Fizicianul Juan Ignacio Cirac, un pionier al calculului cuantic, subliniază că "este dificil să știi ce poate face un calculator cuantic fără un calculator cuantic". Această afirmație reflectă situația actuală într-un domeniu în care cercetarea se confruntă cu provocări semnificative, iar Europa își propune să-și definească rolul în această revoluție tehnologică.

În 1997, pe când era un tânăr cercetător, Cirac a refuzat să participe la publicarea unui articol despre calculul cuantic intitulat "Tehnologia cuantică: vis sau coșmar?", deoarece susținea că construirea unui calculator cuantic era "imposibilă". Aproape trei decenii mai târziu, având în vedere progresele realizate, el reflectă: "Ca oameni de știință, nu putem spune că ceva este imposibil".

Născut în Manresa acum 60 de ani, Cirac conduce din 2001 Institutul Max Planck pentru Optică Cuantică și este considerat unul dintre cei mai influenți cercetători ai generației sale. Lucrările sale au fost citate de peste 146.000 de ori, a primit zeci de premii prestigioase și este menționat în mod regulat pe listele potențialilor candidați la Premiul Nobel pentru Fizică. În anii '90, împreună cu colegul său Peter Zoller, a dezvoltat primele propuneri teoretice viabile pentru calculul cuantic. Astăzi, în timp ce companii de top transformă aceste idei în realitate, Cirac lucrează la rețele de tensori – instrumente matematice care ar putea fi cheia scalabilității calculatoarelor cuantice.

Cirac menționează că inițial nu și-a imaginat amploarea "fierberii cuantice" și impactul său. Un punct de cotitură a fost interesul manifestat de industrie și guverne în jurul anului 2015, când tehnologiile cuantice au trecut de la laboratoare limitate în atenția marilor actori. Un alt moment crucial a venit când un calculator cuantic a demonstrat capacitatea de a rezolva probleme inaccesibile calculatoarelor clasice, atrăgând atenția la nivel mondial.

Europa, în opinia lui Cirac, este la nivelul Statelor Unite sau Chinei în cercetarea științifică, dar rămâne în urmă în comercializarea și producția de calculatoare cuantice. El subliniază lipsa forței industriale a SUA și a potențialului economic public al Chinei. Cu toate acestea, el vede o oportunitate pentru Europa în dezvoltarea "ecosistemului" tehnologiilor cuantice: sprijinirea startup-urilor, antreprenorilor și a talentelor din universități, deoarece beneficiul nu constă doar în construirea calculatoarelor în sine, ci și în dezvoltarea componentelor, software-ului și a capitalului uman.

Calculatoarele cuantice puternice, conform previziunilor sale, vor apărea în zece ani sau chiar mai mult. Cirac recunoaște existența unei "bule mari" în jurul calculului cuantic, cauzate de așteptări exagerate. El clarifică faptul că aceste computere vor rezolva anumite probleme semnificativ mai rapid și, posibil, cu un consum mai mic de energie, dar nu vor fi o soluție universală. Speranța principală se bazează pe aplicații viitoare, încă necunoscute.

Următorul pas important, în viziunea lui Cirac, va fi rezolvarea de către calculatoarele cuantice a unei probleme științifice semnificative (nu academice), care nu a putut fi abordată cu mașini clasice. El anticipează că acest lucru se va întâmpla în unul sau doi ani, probabil în domeniul fizicii materialelor, de exemplu, în studiul conductivității electrice la temperaturi scăzute. Principalele obstacole în calea dezvoltării complete a tehnologiilor cuantice rămân necesitatea de a lucra în condiții extrem de specifice ale lumii microscopice și scalarea sistemelor.

În ceea ce privește impactul inteligenței artificiale asupra tehnologiilor cuantice, Cirac își exprimă speranța că calculatoarele cuantice vor contribui la dezvoltarea unei inteligențe artificiale îmbunătățite, dar este extrem de dificil să se prevadă aplicațiile specifice fără a avea mașinile în sine. El consideră IA una dintre cele mai promițătoare direcții.

Reflectând asupra îmbunătățirii cercetării în Spania, Cirac indică necesitatea creșterii finanțării și îmbunătățirii universităților. Cu toate acestea, în opinia sa, este chiar mai important să convingi societatea că știința și tehnologia stau la baza economiei viitoare – un concept profund înrădăcinat în alte țări, dar nu și în Spania.

În ciuda menționării constante a numelui său în contextul Premiului Nobel, Cirac nu simte nicio presiune. Pentru el, cel mai important este curiozitatea, plăcerea descoperirilor și lucrul în echipă. El compară descoperirile zilnice din cercetarea fundamentală cu o călătorie în locuri neexplorate, unde se poate lucra ghidat de pura curiozitate, ceea ce el consideră un mare privilegiu.