În fiecare an, pe 8 și 9 mai, lumea comemorează sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial în Europa. Totuși, data și semnificația acestei comemorări diferă semnificativ între Occident și țările fostului bloc sovietic.

Pe 8 mai 1945, actul de capitulare necondiționată a Germaniei a fost semnat la Reims. Mii de oameni au ieșit pe străzi în Londra, Paris, New York și alte orașe pentru a sărbători. A doua zi, la insistențele lui Stalin, ceremonia a fost repetată la Berlin, în prezența mareșalului Gheorghi Jukov și a reprezentanților celorlalte țări aliate. Partea sovietică dorea să sublinieze victoria în capitala inamicului și rolul său decisiv.

Sărbătorirea victoriei pe 8 sau 9 mai a devenit, pentru decenii, un simbol al diviziunii dintre Est și Vest în timpul Războiului Rece. În Occident, 8 mai a întruchipat victoria împotriva fascismului, obținută de armatele aliate și rezistențele antifasciste. Această dată a stat la baza consensului antifascist postbelic, bazat însă și pe "uitări selective", cum ar fi colaboraționismul din unele țări europene.

Pentru învinși, în special Germania de Vest (re)fondată în 1949, 8 mai a fost mult timp o dată tristă, nu de sărbătoare. Abia în 1985, un președinte german a numit-o zi a eliberării de nazism. Italia, adoptând discursul antifascist, a văzut victoria ca pe a sa datorită mitului rezistenței de după căderea lui Mussolini, ignorând responsabilitatea pentru războaiele sale.

În blocul sovietic, 9 mai a fost sărbătorit ca victorie împotriva fascismului, dar mai ales, în cazul sovietic, ca triumf al națiunii, al "mamei Rusia", care și-a sacrificat fiii pentru a salva Europa. Cu toate acestea, Stalin se temea ca amintirea victoriei să nu dea putere poporului sovietic, care a îndurat privațiuni și suferințe. Din 1947, 9 mai a încetat să fie zi liberă. Abia după moartea dictatorului, și mai ales din anii 1960, 9 mai a redevenit sărbătoare națională, comemorând victoria, nu victimele sau suferințele. 9 mai 1945 a fost preferată datei Revoluției din Octombrie ca dată fondatoare a noului URSS, apogeul "Marelui Război Patriotic". Această narațiune se baza pe omisiuni interesate, cum ar fi pactul germano-sovietic din 1939, victimele stalinismului sau ocupația statelor baltice. Republicile populare, inclusiv România, sărbătoreau 9 mai alături de datele lor oficiale de "eliberare" de către Armata Roșie, invocând pacea prin parade militare și acuzând Occidentul de continuarea fascismului. Erau ignorate evenimente precum implicarea României în invazia URSS la începutul războiului.

După sfârșitul Războiului Rece și dezmembrarea URSS, disensiunile în jurul datei de 9 mai au escaladat. Pentru multe dintre noile state, 9 mai a devenit o dată de doliu, amintind de înlocuirea unui ocupant cu altul. Ucraina și alte țări au trecut la comemorarea sfârșitului războiului pe 8 mai și au stabilit începutul acestuia în septembrie 1939, adoptând politici de memorie similare celor occidentale.

În schimb, Rusia a rămas fidelă legitimării istorice a datei de 9 mai. Victoria împotriva lui Hitler este considerată de cetățenii ruși, conform sondajelor, cea mai mare realizare istorică a țării în secolul XX. Începând cu era Putin, 9 mai a devenit un pilon central al narațiunii regimului. Marile parade militare, utilizarea simbolurilor sovietice și retorica oficială pun accentul pe jertfa poporului rus/sovietic pentru a-și apăra patria și a salva Europa, criticând aspru Occidentul și fostele republici sovietice pentru "ingratitudine". Aceste tonuri s-au intensificat după februarie 2022.

În contextul creșterii extremei drepte, pare pertinent să ne amintim 8 mai într-o dimensiune europeană, comemorând recucerirea democrației și a drepturilor omului. Dincolo de simbolurile încă fragile ale Uniunii Europene și de comemorările naționale, amintirea înfrângerii fascismului pe tot continentul nu poate fi decât un motiv de speranță și o reamintire că libertatea trebuie apărată în comun, învățând din greșelile trecutului. Istoria nu se repetă, dar uneori rimează.