Congresul Perului a trecut o linie roșie, aprobând o amnistie care, în opinia multora, favorizează persoanele responsabile de crime grave comise în ultimele decenii. Este vorba despre dispariții forțate, execuții extrajudiciare și tortură. Acest lucru provoacă indignare nu numai din punct de vedere etic, ci pune sub semnul întrebării și fundamentarea juridică, fezabilitatea politică și principiile morale.

Amnistia, potrivit criticilor, reprezintă instituționalizarea impunității ca curs de stat. Nu vizează „reconcilierea”, așa cum susțin susținătorii săi, ci mai degrabă protejarea criminalilor, fiind o altă manifestare a înțelegerii corupte dintre Congres și puterea executivă, menită să îngroape lupta de mulți ani pentru dreptate și să legalizeze ascunderea.

Într-o țară marcată de rănile conflictului intern, această amnistie este o insultă directă adusă victimelor, familiilor lor și memoriei naționale. Ignoră suferința lor și încearcă să le șteargă numele din istorie.

Registrul unic oficial al victimelor (RUV) documentează 8.661 de cazuri de dispariții forțate în timpul conflictului armat intern. Alte surse, precum Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Grupul Peruvian de Antropologie Legală, cresc această cifră la 13.000–16.000. O parte semnificativă din aceste crime au fost comise de agenți de stat. Nu a fost îndreptat împotriva combatanților înarmați, ci împotriva cetățenilor neajutorați.

Cazul emblematic: jurnalistul ziarului La República, dispărut în 1984 după ce a intrat în baza Marinei din Huanta, Ayacucho. A venit să prezinte o plângere privind abuzurile militare. Nu s-a mai întors. Familia sa, ca și mii de altele, a dus o luptă lungă și demnă pentru dreptate. Această amnistie încearcă acum să-i șteargă istoria. Dar nu vor reuși.

În martie 2025, un sondaj realizat de Institutul de Studii Peruane a arătat  cea mai mică cifră observată vreodată în țară. În loc să ia măsuri pentru a corecta această respingere, parlamentarii au preferat să-și consolideze privilegiile.

În această săptămână, ei au aprobat măsuri care pot, pe de o parte, să evite închisoarea  și să stabilească un fel de „imunitate” absolută pentru viitorii legislatori.

Această lege încalcă flagrant obligațiile internaționale asumate de Peru. Curtea Inter-Americană a Drepturilor Omului în cazul Barrios Altos vs. Peru a stabilit clar: amnistiile care împiedică investigarea sau pedepsirea încălcărilor grave ale drepturilor omului sunt inacceptabile. În sine, acestea sunt o formă de impunitate.

Congresul nu numai că nu recunoaște această jurisprudență, ci sfidează deschis sistemul interamerican la care Peru s-a supus în mod suveran. Astfel, se plasează în afara - și împotriva - dreptului internațional.

Constituția peruană nu protejează nici abuzul. Datoria statului este de a garanta drepturile, nu de a-i proteja pe cei care le-au încălcat. Această lege distorsionează ordinea constituțională, pervertește funcția legislativă și transformă Congresul într-un complice activ al criminalilor.

Cel mai alarmant lucru este că acest tip de amnistie nu are un precedent recent în America Latină. În timp ce Argentina, Chile și Uruguay au demontat - cu dreptate și curaj - legile lor privind impunitatea, Peru se îndreaptă către o regresie autoritară care evocă cele mai proaste momente .

Nu este o coincidență: mai mulți inițiatori ai acestei norme fac parte din pactul corupt, moștenitori ai acelui regim.

Această lege nu este un eveniment singular: este un simptom al unei decompuneri sistemice. Congresul pactului acționează ca o mașină care servește la acoperire, impunitate și criminalitate organizată. Corupția și incompetența dictează agenda sa. În ciuda lipsei de sprijin din partea cetățenilor, acesta adoptă legi pentru a demonta justiția, a proteja criminalii și a împiedica procedurile penale în curs. Se referă la călăi ca la victime.

A sugera acum că justiția ar trebui să abdice, că nu ar trebui efectuate anchete, că ar trebui acordată o impunitate retroactivă, este o insultă la adresa țării. Este complicitate la crimă. Încă una!

Această ilegalitate va avea consecințe. Va exista - așa cum s-a întâmplat în trecut - un răspuns ferm din partea sistemului interamerican, a comunității internaționale, a organizațiilor pentru drepturile omului și a societății peruane înseși. Nu vorbim despre o dezbatere „ideologică” între „stânga” și „dreapta”. Este în joc dreptul la adevăr, la justiție și la non-repetiție. Această lege trebuie - și poate - să fie contestată prin toate mijloacele constituționale și internaționale.

Pentru că ceea ce este în joc nu este doar trecutul. Este prezentul moral și viitorul democratic al Perului. Istoria nu-i va absolvi pe cei care astăzi conspiră cu infamia. Dar își va aminti de cei care - în mijlocul oprobriului - și-au ridicat vocea pentru a preveni ca crima să fie deghizată în reconciliere și ca uitarea să fie impusă ca politică de stat.