Teddy Bautista: Un deceniu de absență obligatorie și revenirea la muzică

Teddy Bautista practică meditație timp de o oră și jumătate în fiecare dimineață. Apoi, prelungește întâmpinarea spirituală a noii zile cu o sesiune de yoga. Trei zile pe săptămână face exerciții de forță: cu greutăți și bare. De ani de zile practică postul intermitent. A început să se dedice îngrijirii minții și a corpului când, în vara anului 2011, Garda Civilă a ocupat clădirea din centrul Madridului a entității pe care o prezida, SGAE, principalul administrator spaniol al drepturilor de autor. Parchetul anticorupție îl acuza pe el și alte nouă persoane de deturnare de fonduri și însușire ilegală. Procurorul a cerut șapte ani de închisoare pentru Bautista și o amendă de 135.000 de euro. În 2021, după zece ani lenți de instrucție, judecătorul a hotărât că fostul președinte al SGAE nu a operat ilegal. Bautista avea 68 de ani când a fost dus la închisoare. A petrecut acolo câteva nopți. Când a fost achitat avea 78. El numește asta a fi “un cadavru social timp de un deceniu”.

Mai multe informații Cronologia unui deceniu turbulent în SGAE

Poartă totul negru, pantaloni și cămașă din material denim. Subțire și cu ochelari de soare pentru a atenua fotofobia unuia dintre ochi. Afișează pe rever un pin cu un gramofon, premiul acordat câștigătorului Grammy. “Zilele trecute am fost în Miami pentru că ne-au omagiat pe fondatorii Academiei Latine”, explică el pentru a justifica insigna. Bautista (Las Palmas de Gran Canaria, 81 de ani) își recapătă treptat viața socială după ce a fost o fantomă care era văzută aproape doar în sălile de judecată. O parte din această revenire la o anumită normalitate este un disc al cărui exemplar pe vinil se află pe masa unde are loc această întâlnire, în Madrid. Se numește Ciclos 5.0-El periplo de las heroínas, primul său album în 33 de ani, o lucrare de 75 de minute, în contratimp, unde își varsă pasiunea pentru orientalism.

Los Canarios într-o imagine din anii șaizeci. Teddy Bautista este primul din stânga. Odată cu punctul final al procesului și cu achitarea ulterioară, rămâne de povestit cum a petrecut protagonistul acești zece ani de absență obligatorie și cum se simte în prezent. Bautista povestește că primul lucru pe care l-a făcut când, pe 17 martie 2021, a fost făcută publică nevinovăția sa a fost să telefoneze copiilor săi (are patru, din trei relații) și soției sale (mama celor doi copii mai mici, trecuți de treizeci de ani). Apoi, a returnat banii pe care i-i împrumutaseră în ultimul deceniu, aproximativ 100.000 de euro. “Ca măsuri de precauție, mi-au blocat contul în timpul celor 10 ani de proces. Aveam doi copii care studiau în străinătate [unul în Anglia și altul în Statele Unite] și am vrut să continue acolo. Cheltuielile au fost acoperite de prieteni și familie”, explică el. Și continuă: “Este o lecție de viață pe care nu o recomand, dar dacă ți se întâmplă, înveți destul de multe lucruri. Am învățat că Madridul este un oraș perfect interconectat, că poți merge cu metroul oriunde. Nu mai luasem metroul de 30 de ani. Poziția mea mi-a permis asta. De asemenea, mi-am făcut un plan economic de a cumpăra din cele mai ieftine supermarketuri sau de a folosi magazinele din cartier. Dar nu m-am simțit sărăcit pentru că aveam puțini bani. Ceea ce simțeam era o provocare de a depăși acel obstacol”, adaugă el. Recunoaște că nu a căzut într-o depresie datorită sprijinului familiei: “Dacă vedeau că șovăi, apărea o soră, un văr… să ofere ajutor”.

Cazul SGAE umbrește și astăzi relevanța extraordinară a lui Teddy Bautista în muzica spaniolă. Canarianul face parte dintre pionierii pop și rock în Spania. Mama sa, concertistă de pian clasic, i-a dat lecții de mic. “A fost groaznic. Mă plictiseam foarte tare cântând la Chopin în timp ce-mi vedeam prietenii jucând fotbal pe plaja Las Canteras”, spune el cu un zâmbet. Până când l-a descoperit pe Bill Haley and his Comets și părinții i-au cumpărat o chitară. Încă din adolescență a format trupe influențate de Little Richard, The Shadows sau Tommy Steele. Los Diablos del Rock a fost cea mai relevantă trupă a sa.

Cu un nume în insule, au început să viziteze peninsula. “După o reprezentație în Sevilla, am fost abordați de un cuplu de turiști americani. ‘Vreți să cântați în SUA’. Le-am spus că da, desigur, dar ne-am gândit că nu se va ajunge la nimic, așa că am uitat de asta. După câteva săptămâni am primit biletele de avion. Se pare că acei guiri erau proprietarii mai multor parcuri de distracții din Statele Unite”, povestește el. Deja ca Los Canarios (înainte The Canaries), și cu Bautista lider (voce, chitară, clape și compoziție), au început să înregistreze discuri de la mijlocul anilor șaizeci, unele dintre ele în studiouri din SUA și Anglia. Acolo era, un băiat canarian de 20 de ani care îi întâlnea pe Carole King, Gerry Goffin, John Sebastian (Lovin’ Spoonful)… “A fost un șoc mare. Noi veneam din Spania, unde ieșeam pe stradă și eram insultați pentru că aveam părul lung. Imaginează-ți”. Chiar s-a întâlnit cu Elvis Presley în studiourile RCA din Manhattan și Regele i-a semnat un autograf. “Era cu niște gărzi de corp teribile, dar s-a oprit să mă salute pentru că i s-a părut exotic să vadă acolo un băiat spaniol”.

Cel mai mare succes al Los Canarios a fost Get on Your Knees, un rock & soul musculos care a fost votat pe locul cinci în lista celor mai bune 200 de melodii pop-rock spaniole din ediția spaniolă a Rolling Stone. La întoarcerea în Spania și cu Los Canarios desființați cu precedentul operei pe care o publică acum, Ciclos (1974), Bautista, pionier în Spania în tehnologia aplicată muzicii (a fost printre primii care au folosit sintetizatoare și instrumente precum mellotronul), devine producătorul momentului: se ocupă de discuri fundamentale în istoria pop-rockului spaniol, precum cele ale lui Nacha Pop, Leño, Camilo Sesto, Poch, Triana, Topo, Miguel Ríos, Iceberg, Aute, Imán… De asemenea, îl întruchipează pe Iuda în musicalul Jesucristo Superstar, cu Camilo Sesto în rolul principal. La mijlocul anilor optzeci intră în SGAE.

“Am părăsit complet muzica din punct de vedere artistic din 1991, când responsabilitățile mele în SGAE îmi ocupau tot timpul”, explică el. La scurt timp după iulie 2011, când poliția intervine în SGAE, se întâmplă ceva. “Am fost amețit două sau trei luni. Am vrut să revizuiesc totul și să mă pregătesc să accept posibilitatea de a fi greșit în unele dintre deciziile luate în SGAE. Când am consolidat convingerea nevinovăției, într-o zi am văzut în sufrageria casei mele pianul cu coadă și era cu capacul deschis. M-am așezat, am început să cânt și am constatat că memoria musculară nu-mi răspunde. Nu mai pusesem mâna pe pian de 20 de ani; voiam să cânt, dar simțul motric nu-mi permitea. Atunci am știut că trebuie să o iau de la capăt”.

“Înțeleg perfect oamenii care nu m-au apărat. A fost foarte greu”, spune Bautista, care pozează la Madrid, în februarie trecut.

Claudio Álvarez

Un prieten pianist s-a apucat de treabă să-l reeduce. A cântat timp de un an între opt și nouă ore pe zi. “Muzica a fost supapa mea de scăpare. M-am simțit salvat de muzică și m-am dăruit atât de mult încât am simțit nevoia să o împărtășesc cu cineva. Și atunci se naște proiectul Ciclos 5.0., continuarea acelui Ciclos din 1974, semnat de Los Canarios [rock progresiv bazat pe Las cuatro estaciones, de Vivaldi]”, povestește el. Bautista este obsedat de ani de zile de China, pe care o consideră țara prezentului și a viitorului. De acolo începe să crească acest Ciclos 5.0. ciudat de captivant, un album care nu se bazează pe melodii, ci pe mișcări muzicale, unde se folosesc aproximativ douăzeci de instrumente orientale, coruri tantrice, mantre, voci în sanscrită, și care în dezvoltarea sa tratează filozofie, matematică, natură, fizică, istoria primei femei samurai, Marco Polo, Italo Calvino…

Deși asigură că o altă ușurare pentru a nu se prăbuși în timpul procesului judiciar a fost să citească cu pasiune El arte de la guerra, a strategului chinez Sun Tzu (“de fapt, este un tratat despre cum să faci față obstacolelor vieții”, argumentează el), Bautista nu nutrește un spirit de răzbunare. “Înțeleg perfect oamenii care nu au ieșit să mă apere. Era foarte greu. M-am pus în locul lor și, după punerea în scenă care s-a montat între mass-media, clasa politică, opinia publică și fotografii cu garda civilă intrând în clădire, este greu să te poziționezi în favoarea mea”. Și sentințează: “Nu am cerut socoteală nimănui, dar nu uit nimic”. Citează câțiva muzicieni care de la început s-au pus la dispoziția sa pentru a-l ajuta, precum Joan Manuel Serrat, José María Cano sau Javier Limón. De ce crede că atunci când s-a aflat sentința de achitare aproape nimeni nu s-a pronunțat? Nici o dovadă de sprijin, nicio mențiune. “Păi, este o întrebare bună la care singurul răspuns bun pe care îl pot da este: nu știu”.

Bautista într-o imagine din 1984, cu puțin timp înainte de a intra în SGAE. Paco Junquera (Cover/Getty Images)

Consideră că în spatele cazului SGAE se ascunde o conspirație a marilor companii tehnologice pentru a obține condiții avantajoase în plățile pentru drepturile de autor. El o numește tehnofeudalism. “Scopul lor era să se bucure de operele de creație și să plătească ceea ce doreau ei. Nu ne lăsau să punem prețul, care era cel pe care îl plătea toată lumea. Doreau un bufet de opere de creație (muzică, filme), unde serveau din toate la același preț. Tehnofeudalismul este în plină ascensiune în prezent, pentru că nu se mai știe cine conduce la Casa Albă, dacă Donald Trump sau Elon Musk. Pe acest drum, cel care va ajunge să conducă este Musk”. În ciuda convingerii complotului, își asumă greșeli în gestionarea sa: “În acest moment al vieții am privilegiul de a spune că am greșit. Sigur că am greșit. Am fost 28 de ani într-o poziție de gestionare a unui material complex și a trebuit să iau decizii dificile; în unele am avut dreptate și în altele am greșit. Dacă s-ar întâmpla din nou, cu ceea ce știu acum, le-aș face diferit; dar dacă s-ar întâmpla din nou cu ceea ce știam în acel moment, aș face la fel”.

Aflicțiunea care îi rămâne lui Bautista și care face imposibilă închiderea rănii lungului proces judiciar are legătură cu cei care nu mai sunt pentru a sărbători. “Ceea ce mă împiedică să dau pagina sunt persoanele care au decedat înainte ca sentința finală să lase totul clar. Fratele meu mai mic și câțiva prieteni foarte dragi, care erau aproape frați, au decedat din cauza unor probleme de sănătate. Îmi pare rău că ei nu au putut vedea că solidaritatea și sprijinul lor au avut în cele din urmă o recunoaștere”.