În câteva cuvinte
Cardinalii Vaticanului au identificat prioritățile și provocările majore cu care se va confrunta următorul Papă, în urma discuțiilor recente. Temele principale includ gestionarea Bisericii, reforma doctrinei, combaterea abuzurilor sexuale și politica externă a Sfântului Scaun.
În cadrul întâlnirilor recente de la Vatican, cunoscute sub numele de congregații generale, cardinalii au purtat o dezbatere intensă privind situația Bisericii. În peste 260 de intervenții, ierarhii, atât cei care vor intra în viitorul conclav (sub 80 de ani), cât și cei care vor rămâne în afara acestuia, au conturat o hartă comună a preocupărilor și a chestiunilor arzătoare. Pe baza acestei agende se caută omul potrivit pentru a fi viitorul Papă, cineva considerat capabil să facă față acestor probleme.
În 2013, odată cu trauma demisiei lui Benedict al XVI-lea, prioritatea era curățarea, punerea în ordine, asanarea conturilor, stoparea corupției, abordarea drastică a scandalului pedofiliei din rândul clerului. Pe scurt, să se dea un nou impuls, cu un nou stil, Bisericii după cei 27 de ani ai lui Ioan Paul al II-lea și epilogul său, cei opt ani ai lui Benedict al XVI-lea. Cei doisprezece ani ai Papei Francisc au fost un vânt care a zguduit Biserica și a lăsat multe procese deschise. Noul pontif trebuie să decidă acum ce cale să urmeze.
Un Păstor și un Gestionar
Francisc a fost un păstor, asta este clar pentru toți cardinalii, dar acum se dorește și un gestionar, sau cel puțin unul mai bun decât Papa argentinian. Criticii săi îi reproșează că a răsturnat Curia, a demontat practic Secretariatul de Stat, chiar a retrogradat rețeaua de nunții și a fost prea autoritar. Jorge Mario Bergoglio, se spune, a acționat pe cont propriu, cu colaboratori proprii. Nu este un secret că mulți din Vatican îl urau. Deși acest lucru se datorează și faptului că a pus capăt privilegiilor, a impus austeritate, a centralizat gestionarea economică și a făcut ordine în conturi. Dar există un sentiment general că trebuie restabilită calmul în Curia, aplanată nemulțumirea și retușate unele decizii. De aceea, a existat un curent printre cardinali care căuta un papă italian, ca o revenire la normalitatea alterată în acești ani, cu cineva care să știe să acționeze cu mai multă subtilitate.
Pe de altă parte, s-a dezbătut și ce tip de păstor se dorește. Nimeni nu neagă că Francisc a avut un mare impact popular, o carismă de întâlnire către toate persoanele, o Biserică „care iese”, „spital de campanie”, dedicată milostivirii, mai puțin interesată de reguli. Dar pentru o parte a Bisericii, acest lucru a creat confuzie în doctrină, iar această parte dorește pe cineva mai clar în stabilirea „liniilor roșii”, cu un profil mai asemănător cu cel al unui învățător. În această linie, mulți așteaptă, de asemenea, ca el să aibă un ton mai instituțional, iar o decizie cheie va fi dacă se va întoarce sau nu să locuiască în Palatul Apostolic, pe care Francisc l-a abandonat imediat ce a ajuns.
Divorț, Femei, Colectivul LGBTQ+
Cel mai clar câmp al bătăliei doctrinare deschise, unde, pentru opozanții săi cei mai tradiționali, a existat o ruptură, a fost doctrina sexuală. A permis comuniunea celor divorțați care s-au recăsătorit, binecuvântarea cuplurilor homosexuale, a primit persoane transsexuale la Vatican. De asemenea, a abordat ordinația femeilor ca diaconi – un prim grad ecleziastic, inferior preotului, care poate da comuniunea, boteza și predica – dar a trebuit să frâneze în fața opoziției dezlănțuite. „Chestiunea nu este matură”, a explicat prin intermediul prefectului Doctrinei Credinței, Víctor Manuel Fernández. Același lucru s-a întâmplat și cu celibatul sacerdotal, pe care l-a lăsat pentru mai târziu: a spus în 2023 că ar putea fi revizuit, deoarece este o chestiune disciplinară, dar că îi va reveni succesorului său să decidă dacă îl declară opțional.
Un alt domeniu în care Papa argentinian a rupt tiparele este intrarea femeilor în structurile de conducere ale Bisericii. O călugăriță, Raffaella Pertini, este în fruntea guvernului Orașului Vatican, cu aproape 2.000 de angajați; și mai ales, Simona Brambilla, o altă religioasă, este șefa unui dicasteriu (minister al Sfântului Scaun), post pe care l-a ocupat întotdeauna un cardinal. Toate aceste chestiuni sunt „cartofi fierbinți”, căi deschise pe care o parte dorește să le urmeze, iar alta să le abandoneze.
Lupta încă nefinalizată împotriva Pedofiliei
Francisc a acționat în acești ani cu energie, umanitate și mai multe reforme legale importante pentru a combate scandalul pedofiliei, dar în cele din urmă a fost urmat doar de unii din interiorul Bisericii, majoritatea nu. Episcopii și mașinăria vaticană au rezistat în multe țări. Problema a fost dezbătută în ultimele săptămâni între cardinali, dar poziția sa pe lista priorităților a scăzut clar, față de conclavul din 2013, când era o urgență autentică. La Vatican și în ierarhia multor țări există o dorință latentă de a „da pagina”, sperând că ce a fost mai rău a trecut, dar continuă să apară cazuri și există încă mii de victime în întreaga lume care așteaptă justiție și un răspuns credibil. Noul pontif trebuie să opteze între a lăsa impresia că scandalul este deja gestionat, delegând episcopilor fiecărei țări, sau a-l aborda definitiv cu convingere, mână fermă și autoritate din partea Vaticanului.
Guvernare mai împărtășită
O altă dintre cele mai repetate cereri este ca Papa să nu guverneze total singur, ci în comunitate cu cardinalii, ceea ce se numește colegialitate. O responsabilitate împărtășită în guvernarea Bisericii. Lui Francisc i se reproșează că decidea singur, uneori impulsiv și adesea cu măsuri controversate sau acuzate de slăbiciune canonică. Pe tot parcursul pontificatului său a convocat doar un singur consistoriu (adunarea cardinalilor) pentru a dezbate o chestiune, în 2014, dar au apărut fricțiuni și nu a mai organizat altele. Cardinalii cer organizarea a cel puțin unul pe an, și pentru a se cunoaște mai bine și a evita ceea ce s-a întâmplat acum: să ajungă la conclav și majoritatea să nu se fi văzut niciodată.
Această situație a fost o sursă de fricțiuni cu cardinali de toate sensibilitățile, dar mai ales cu sectorul cel mai tradițional și conservator, care s-a văzut retrogradat și ignorat. Bergoglio a creat la începutul mandatului său un fel de consiliu de nouă cardinali, numit C-9, pentru a-l consilia, dar care nu a avut un rol foarte proeminent. Există diverse propuneri pentru a consolida această formulă sau a concepe altele.
Sinodalitatea: Participarea credincioșilor
Guvernarea împărtășită a Papei și a cardinalilor trebuie să se combine și cu o altă exigență care vine de mai jos: să fie împărtășită și cu episcopii, preoții și laicii. Aceasta se numește sinodalitate, deoarece se vehiculează prin sinoduri – mari adunări convocate periodic la Vatican. Francisc a mizat pe această cale pentru a orienta direcția Bisericii și este una dintre moștenirile mandatului său. A introdus pentru prima dată laici și femei, dar a stârnit alarma în sectoarele cele mai conservatoare. Aceștia consideră că Biserica nu este o democrație și că cardinalii au o autoritate și un magisteriu special, dincolo de adunările care pot fi organizate cu credincioșii. Noul Papă trebuie să decidă dacă va continua pe această cale, o va consolida sau o va modula.
Politică Internațională: Ciocnirea cu SUA
Una dintre cele mai discutate teme înainte de ultimele întâlniri a fost poziția Bisericii în cadrul geopolitic mondial complicat și politica sa externă. Francisc, primul papă din Sudul global, a avut o viziune total inovatoare care a alterat inerțiile tradiționale. S-a confruntat deschis cu Donald Trump încă din primul său mandat, în 2016, și într-o perspectivă mai largă, cu modelul capitalist și de consum reprezentat de Statele Unite. În același timp, s-a apropiat de China, țară cu care a ajuns la un pact istoric de relații, dar foarte controversat, deoarece este secret și pentru sectorul cel mai conservator a făcut prea multe concesii. Bergoglio a fost, de asemenea, foarte critic față de Israel și în războiul din Ucraina a încercat să își asume un rol de mediator, în căutarea păcii, într-un echilibru delicat între Moscova și Kiev. Noul Papă va trebui să determine cursul Vaticanului pe scena internațională.
