. Îmbătrânirea creierului nu implică automat degradare, ci o reorganizare funcțională. Este un mesaj mai nuanțat și mai realist, util pentru politicile de sănătate, educație sau îmbătrânire activă. Are un impact medical — poate ajuta la înțelegerea alterărilor cognitive și comportamentale — dar și un impact social și cultural indubitabil, pentru educație, muncă, pensionare, așteptări sociale și roluri generaționale.

Știam deja că trebuie să ascultăm știința „calendarului mental” pentru a ajusta politicile și școlile la aceste „ferestre de schimbare”. De exemplu, ar putea fi puțin eficient să pretindem ca creierul adolescenților să profite de o oră de matematică la prima oră a dimineții: neuronii au nevoie de timp să se „trezească” la aceste vârste. Pe măsură ce neuroștiința avansează, trebuie să înțelegem ce stil de viață modulează aceste puncte de inflexiune și ce faze vulnerabile traversează centrala neuronală, pentru a integra neurologia cu sociologia: cum influențează inegalitățile, stresul și precaritatea aceste etape pentru a interveni în acel „computer central” care se formatează automat din când în când.